FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
rânduri pentru ea
Text postat de camelia silea


mie, de 21 septembrie


și semnul acela mic pe care așteptam
să-l desenezi acolo înăuntru
când ploaia îți țesea gândurile-n scântei reci
și eu nu te lăsam să le știi
și-atunci desenam munți ca-n copilărie
și nu-i arătam nimănui
îi urcam cu greu cu genunchii zdreliți
dimineața mă trezeam din nou ca dintr-un gol adânc

și peșteri în care rătăceam căutându-mă până în zori
apoi iar te găseam și știam că iar o s-o iau de la cap
strângeam din dinți duceam mâna la gură
în altă zi am pornit spre un zid colorat
nu știam că dincolo de el e un labirint
un colț părea capăt
era doar o oglindă
în ea un chip străin stătea drept în fața mea
eu nu i-am spus cât e ceasul
nu i-am făcut semne cu mâna
am pornit spre un răsărit fără să știu că e trecător
îl găsești doar spre dimineață
între timp s-a făcut târziu și iată-mă
am pus degetul pe geam am desenat o stea și chiar
am crezut că va fi lumină
era doar întunericul

ce bine
ce bine că-n ochii tăi râdeau în cascade
toate anotimpurile
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  A, mulțumesc pentru lumină, nu știu cui...:)  
Postat de catre camelia silea la data de 2008-09-21 14:25:03
         
 
  Adriana, mulțumesc de citire și de urare. Mulți să fie, cu bune.
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-09-21 14:24:19
         
 
  Cristi,
multumesc pentru steaua ta, sunt sigura ca nu e intunericul...și pentru vot, și pentru că ești acum aici.
Mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-09-21 14:23:24
         
 
  La multi ani, Cami!  
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2008-09-21 13:37:40
         
 
  pun degetul pe textul tău
desenez o stea
și sigur nu este întunericul!

ca să te convingi; vot!
drag
Cristi
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-09-21 08:48:34
         
 
  Gina, apreciez cuvintele tale lăsate atât de repede aici, sigur că se poate și mai bine. Mulțumesc,
numai gânduri bune și mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-09-20 21:28:30
         
 
  impartial, ai asezat pe talerele 'balantei' - parte de inima si parte de retina... te-ai petrecut, ca un 'monolog' dorit, atat de dorit, incat musai, trebuie auzit.

exista 'mici cuvinte' in text, care, la o revenire, se pot inlatura. si suntem nu numai generosi atunci 'cand ne scriem', suntem credibili... un fel de urare de '21 septembrie, tie, camelia-si,

la buna citire,

gand bun,

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-09-20 21:23:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE