FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Femeia fluture
Text postat de Tamas Valeria
Femeia fluture
V


iubesc zborul fluturilor
curcubeu de culori valsând
peste câmpuri înflorite
gânduri născute în zbor vertical
aripi pe care culoarea se joacă.

uneori aleargă în stoluri albe
ningând peste verdele câmpurilor
alteori războinici zboară deasupra apelor

astăzi mă pierd în albul zăpezii
negăsind trilurile de care să mă agăț de cer
ascult cum șușotesc apele în adâncuri
povești despre zmei îmi povestesc rădăcinile.

azi nu mai sunt om
sunt doar o întindere albă atotcuprinzătoare
ascultând clopoțeii sunând la gâtul îngerilor,
privind cum albul acoperă întunericul.

din sufletul meu ies aburi
oasele mele ard în cuptorul trupului
cântând asemeni unui fluier
oilor albe ale gândului meu.

tu ești alături de mine
o fârâmâ de alb care crește
pana de pasăre din care-mi vor crește aripi
ți-aud șoapta albă îmbiindu-mă la zbor.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23932
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE