FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
POVESTEA CUVINTELOR
Text postat de Veronica Pavel


Când eram mică îmi plăcea să stau pe un scaun în fața biroului lui tata (era jurist) și să mă uit la el cum scrie. Tăceam, ca să nu-l deranjez și îl priveam ore întregi.

Într-o zi, poate ghicind că în spatele tăcerii mele înflorea din când în când dorința de a rosti câte ceva, tata mi-a spus următoarele:

“Știi tu, fetițo? Când fiecare om se naște, el primește de la Dumnezeu un numar fix de cuvinte. După ce omul își termină de spus toate cuvintele, el moare”.

Am fost foarte mirată:

“Cum, tată, dar unii oameni mor foarte bătrâni și alții foarte tineri. Cum vine asta?”

“Foarte simplu, mi-a spus tata. Dacă omul face economie de cuvinte și nu spune decât esențialul, atunci el trăiește mai mult. Cei care fac risipă de vorbe mor mai repede. Dar, desigur, depinde și de cantitatea de cuvinte cu care fiecare a fost înzestrat, pentru că nu toți beneficiază de acelasi număr de cuvinte! Dacă omul are multe cuvinte “în bagaj”, nu e nici un pericol să i se scurteze viața dacă le risipește. Singura problemă e că nici unul dintre noi nu știe câte cuvinte i-au fost destinate, așa că cel mai simplu este ca cine vrea să trăiască mult, să-și economiseasca vorbele”.

Povestea lui tata mi s-a întipărit în memorie și de atunci n-am mai risipit niciodată cuvinte ci, dimpotrivă, am căutat întotdeauna esența.

Azi, când tata nu mai este, îmi pun totuși o întrebare: oare în numărul de cuvinte care-i sunt destinate omului la naștere sunt incluse și cele din comentariile scrise, să zicem, pe Europeea? Banuiesc că, dacă ar fi fost în viață, tata mi-ar fi răspuns:

“Da, sunt incluse, sunt ca și cuvintele vorbite. Dar Dumnezeu, care știe totul dinainte, a dat fiecăruia destule cuvinte ca să spună esențialul; numai de vorbăria goală trebuie să facă economie ca să trăiască mai mult…".







Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vero draga,mai intai merci pentru"garantia" ta.....restul?!?!......ce s-ar mai putea spune....asa de multi oameni isi pierd vremea cu nimicuri ca nu merita atentie/

Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-11-30 21:49:25
         
 
  Sensei,
la noi se spune:
baka ni tsukeru kusuri wa nai
iar pe la dumneavoastra, asta suna cam asa:
la susurul idiotiei, leac nu-i.

inclinaciune 60°


 
Postat de catre craciun fericit la data de 2008-11-30 17:10:09
         
 
  Tea, Andrei, TF,

Va multumesc pentru stelutze. Ele au fost sterse aseara de catre cineva anonim, reaprinse dupa scurt interval, restinse si, in cele din urma, condensate intr-una singura!

Evident, nu conteaza numarul stelelor, eu m-am bucurat ca m-ati citit si apreciat. Vroiam sa va multumesc ca v-ati exprimat parerea dar, precum vedeti, parerea voastra a fost "cenzurata" de cineva care nu si-a dezvaluit identitatea. Eu raman cu bucuria de a fi fost citita.

Ma mai bucur si de faptul ca, in ceea ce priveste parerea mea exprimata prin stelutza la traducerea sonetului 49 de Shakespeare a colegului nostru RS, dupa cateva disparitii si aparitii, a fost insfarsit lasata acolo, drept care au putut si alti useri sa-si exprime parerea prin stea (ML), fara pericolul de a fi "cenzurati"!

Foarte frumos ai vorbit despre "urat", TF. Da, e multa uratzenie in jur si putzina frumusetze, dar sa ramanem ancorati in micul univers frumos care, totusi, mai exista in unii din noi!

Cu stima tuturor,

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-30 16:08:09
         
 
  Andrei,

Multumesc mult! M-am delectat si eu cu textul tau, pentru care te felicit. Si, pentru ca maine e sf Andrei, La Multi Ani!

Tea,

Hai ca ma bucur ca ti-a placut, tu esti un model de "vorbit la obiect", asa ca viatza ta lunga e garnatata! :))) Merci de semn!

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-29 16:12:24
         
 
  Sensei VPL,

cunosteam si noi povestea ta, dar am facut economie de vorbe :) :) pentru ca e mereu bine s-o reamintim cand in deriva ne aflam. vorbele simple din trecut, asemenea.

Europeea zici? unii si-au consumat de mult
rezerva de cuvinte si totusi n-au disparut. le repeta pe aceleasi, ad nauseam. povestea ta nu mai poate fi aceeasi.

vorbele superflue se genereaza unele pe altele, se intretin mutual, se raspandesc si ocupa tot mai mult spatiu.
noi avem un cuvânt pentru fenomenul asta, îi spunem "urâtul".

plecaciune cu 60°

.
 
Postat de catre craciun fericit la data de 2008-11-29 15:59:32
         
 
  Vero, sper ca parabola ta sa dea roade!

Omagiul meu tatalui tau!

drag,

calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-11-29 15:25:44
         
 
  Uite,
o sa-mi scurtez viata si eu spunand:
*
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2008-11-29 15:14:37
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Iulia draga,

Da, tatal meu era grozav si iata ca i-a reusit, cu mine, "povestea" ca sa ma educe!

Cristi,

Mare bucurie si emotie sa te regasesc pe pagina mea. Nu stiu daca pot semana cu tata la gandire, el era un om foarte cultivat si avea multa intzelepciune. Ceea ce e sigur e ca seman cu el la figura, de asta am si scris poezia "Oglinda", cand, odata, privindu-ma l-am vazut parca pe el....

Daca ai tinut cont de sfatul meu, bucurat-te, caci discretia si exprimarea succinta iti va aduce intotdeauna respectul celorlalti!

Toru F.

Frumoase panseurile astea, le citisem si eu undeva, imi pare bine ca mi le-ai reamintit.

Multumesc tutor pentru lectura, cuvinte si semne.

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-29 14:18:26
         
 
  Sensei,

îngaduiti cateva vorbe de pe la mine din
Hokkaido?

"Cuvintele nespuse sunt florile tacerii..."

"Cei care stiu, nu spun, cei care nu stiu, vorbesc."

"Ceea ce nu spune omul e chiar sarea conversatiei"

"Vorba-i de argint, tacerea-i de aur."

*


 
Postat de catre craciun fericit la data de 2008-11-29 12:37:24
         
 
  Semeni cu tatăl tău, Vero!
Când am venit aici, asta mi-ai recomandat și am ținut cont de sfatul tău.
Mulțumesc !

Vot.

Cu prețuire,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-11-29 10:15:54
         
 
  Tatal tau - un intelept, Vero.
:)
Merci !
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2008-11-28 23:26:56
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE