|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Bianca Goean |
|
|
Intuiam în drumul acesta un ce nou, o rãsturnare a anotimpurilor, o îmbrãcare a naturii în alte culori. Ce nu bãnuiam însã era pancarda cu “Drum inchis†pe care aveam s-o gãsesc în calea pe care mergeam, ºi poteca aceasta de scãpare pe care acum alerg.
Mergeam la Bolboci. Personajele nu sunt importante, decât în mãsura în care se vor baga singure în seama ºi ne vor trage de mânecã. Tremurasem în noaptea dinainte cu gandul cã uite mâine am sã prind primul meu pãstrav, da, eram plinã de ambiþie între atâþia pescari mã aflam ºi eu in seamã. Mâine am sã invaþ sã inþep, mâine am sã ma lupt cu el ºi am sã-l aduc pe mal… Dar ce te agiþi atata? Dormi, plecãm la 3 glas somnoros ºi indiferent cãtre aventura ce ne astepta in lansete.
Ne hurducãiam acum veseli spre lac, in timp ce eu puneam toate (nu, din perspectiva pescarului bãtrân care sunt acum, nu cred sã-mi fi scãpat vreuna) întrebãrile obsesive, caraghioase ºi, cele mai multe, inutile ale novicilor: dar oare mãnâncã pe vremea asta? (de dragul povestii, sã spunem cã era foarte foooarte aproape de inceputul de mai… mai devreme sau mai târziu… sã nu credeþi cumva cã startul meu în ale pescuitului la pãstrãv a fost un inceput de braconier!) ºi la ce manânca? La lingurã? De care? ºi nu agaþã? (!!! Doamne…) ºi cum trebuie mulinat? Incet, aºa?! (imaginaþi-vã toatã recuzita gesticã de rigoare) ºi la wobbler nu merge? Cã eu am mai multe wobblere… ºi cum se inþeapã???!!! Obsesia mea proprie, scãpasem doar în toamna trecutã, când ma fãceam ca pescuiesc, la Pecineagu, doi pãstrãvi, pentru cã un binevoitor prieten pescar (ah, Doamne, cã între timp alãturarea acestor doi termeni a devenit pleonasticã!) mã învãþase cã pãstrãvul se înþeapã singur…
Demnã de eticheta pe care singurã mi-o agãþasem de noul meu polar, cumparat special pentru acest pescuit fantastic, GREEN, pe mal am inceput cu aceleaºi intrebãri, de data asta cuplate cu practicã. Dacã poþi numi practice aruncãrile cu lanseta in apã, cu wobblerul la impresionanta distantã de 5 m, încurcatul firului peste tambur, mânã ºi eventual ce se mai gãseºte in imediata apropiere, zgomotul infernal fãcut de lingurã la atingerea cu suprafaþa apei sau adunarea, dupã o luptã infernalã, a tuturor crengilor de pe fundul lacului (Ce faci mãi, strici locul??! ºi privirile ucigase de rigoare...)...
Personajul principal mã mustrã in acest moment (eh, aþi crezut poate cã eu voi fi fiind aceea, dar uite cã, de data aceasta, o sã pãstram sub tãcere ceea ce eu ºtiu, voi ºtiþi, dar el nu) cã pânã acum v-am aburit de pescuit ºi de el, maestrul, nici o vorba!) Well, sã-i dãm Cezarului ce-i al Cezarului ºi sã vã spun aºa, pe scurt, cã, în grupul nostru de pescari care mai de care mai amatori, priveam cu toþii cu evlavie catre el, aºteptând ca, printr-un proces nestiut dar la fel de precis ºi sigur precum intrarea in bãtaie a peºtelui, toatã eleganþa ºi iscusinþa cu care el arunca, mulina, cãuta locurile cele mai bune, sã ni se inscrie ºi nouã pe cortex. Moþul moþului eram eu, care am uitat ºi de prieten, ºi de mândrie (eh, era prima datã cand nu puteam sã învãþ de una singurã ºi sã mã arãt doar cand voi fi stãpânit la perfecþie toatã aceastã artã) ºi m-am tinut scai de el. Sã învãþ, desigur. Sã... pescuiesc. Cã mi-aº fi dorit sã îmi arate el mai îndeaproape cum sã þin lanseta, cum sã mulinez, nu am sã neg, dar nu vã þineti degeaba rãsuflarea, cã nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Se pierdea el uneori în explicaþii, dar îl enervam cred atat de mult cu aruncãrile mele fix peste firul lui ºi cu pretenþia de a-mi lega la fiecare cinci minute un alt wobbler sau o altã lingurã (la asta nu trage!) cã nu mai avea nici el chef sã se dea la gagica asta ce se credea pescãriþã.
Acum, cã m-am luat de-o grijã ºi l-am introdus pe el in istorie, hai sã ne îndreptãm un pic atenþia cãtre adevãratul personaj numarul 1, care, vedeþi bine, nu ne-a deranjat el deloc, ba chiar se cam dã la fund: mult cãutatul, speriosul ºi vânatul... pãstrãv. V-aþi fi aºteptat sã aparã mai devreme, la 5 pescari aºa-ºi-aºa, o pescãriþã hai sã zicem incepãtoare ºi un maestru, la un aºa lac de ºcoalã cum este Bolboci, pe unde umbla vorba cã s-a prins ºi s-a prins?! Ei bine, ºi noi ne-am asteptat. Si aici tonul smecher mi se aºeazã de-a curmeziºul tastaturii ºi refuzã sã se mai arate. Pentru cã, zice el, nu se cuvine sã glumeºti cu aºa realitate: lacurile noastre renumite nu mai au pãstrãvi. Sau pãstrãvii noºtri renumiþi nu mai au lacuri... m-am nãscut, vrând-nevrând, pescãriþã intr-un inceput de zodie, aceea a catch and releas-ului. S-a intâmplat cã tocmai mã furiºasem pe tãcute în spatele lui într-un golf albastru, într-un moment în care soarele s-a trezit din somnul de dupã-amiazã ºi a strãfulgerat pentru cateva minute apa. El lansase deja in grabã, nu s-a auzit decât un ºuierat uºor ºi, cu un sunet tãiat, lingura s-a scufundat. Era singura lui ºansã, sã pipãie un loc înainte de a apãrea eu, cu arsenalul meu de lanseuri ratate, bocãnituri în mal ºi altele ca acestea. (Vã spun la modul cel mai serios, ºtiu acum cu siguranþã cã el era extrem de indrãgostit de mine dacã nu m-a înecat atunci... eu nu bag mâna în foc cã nu aº fi fãcut-o, în locul lui sã fiu...) Tacticoasã, dar bâþâindu-mã in realitate de emotie, mi-am desprins ºi eu ancora de la wobbler de pe lansetã, am ridicat pick-up-ul, mi-am potrivit doar din trei incercãri firul pe deget, m-am uitat înspre dreapta – copaci, m-am deplasat puþin (asta îmi mai lipseste, sã agãþ acum un copac, mã omoarã dacã fac vreun zgomot!) – nici sã lansez nu ºtiam pe atunci, decât din lateral – ºi, cu inima in vârful lansetei, am aruncat. Ei bine, se vede cã toate erau la locul lor în acel moment unic în univers, pentru cã zglãvoaca mea a aterizat elegant pe apa, iar eu, mândrã nevoie mare ºi rasuflând uºuratã, am inceput sã mulinez încet, uitându-mã când la wobbler, când la copaci, când la el strãduindu-se sa nu se uite prea lung la mine. Aveþi cumva impresia cã asta înseamnã pescuit? Atunci înseamnã ca sunteþi la fel de naivi cum eram eu în acel moment. Pentru cã, dupã o iarnã întreagã in care un fir subþire a stat pe mulinetã (ei bine, da, recunosc, pescuiam tot cu firul cu care în toamna trecutã îmi bãtusem joc de pescuit), acesta are necivilizata tendinþã de a face peruci, croºeta inceputuri de pulovere deºãnþate sau elabora nemaivãzute tehnici de înnodãri. Drept pentru care mai trebuie sã mai arunci din cand un ochi ºi la tambur, mai ales dupa ce ai lansat... Date fiind coordonatele acestea, în momentul in care ochii mi-au cãzut totuºi pe mulineta, firul meu tocmai începea sã-ºi facã de cap peste tot, numai pe tambur cuminte nu. Mã opresc cu spaima, mã uit la el: nu mã observase, cerceta numai el ºtia ce pe suprafaþa apei (acum ºtiu si eu, dar nu vã spun, puneþi mâna ºi pescuiþi, veþi afla singuri). Mã apuc aºadar de una singurã sã limitez daunele. Luatã din pripa, problema nu a avut timp sã capete aspecte catastrofale, aºa cã, peste un minut, am reînceput sã recuperez. Se vede însã treaba cã toate îºi aveau mersul lor în acea zi, pentru cã popasul meu din ale mulinãrii ºi miscatul lansetei in stânga ºi-n dreapta, încercând sã dezleg firul, era fix ce-i trebuia pãstrãvului, abia iesit din îngheþ. In secunda urmatoare am simþit cã cineva mã zmuceste de mânã ºi, fãrã sã-mi dau seama, uitând de toate lecþiile luate panã atunci, i-am tãiat o înþepaturã de-am crezut cã mã proptesc în nas. Ce-a urmat??? Eu, în stânga ºi-n dreapta þopãind, facând semne disperate, þipând: mã ajuþi sã-l scot? Mã ajuþi? Zi-mi ce fac acum? Mulinam în nestire, ma opream, ridicam de lansetã, îi urmãream distrusã arcul fãcut panã aproape de apã... Râdeam, stiu sigur cã râdeam din toatã inima, ºi cred cã aveam ºi ceva lacrimi în colþul ochiului, iar el stãtea calm langã mine ºi mã învãþa cum sã domin pãstrãvul, fãrã a rupe firul sau, Doamne fereºte!, s-au mai vazut cazuri, lanseta. Cand mi l-a adus ºi mi l-a întins, roz-gãlbui cum era, cu botul scurt, zbãtându-se, înghiþind aer, speriat la fel ca ºi mine, plin de puncte de toate culorile (aºa il vedeam atunci cel putin), m-am dat un pas înapoi ºi am þipat: eu? Eu l-am prins?
A inceput apoi un ritual care ºi acum mã ameþeste: atingerea pãstrãvului, atingerea lui, sãrutul fugar ºi eliberarea pestelui, sãrutul lui rãscolitor ºi libertatea în care ne-am înlãnþuit amândoi din acel moment. M-am regãsit întinsã pe iarbã, picioarele îmi erau un corp strãin, în vene imi creºtea foc sau poate cã era ºi apã in acelaºi timp, mã lovisem de naturã ºi cãzusem, în baterea pestelui cand i-am dat drumul m-am simtit intrand într-o altã dimensiune... iar în braþele lui ma odihnesc ºi astãzi.
Stiu, ºtiu, am cam ajuns la final, la Bolboci nu am mai fost de atunci, se aude cã nu mai este pãstrãv deloc, mai avem noi câteva locuri mai putin ºtiute, unde ne mai întâlnim cu el. A trecut ceva vreme ºi unele amanunte le mai încurc: am prins atunci un pãstrãv, m-a prins pescuitul pe mine, sau mi-am pescuit un soþ?
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Dragii mei, sunteti prea generosi in aprecieri:-)
Joe, bine te-am regasit, pescarii se gasesc usor unii cu altii, nu observi? :-)
Sorin, noi doi am avea multe de discutat, ia sa vedem ce-i cu intalnirile acelea :-) Multumesc.
Costin, vad ca iarna nu-i prea "zgomotoasa", dar ce sa-i faci?! E prohibitie la pastrav, mai! :-) Stiu eu unsa niste locuri de 1 mai... Nu pricep la ce faci aluzii (hahahaaaaa). |
|
|
|
Postat
de catre
Bianca Goean la data de
2005-12-30 15:26:51 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
frumos. acest text plin de nerv mi-a fcut o poft de pescuit teribil. ai tiut s accentuezi momentul esenial. bine c i-ai dat drumul... n cazul n care chiar ai prins ceva... c tiu eu cum e cu pescarii acetia... nrii. :) |
|
|
|
Postat
de catre
ridic nalbarul la data de
2005-12-28 20:21:08 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Bine ai venit, Bianca. Si chiar cu textul care imi place mie. Vad ca domnul King a si reactionat... la pastrav :)
La multe texte frumoase pe Europeea. Iar daca intri pe ultimul meu text te poti inscrie la intalnirile de la sala rotonda. Te asteptam.
Spor. |
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Teodoriu la data de
2005-12-28 20:01:44 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Bun venit acestei talentate prozatoare si poeta.
Bianca, stii ca si eu sint pescar, nu? :-)
|
|
|
|
Postat
de catre
Joe King la data de
2005-12-28 13:28:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|