FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dinspre Valeriu Barbu (63) «trinitatea minoră a lui adam vasile al doilea…» - piesă într-un act
Text postat de Mariana Fulger

(cu un singur actor desfășurându-se pe scenă, vocile sunt în culise, dansatorii umbre, după pânze înalte)

(vocea masculină)
vânt lin
geamăt alb, geamăt chin, nu-i cânt
nici odă ruptei
așteptatei păci
e doar monedă sângelui menit țărânii pierdute

(vocea feminină)
vin îmblânzitori de focuri, dresori de vene răsucite ca un gât
spre orizont ambiguu
țin discursuri metalice subțiri, copacii surzi, în ei cresc vrajbe
acoperind oglinzi vorbitoare
tu dormi prunc al cadranului, ești
nadă pescarilor cerești, nu gândi salvări globale
oceanu-i plin cu bale și perspective deja arse de inimi de
matrozi amutinați, de-ncâlcite ape inutile
– burta celor vinovați nu va flămânzi astfel de s-a stârnit pustia, …tăcere

(v.m.)
refren smuls ca un par
nu păcii îi va sta hotar, nici breslelor cerute de evul
predestinat iertării, nici de-ndoirea sării din ocean cu verbe noi

(v.f.)
tu dormi prunc al cadranului, crești

(v.m.)
urmă pornirilor lumești și n-ai… și n-o să ai
lirism de dat la schimb pe arme, pe rugi, sau cenușiu habar
te vor tăia
căi ostile
din vena ta își va-mpleti fitile morții mai abitir
ca unul plin de frică, de foame și… sictir, tu dormi cuminte
nu da urechii azi crezare nici de-i sfârșit de lume, nu timpul
te va prinde-n ținte

(v.f.)
nu alerga buimac, nu sări, n-ai puț
și n-ai nici… lac măcar, în tine se împac doar o secundă vântul bătrân cu
vântul prunc

(actorul)
cețurile înalte au înghițit lumina și păsările toate
ziua s-a golit de sens, preajma-i o gară infinită în care trenuri
nu ajung, vârfurile moi ale dealurilor stau semne
acolo își lasă aleanul satele rare
tulnice, fluiere, glasuri…, toate jilave se aud
tot cuprinsul e o apă totală, apă albă, lină

(v.m.)
ca-ntr-un film – de vizionat doar cu acordul părinților sau rudelor…

(v.f.)
grija mă asedia intimal… siluindu-mă

(a)
înapoi
dealurile nu mă mai recunosc, satele
nu mă primesc, văile, pădurile, cețuri…
plutesc ca o părere
inacceptabilă… am murit și n-am murit destul

(moment de liniște)

(v.f.)
ipostazele fericiri, părând himere la-nceput:
mirele amar smuls păcii
plângea răpusa mireasă țărâna
pentru că ploaia nu mai vine
– ploaia nu a avut niciodată umbră? Știi?
Amână trecere peste oceanul însetat – nu, nu-i paradox…
nu-i cinică iluzie

(a)
iluzie
întoarcere răsturnată a dorului… hei, femeie, unde-ți sunt eșarfele?
cine strigă?
cine aude, cine vrea să mai asude, dealul nesuit suind
prins
într-o amară chingă împletită noaptea din rugăciuni și vene arse
cine oare știe de ce moare moarte vie și trăiește viață moartă
om

(curge lin un fluierat pe fundal, doină veche)

(v.m.)
vrei
să sapi seminței cuib
vrei să storci din toate seve
vrei să schimbi scoarțe, ceruri, vrei să se știe că ai vrut
vrei s-ascunzi că n-ai știut
cuib ai fost și ai fost sămânță
sevă ai fost și ai fost și ceruri peste scoarțe care ai fost
traiectorie cu rost, dărnicia-i siluită,

(v.f.)
iar

(a)
nu-i cerută nu-i din ea…
când vânatul își iubește vânătorul, vânătorul dă cu pușca
orb?
sau fără vreo durere…
hei, tot ce-atingi ești tu
transformi materie, undă, har, dulce galben
dulce amar, tu ești cu sau fără
bobu’ acela de muștar, vrei
vrei și vrerea
este cale, ne-mpăcată cu tăcerea
din iubiri mocnind pieziș ținând nemuriri ascunziș

(fluieratul se schimbă-n ceva vesel)

(v.m.)
prietene stai
teatru-i absurd nu?
Da?
uită totul, hai să schimbăm
o vorbă
unde, la ce casă de schimb, la ce curs?
hai să ne dăm mai bine
de-a viața
concretă, să marcăm secunda
cu cretă, dacă ne vom rătăci în viață
dacă deasupra țărânii vom mai zăbovi…

(apare în centrul scenei actorul gol pușcă, stând cu spatele la public, pășește spre decor și o pânză neagră ține de paravan cât să se îmbrace într-o togă cu brâu auriu, apare în fața scenei cu un felinar aprins în mână și o carte mare)

(a)
mă simt cu barbă, barbă lungă, sârmoasă
epiderma-i (……) pielea mea e din ziare vechi îngălbenite, se fărâmă de-mi atingi
pieptul, brațul, stai…
durerea? E frumoasă doar
după ce devine amintire
n-ajungă la voi (gest către public)
holbați-vă-n tăcere, nu aplaudați, voi sunteți eu
dar nu atât de liberi
(în timp ce actorul dansează în spatele paravanului negru de pânză, se montează un zid din cărămizi, ascunde felinarul încât să străbată raze plăpânde, actorul atinge sârma ghimpată și se-nțeapă, cade)
sânge
și nu știam că-i roșu astfel
credeam că-i lucitor, sclipește, licurici nervoși
o lacrimă uite, cade în țărână
dacă trec mâine ce va răsări aici?

(v.f.)
milioane de tone de carne, de oase, cartilagii, sânge
cunoaște metrul cub de lut și tu ai scăpat un singur strop și-aștepți să nască lumi?
Știi cum se fabrică un prunc?

(a)
atâția dintre voi și alții au irosit și irosesc puterea
să se agațe de acest pământ nemernic, minunat și… blestemat, flămând
iată, șase miliarde peste de cururi îndreptate-n jos ori minim două sute grame de fecale
să nu mai spun câte alte vietăți sau alte secreții
câte tone, câți litri, câți metri cubi, câta oceanul de merda
se prelinge pe sub tălpi – cu grijă ocrotite-n teniși?
Sângele meu e pur, sfințește această țărână, îi dă re…viață

(pe fundal sunet de vânt)

(v.f.)
eroare, aberație, eroare…

(vocea se depărtează, ecouri)

(a)
de mâine se scumpește pâinea, am auzit în urbe
sau devin mai ieftini banii?
La naiba, toate-s triste fețele aici, după-amiaza-n parc
mă duc în pivniță să…
să plâng? Nu… mai bine chivernisesc sarea pentru întâmplările majore. (tăcere)
Pământu-mi pare azi o limbă ca de ceas
glob alungit se-nvârte-n jurul soarelui, ai putea să-i spui lunar
indică iată 2009 fără un sfert, mă simt ciudat
aș vrea să fiu și eu o limbă
să ling cadranul până-l șterg, până rămâne alb să nu știi câte ceasuri au trecut…
(atinge zidul)
zidul acesta nu există, cărămizile doar, da, ele sunt, înțelegi?
Adam întâiul, sărmanul, a dat nume la toate vietățile, bacterii chiar și
n-a mai rămas nimic de botezat?
Atunci hai să zburăm în spațiu, nu mai avem nimic de treabă aici
(cade sub scenă în dreapta, după zid, fluierul cântă ceva cazon)

(v.f.)
acesta-i momentul pragmatic, verbele așteaptă și

(a)
câte părți ați trecut ca să ajungeți aici! (gest spre public) eu?
abia de acum pornesc și n-am libertăți câte praguri știu acestea
să le dau tălpi? Am numai două și-i scris pe ele nume de nori ostili

(v.m.)
aseară m-am visat bătrân
cana îmi tremura spre gură
și ceața dinaintea ninselor sprâncene
eram singur, altfel singur… altfel

(pauză)

(a)
pragmatism e atunci când verbul ține o finalitate nu promisă
cât vie
restu-s nesfârșite începuturi, experimente la care
cronicarul, îngerul morții, scrie chiar și strâmb
de pildă acum îmi vine, ah, îmi vine să intru-n lupanare
sex, sex, sex, sex până la…
apoplexie, ba… totuși nu eu să fiu acela
doar să privesc, de s-ar putea din trupuri spre-nafară, să fiu… vierme?

(v.m.)
un an s-a sinucis de fericire
și a renegat apoi în vreme ce sufletu-i se prelingea-n lichide înalte
credea că-i altfel?
O, nu-i, e ca și cum ai atins lumina și ai plecat
rămânând totuși în același punct, punct, punct…

(a)
iată, să faci sex sau să mori
sunt două chestiuni al naibii de pragmatice…
voi? Tăiați ceapă, udați grădina, reparați electrocasnice
chiar și când nu sunt stricate
vă mână acțiune în nervi și fugiți de dragoste
veniți la teatru… (pauză)
grav, pragmatismul e să te scufunzi în poezie, s-o bei
să o respiri, să te dai cu ea pe la tâmple când e prea tare, ca și cu-n parfum
să bați covorul zburător pe bara din curtea iubitei
pierdutei…

(v.m.)
mi-am adus aminte: pierdu…

(a)
acum pierdutei, ah, trupul meu tânăr
entuziasmul, respiram cu nările amândouă și…
dar acum, acum ce?
ceea ce pot cu gândul e mult
mai mult, pot elibera lumi, pot distruge imperii – chiar dacă-s doar
din trufașe bacterii și… puroiul strâns nevindecatelor iubiri schilodite încă vii…
(plânge molcom, geme, se târăște lent, lent)
urăsc pe negri, toți negrii, urrrăăsc

(v.f.)
ai avut de suferit, sărmane, dar câți ai cunoscut?

(a)
niciunul… dar

(v.m.)
în Olimp am fost recent, de fapt eu l-am zidit cândva
și nu era picior de negru, doar când se tăia lumina…

(a)
sunteți insuportabili azi, n-aveți clemență pic
nici nu-mi dați măcar de complezență voie bună…
mă-mbrac să plec la slujbă, profesorul trebuie că-i supărat
am lucrări ceva întârziate viața aceasta
pe toți zeii din calcar ce-i țin sus în livadă, mă jur dacă
nu-s ghiftuit de muncă… și iar, și iar, iar… aș vrea să mă fac de azi actor
las naibii institutul cu lumea lui de ceară
n-aveți nevoie de un actor? Nu? Nu-i nimic, lăsați, mă mai gândesc
poate vă vine poftă să vă țină cineva oglinda, iată

(v.m.)
mă mai gândesc? Dar sunt deja aici și acum… viitorul
nu există, nu are conștiință, nu cere
nimic
proiecțiile mele acolo da, au nevoi și… ce nevoi… bleah
atât

(v.f.)
viitorul nu există-n realitate, ceața aceasta are miros de urină și
de ciment proaspăt

(o funie pentru acrobați coboară din tavan și unul dintre dansatori simulează urcarea, ceilalți patru dansatori acoperiți – pânze vălurind, fețele lor sunt acoperite de o mască fără ochi, fără nas, fără gură, aceștia sunt „verbele”, intențiile actorului, nesăvârșite, coregrafia-i dans tematic, acțiuni, luminile se alternează semiobscur în culori violet, oranj, verde, uneori blițuri sugerând fulgerele, actorul în tot acest timp ia din grămada de cărămizi câteva bucăți și le înfășoară în sârma ghimpată, distanțele dintre dansatori nu se vor apropia, se vor simula planuri diferite, niveluri.
Verbele vor mima: săpatul în stâncă, aprinsul lumânărilor, țeserea, amestecarea în cazan, apoi săparea gropii, gonind fluturi, servirea la masă, dezbrăcarea-îmbrăcarea… actorul împachetează fumul care iese dintr-o cărămidă din zid și-l aruncă peste umăr)
(decorul întregii scene este un rulou ca o bandă desenată și pe alocuri rame lipite deasupra unor porțiuni anume din desene până ce se poate crea efectul unei săli de expoziție)

(a)
se va rezidi lumea iată, curg cărămizi
ca-n ziua cea dintâi
sau sunt doar omizi din pomul vieții căzând
bezmetice făpturi
nu-mi pasă
mă dau pe valuri de ceață ca la surfing, în timp ce tu
citești ziarul –
biata epidermă ce-mi îmbracă oasele păgâne

(v.m.)
tristețea-i multă azi văd, o irosiți
ce vă veți face mâine fără ea
nu știu izvoru-i unde că… v-aș mâna-ntr-acolo ca pe oi
mai bine dați-o pe pustii și haideți să mergem toți în vie
avem acolo poame și avem și teasc
mustire ca de inimă-ndrăgostită, să vă prindă înserarea așa
de stați prea mult degeaba veți înțelepți beteag și inutil
mai îndârjiți în lene și… mai mari curajului și goi, la muncă deci

(v.f.)
să-mi rup splendoarea din aura de zeu
mereu să râdă apoi de mine adjectivele, minciună
să creadă lumea că-i șarmul atâta lăudat
mai bine șed aici și fac proiecții despre divină
firea mea de contemplativ aed
prea se reped secundele să-mi muște genunchiul
și a trecut o zi aproape fără să cânt

(a)
cântare sublimelor dezastre
înnoirii patimei străine, aduse prin vrăji de dincolo de cețuri
cântare spaimelor învinse doar de alte spaime
și de putrezirea lor în amintiri ce dor
cântare neiubirii care-i cuibărită-n mine de un veac…
ce să mai fac sau să-i mai cer ursitei când
ca din puț în lac mă aruncă neputinți
și trag de pieptul meu cu aprigi dinți, pornirile spre fapte
cum să mai ies din ceața ca un lapte
rău, apoi să mai și găsesc ca pe-un bănuț pierdut
voința
care întreagă am avut, cândva… demult, hei…, nu plecați
nu-mi țineți iar morală, sunt gata, vreau să muncesc
pot chiar și să cânt răstimpul dintre rânduri, butuci, ciorchini
măcar să scap de ghimpii străini
ce țin asediul dorințelor arzânde, la vie mergem, mergem, mergem

(v.f.)
mai taci
n-am chef și gata, nu mă poți sili, de-ajuns că

(v.m.)
rămâi, ei bine, stai și fă-mpotrivă, nu-mi cere pofte apoi
nu-mi cere vin
nici pâine, nici rachiu, sau mai știu eu ce…, să-ți cumperi de găsești…
deși te știu, vei plânge ca un milog și un prefăcut, un sclifosit și îți voi da
dar când e vorbă de muncit te dai meditativei stări de înălțare, nu?
Eu am plecat, n-am să te chem la sărbătoarea rodului, nici la…

(v.f.)
mda

(a)
ia-o mai lent, îmi cade sandaua, nu vezi că-s mult în urmă?
Tu poți pentru că ești duh, ești vânt urât de toamnă…
te miști ca printre nori iar butucii viei îți par fluturi
cărora polenul de pe aripi cu-n suflu îl și scuturi, eu sunt os și carne și dorință
mă lasă în urmă, bine, du-te

(v.m.)
înserare minoră, sunet
în cristal, cristalin curge viața după o zi de chin, strădanie
culesul s-a sfârșit
avem de tescuit și un pic de pregătire, culcușul vinului să-l punem
câtă fericire…!

(a)
ce-o fi făcând acum
ea
sau el
sau cum crezi c-am izbutit culesul, cu gândul
i-am scris un imn nou, vrei să m-auzi cântându-l? Nu-i jale
și nici veselă pornire, e pace
atât de bine m-am simțit bărbat, bărbat…
că nu văd clipa, abia aștept să-i dovedesc tăria pe care azi
am câștigat
dar mi-a-ncolțit o teamă ca o taină grea
o îndoială gravă și-o sarcină prea mare:
am contemplat cu grijă preajmă, panoramă
vie, deal și valea cea umbroasă, am deslușit culori și miros și adieri
viitorul dincolo de toamnă, nu era
nicăieri
de unde vom avea aceeași vie iar?
Din care crud sau divin habar va naște primăvara
În care trup nu voi mai fi
de pot muri în orice clipă, din care aripă vântul suflă peste ierni înghețul
din care colț îmi știe gustul osului mistrețul alb, iată-l pe deal
coboară invernal îl vezi?
Dar unde-i conștiința mea, latura androgină, e multă ceață, e solidă
Vai, ori morții îi e stăpână via ce-am cules?
Acum că am cules-o i-a poruncit pieirea, ca drept răsplată?

(se simulează prin dans singurătatea vântului, jalea, disperarea…, decorul devine lent alb până la orbire… Dansatorii se adună spre baza scenei cu gest iute dar arcuit, se mențin planurile, dincolo de cărămizi apar fumuri colorate. Actorul ia mimă de statuie – lacoon aproximativ! Muzica e stranie, metalică, apoasă, apoi ca de foc de lemne)

(v.m.)
îți știu toate dedesubturile, slăbiciunile, nu te mai codi spune
cum te cheamă/ cum te cheamă
cum/ te/ cheamă

(a)
adam vasile al 2 lea

(v.m.)
cum te cheamă/ cum te cheamă

(a)
o fi ecoul?
m-am țicnit? Sau vocea asta este înregistrare, …defectă?
Adam Vasile Doi, ți-am spus, n-am părinți

(v.m.)
și ce-i cu asta
o lume-ntreagă a rămas orfană
de când un Creator s-a dus, departe, la apus, ne-așteaptă
la judecată cică dreaptă… și ce-i dacă te cheamă adam
eu n-am de unde ști că poate tot așa mă cheamă și pe mine, nu fac caz

(a)
tu ești?
mă iartă, nu te-am recunoscut din prima, da
tu ești și te cheamă ca pe mine

(v.f.)
aiurea

(v.m.)
aiurea e deja ceva
noi mergem dincolo

(v.f.)
și unde-i dincoloul, câți au ajuns mergând?

(a)
țicnirea-i cu replică
precum la un cutremur, vedeți? Ăștia ce se vor mine dublat, triplat…
mă vâră în discuții de…
mai bine tac și-i las poate ar tăcea și ei durându-i botul
mă duc s-adun niscai stele, pun la borcan că vine iarnă și asta
nu e totul…
din lună-mi fac mănuși, fular și chiar șosete groase, să fie argintii
iubitei care nu-i îi fac să fie tichie și așternuturi noi
în care dacă, oh, dacă ar fi să dormim goi, adică nu, ce să dormim, mai bine…
uite, se lasă soarele pe vine, se ouă? Nu. Își mută duhul spre sud
în suflet iar îmi plouă și-mi asud palmele și fruntea lipite de acest geam
vai, și nici lumină destulă… n-o să am! Heiouoooo! Fiuiuiii!
Cât de plumboasă noapte se-așterne aici, aprinde naibii felinarul… am, aha!
Eu

– (va urma) –
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  pe textul asta, a lui Valeriu, 'm-am pornit' de cateva ori Mariana. abia astazi am reusit sa-l citesc-recitesc in intregime. este extraordinar, si este de apreciat pana dincolo de aprecieri, munca pe care a depus-o aici. asta trebuia sa-i 'spui' de fapt.

so,

nu mai revin.

take care,

io.
g
 
Postat de catre nula nada la data de 2008-10-07 22:21:37
         
 
  Cam dificil de urmărit, mai ales dacă vrei să-l verifici. Acolo așa a vrut autorul. Și mai are perlițe. Mulțumesc. Seara bună, noaptea odihnitoare.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-10-07 22:06:47
         
 
  Mariana,

nu ma refeream la cele intre paranteze scrise. in primul comm,(cel ratacit) am 'cules' cateva erate... nu le mai amintesc acum, aduc doar 2 ex.:

'... câta oceanul de merda'

'...șase miliarde peste de cururi îndreptate-n...'

nu mai am dispozitia sa trec peste tot textul... in fine,

gand bun, Mariana

goia



nu mai am rabdare
 
Postat de catre nula nada la data de 2008-10-07 21:53:51
         
 
  Mulțumesc, Gina. Indicațiile din paranteze nu respectă mereu ordinea logică. Dacă sunt alte greșeli de text, te rog să-mi spui. Poate-au scăpat. O seară frumoasă tuturor. Sănătate și totul ok.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-10-07 21:37:28
         
 
  am muncit la un comm detaliat si am uitat de 'timer'...primul comm, s-a dus pe haul netului. in fine.

spuneam, ca lectura acestui text, este 'dificila' - un fel de exercitiu 3D: cuvant, 'scena' si personaje - greu sa le 'cunosti' la prima citire, sa le pastrezi ca un intreg. mi-a placut 'atmosfera' inchipuita de Val, conversatia si poeticul 'pus in gura personajelor', chiar daca un 'negru umor'intervine ca un 'alert puls'... o surpriza sa-l regasesc pe Val preocupat de 'teatru' - ii doresc succes continuarii. in text, exista unele 'typo si dezacorduri'... ma opresc aici,

gand bun voua,

regards,

goia


 
Postat de catre nula nada la data de 2008-10-07 21:13:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE