FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ain
Text postat de Nicoleta Gradinaru

Ain se trezește la răsăritul umbrei
între pereți gripați
îi hrănește cu aspirină tamponată
îi tapetează cu mulaje de primăveri toride
împarte cu ei apa distilată
le udă încheieturile
zice c-a învățat la școală
să îngrijească spațiile verzi

Ain nu doarme niciodată
își acoperă ochii cu bucăți de tapet
pereții gem
ea cojește strat cu strat
tot pomi tot frunze
tot iarbă
nicio lumină niciun suflet
nicio poartă

Ain aleargă printre crăpături
stoluri de prieteni
mișună
prin porii copacilor
ei n-o cunosc
ea îi știe pe toți
îi strigă pe nume
îi ține în brațe de ziua lor
le pune picături în urechi
când liniștea
dezechilibrează

când ramurile vor pocni în lumină când pereții vor fi ai unei case
Ain
va ieși la poartă
și va dormi trei zile pe banca de lemn

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ain, nu Alin, isi va odihni somnul pe banca ei; am lasat-o sa plece; era inevitabil - aberez, bineinteles :)  
Postat de catre Nicoleta Gradinaru la data de 2008-09-15 12:18:57
         
 
  Inspirat, original, merită vot!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-09-14 17:05:03
         
 
  imi place acest poem, Alin este peste tot și în toate până când își va odihni somnul și nesomnul la tine pe bancă.  
Postat de catre vasile iftime la data de 2008-09-14 16:50:32
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE