FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
toate se întâmplă în noaptea de duminică spre luni
Text postat de Nicoleta Gradinaru
pe mâna stângă
mi-au desenat unii într-o zi de vineri
clădiri de furnir wenge
fără balustrade
pe casa scării

de-atunci

fiecare perete are o pijama
pe care o îmbracă dimineața înainte de lecția de română
fiecare lup are un pat sub care să se ascundă

ai pierdut autobuzul alergi picioarele sunt grele
grele și moi ca o halviță proaspăt scoasă din cuptor
îngenunchezi
singura scăpare ar fi căderea în gol

pereții se mișcă spre înăuntru
te faci mică tot mai mică spațiul se îngustează amețitor
respirația îți însângerează traheea

toate se întâmplă doar în noaptea de duminică spre luni
uneori săptămâna are o singură zi



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Nicoleta, DA


am remarcat începutul, cu talent creionat într-un (fel de) tatuaj.
'de atunci' întregul are o dinamică aparte, ne-așteptată pe alocuri, o trecere care adună în interior tot exteriorul petrecându-se.
mi-o plăcut această implozie.
frumos.

o poezie care merită mai multă atenție din partea editorilor.

cu stimă, Cornel Ghica
 
Postat de catre Cornel Stefan Ghica la data de 2008-10-04 10:46:55
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE