Se discută despre blogosferă la metrou, în tramvaie, troleibuze și stații de autobuz. Anul trecut, un el și o ea se grăbeau acasă pentru a afla ce mai face nou-născutul Gramo (vezi Gramo). La Universitate, ea gesticula frenetic, blestemând conducerea RATB în timp ce el mesteca energic un Orbit și se uita la ceas din douăzeci în douăzeci de secunde. Altădată, pe o bancă dintr-un parc bucureștean, un oarecare domn se aprinsese puternic și începuse să urle la interlocutorul său (un alt distins domn, poate ceva mai tânăr decât primul): Domnule dragă, îți spun
băiatul meu are calculator și vorbește cu Elena Udrea pe el! Mi-a arătat, domle! Acolo la ea pe
bloc! Săptămâna trecută, o politehnistă oacheșă, așteptând rapidul de Vatra Dornei, îi spunea unui jurnalist debutant: Beeeii
Oi fi și tu vreun Zoso
(Zoso este considerat, momentan bloggerul numărul unu în România)
Nu exagerez când spun că blogosfera și-a întins/extins temeinic antenele și prin alte sfere, ba chiar și în sfera comună (firescosfera, dacă vreți). La capitolul divertisment, bârfă, exhibiționism, blogosfera românească nu stă rău deloc. Motiv pentru care tot mai mulți români preferă blogurile față de alte activități precum zappatul TV (minunată invenție lingvistică americană).
Revin la cuplul din stația de autobuz. Cel cu copilul Gramoșilor
și cu Orbitul și ceasul și nervozitatea și graba
Nu de puține ori mi s-a întâmplat să urmăresc discuțiile oamenilor pe stradă (am și tehnici deosebit de utile dar despre asta vorbim cu altă ocazie), dar o discuție mai interesantă ca aceasta nu mi-amintesc să fi întâlnit (cel puțin, nu pe stradă). Era în jur de ora 15. Ea (să-i zicem Anca de aici înainte) îi spune lui (să-i zicem Mălin): Auzi dragă
tu crezi că într-o zi vom face și noi un copil la fel de frumos ca al lui Gramo Girl și Gramo Boy? (nu exagerez exact așa a spus).
Mă ridic de pe bancă și aprind o țigară (a se nota acest moment). Mă prefac interesat de un afiș lipit pe stâlpul de lângă cei doi Gramo-entuziaști și, după cincisprezece minute de holbat prin afiș, mă apropii de bordură și mă prefac (din nou) că privesc îndelung în direcția din care ar trebui să apară autobuzele. Obțin astfel unghiul ideal pentru a-i spiona pe Anca și Mălin.
Mălin îi răspunse Ancăi astfel: Nu știu, drăguță, dar, fie vorba între noi, oricum ar fi el, ar fi copilul nostru
(își verifică din nou ceasul) deci ar fi infinit mai frumos decât oricare altul
Înclin capul și aștept curios răspunsul Ancăi. Surprinzător, răspunse ca și când nu ar fi înțeles ce a spus Mălin: O fi bine Gramo Kid? Cred că sunt cei mai fericiți părinți din lume. Hai să le trimitem și noi ceva! Găsim noi
un e-card, orice
(începu să cotrobăiască prin geantă și scoase un portmoneu voluminos) Uite! Ia cinci sute și treci pe la florărie! Da! Acum! Cum adică de ce? Să iei un buchet mare de flori pentru Gramo Girl. Cum de care? Trandafiri portocalii, dragă
doar știi că ăștia îi plac.
Mălin își verifică încă o dată ceasul și porni spre florăria din apropiere. Bineînțeles că Autobuzul 336, pe care îl așteptau cei doi, a trecut în timp ce tânărul cumpăra flori... A trecut și autobuzul meu (601) și trecusem deja la cea de-a doua țigară când Mălin se întoarse cu un buchet de trandafiri portocalii și un ursuleț de pluș simpatic, de a cărui ureche atârna o etichetă și un preț (48 lei). Anca îi spuse: Vaaaii
ce drăguț! De-aia te iubesc io măi bubule
că te gândești la toate. Mălin schiță un zâmbet și se lăsă sărutat puternic. Apoi Anca zise: Dar pentru Gramo Boy nu luăm nimic? (mă abțineam cu greu să nu pufnesc în râs
)
Mălin schimbă instantaneu zâmbetul discret pe o grimasă exasperată. Se uită la ceas și duse un deget în dreptul cadranului, ca și când asta ar fi însemnat ceva pentru Anca... Doar că aceasta din urmă îi întindea deja o bancnotă de 50 lei și îi făcea semn din ochi către Librăria Eminescu. Eu m-am așezat relaxat pe bancă și am așteptat cuminte să văd ce carte va cumpăra tânărul. Ba chiar începusem să fac pariuri cu mine însumi
Maestrul și Margareta
ba nu! Palahniuk Haunted
da! Asta cred că o să cumpere. Îmi aprind o nouă țigară, mai trece încă un 336 și încă un 601
Cât timp tânărul nostru era plecat, am apucat agenda și am scris următoarele cuvinte (pe care unii dintre dumneavoastră s-ar putea să le știți):
un costum alb de ginerică între șine
mălin își ține rinichii în mâini
și sângerează din amândoi
în timp ce anca în rochiță roșie
mănâncă bomboane pe bancă
spune: povestea noastră
e ca un film franțuzesc în care
ea și cu el au accent
și se cunosc din școala primară
în care undeva la o nuntă
ea chiar i-o arată lui și el
chiar i-o arată ei
măline și tu voiai să te-nsori să te duci dracului măline
anca nu zâmbește se strâmbă și vorbește cu precipitații
acum 5 ani erau la drăgășani aveau aceleași coșmaruri
își dădeau șuturi în somn și palme
după ceafă
acum 1 an mălin a intrat într-un bar din care a ieșit cu
pantalonii și pantofii în mână anca încă zâmbea
era chelneriță și purta fustițe în carouri de tip curea și
cămașă albă cu cravată de tip școlăriță neprihănită
mălin a zis atunci că dacă nu vine cu el se dezbracă
anca zice: povestea noastră e ca un film franțuzesc
în care ea și cu el au accent și roșul pe ocru e efectul
cromatic preferat al scenaristului
acum 2 ani fumau o țigară la pitești în fața bibliotecii
județene nu mai aveau bani nici de weceul din gară
așa zicea anca și încă zâmbea pereții erau muștar iar
anca avea în picioare săndăluțe roșii cu nojițe de la Tina R
mălin chinuia un zâmbet și el
acum 3 ani nu s-au certat nicio dată timp de 1 an
mălin nu mai știe cum arăta
biserica din care ieșise
mireasa era urâtă cu draci
bărbații nu îmbătrânesc
mai frumos ca femeile
așa spune anca în oglindă
măline tu știi cât de mult te urăsc?
Mi s-a părut imediat că am furat dintr-un film franțuzesc. Am rupt pagina și am aruncat-o în cel mai apropiat coș. Am recuperat-o apoi, motiv pentru care îi pot prezenta conținutul acum.
După vreo zece-cincisprezece minute, se întoarce și Mălin cu o carte cu copertă frumoasă. Nu disting inițial ce carte este. Aflu imediat chiar de la Mălin: Dragă, mai aveau un singur exemplar. Noroc că l-am găsit. Săptămâna trecută zicea Gramo că ar vrea să citească De ce iubim femeile, nu? Anca sare în brațele lui Mălin. Urlă, chicotește, Dumnezeu știe cum poate fi descrisă reacția ei
Peste umărul Ancăi, Mălin se uita îngrijorat la ceas.
Aflu că Anca și Mălin sunt studenți la jurnalism și, respectiv, psihologie. Ridic o sprânceană. Mai aflu că mergeau la mama lui, pe care ea nu o prea suportă dar astea sunt deja detalii neinteresante. Îi las pe cei doi în stație și o iau pe jos spre Cișmigiu. Mă uit și eu la un ceas. 16:40. Am pierdut aproape două ore. Interesant este că nu mă simt nici vinovat, nici obosit. Sunt foarte relaxat.
Ajuns pe o bancă în Cișmigiu, scot agenda și mai scriu câteva cuvinte:
un trafalet în mâna stângă și o basma cu buline pe cap
anca nu-și plânge de milă / plânge de vopsea nu
i-a cerut nimeni și nimic / pe nimeni și nimic / cu
atât mai puțin să văruiască balconul
iubirea noastră e ca un film franțuzesc în care
ea și cu el au accent iar ineditul se ascunde
firește / în cotidian
măcar de mi-ai asculta vreodată măline / recitalurile
matinale / nu sunt violente măline și nici nu
mă doare nimic / atâta tot că mai e o lume undeva în
interiorul meu / o lume atât de adâncită în mine
că marianele îmi par un pahar cu apă / nu-ți spun
de unde știu / te las să îți imaginezi că am palme
cu ecograf sau că din degete mi se scurg zilnic iscoade
îți poți imagina spre exemplu că / în fiecare dimineață
mi se preling pe gât în jos / mai pe seară îmi ies din
buric fug repede repede-n ureche și țipă toate deodată
nu-i rău / zic / măline
iubirea noastră e ca un film franțuzesc în care
ea și cu el au accent iar bulinele albe pe
o basma roșie sunt comandate de scenarist
e spațiul cuvintelor importante lucrăm
la ele de când eram mici / de multe ori
zăresc între pereții mei interiori câte
un nod un nasture o pânză / ceva foarte mic
pe sub masă la nunta a treia a mamei tale
zi tu măline dacă nu sunt nebună
zice mălin / e fată? sau e băiat?
nu-i nimic văruim altă dată
păianjenii ăștia halterofili
au și ei nevoie de spațiu
De data aceasta, nu am mai furat de nicăieri
Am ajuns acasă pe la 18:30.
M-am așezat la calculator, am aprins o țigară în timp ce windows îmi cânta Bun venit.
Deschid un Word, tastez: Se discută despre blogosferă la metrou, în tramvaie, troleibuze și stații de autobuz...