PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Gata de culcare, copii ? Text postat de Adriana Gheorghiu Gata de culcare, Adrian? Oh! Te-ai dus să-ţi speli dinţişorii ! Bine, te aştept. - Dar voi, maşinuţelor, ce staţi aici, lipite de perete? Adrian trebuie să se ducă la culcare, iar voi faceţi aşa o zarvă! - Noi ne luăm la întrecere. - Cum? Ce? - Să vedem care ajunge prima sub pat, că acolo e locul nostru de culcare, se aude vocea tractoraşului albastru. - Bine atunci. Hai să vedem care-i prima. De data asta eu am să fiu arbitrul vostru. - Uraa! Ce bine ne pare! - Dar după aceea, repede la culcare! - Da. Promitem! - Staţi numai să ne aliniem la marginea covorului, se aude sonor glasul maşinii de pompieri. - Dacă aţi ştii cât de tare ne place nouă jocul ăsta! spune automobilul verde apropiindu-se încet de papucul meu - Iar noi niciodată nu ne certăm, adaugă şi camionul cel greu, de cărat ciment, trăgându-mă de cordonul capotului,. Stăm frumos aliniate, nu ne împingem, nu ţipam unele la altele. Într-adevar, toate se aliniaseră frumos şi aşteptau semnalul de plecare urmărindu-mi încordate fiecare mişcare. Şi uite aşa n-apuc să dau bine din mână, că numai ce văd că dintre ele ţâşneşte cu toata viteza maşina pompierilor, şi ajunge direct sub pat. - Deci tu eşti prima, mă aplec eu după ea, sub pat. - D-na Gheo, d-na Gheo, ştiţi….aseară, eu am fost prima, îmi şopteşte apropiidu-se de mine un automobil albastru, frumos. - Şi eu am fost primul, duminică, nu se lasă nici maşina poliţiei, plină de beculeţe. - Eu am câştigat de cum am sosit aici în cameră, anul trecut. Acum, roţile din spate mă cam necăjesc, şi nu mai pot fugi aşa de tare, se aude vocea timidă a unui tractoraş roşu. -Dar eu care am câştigat trei zile la rând! Mai ţineţi minte? le întreabă autobuzul galben pe maşinuţe. - Da’ cum să nu ne aducem aminte? Au fost trei seri de neuitat. Toţi te priveam cu admiraţie şi ne doream să fim şi noi eroi ca tine, spune ridicându-se pe rotiţele lui mici, un autobuz nou, de-abia sosit în echipă. - Şi eu am fost tare impresionat, se aude glasul gros al ursuleţului de pluş de pe raft. - Ei, dar acum chiar că a venit timpul să mergeţi la culcare. Şi tu ursuleţule. Da. Şi tu trebuie să dormi, ca mâine dimineaţă să fii vioi să te poţi juca cu tovarăşul tău de raft, iepurilă. - D-na Gheo, pot să vă mai pun o întrebare? Numai una, se aude din nou ursuleţul. - Da. Una şi atât. - Dumneavostră ştiţi să conduceţi maşina? - Nu. Nu ştiu. - Cuum? Nu ştiţi să conducei o maşină? Voi aţi mai auzit aşa ceva, maşinuţelor? D-na Gheo nu ştie să conducă maşina! - Nu. Nu ştiu. Gata! Acum, toată lumea la culcare! Aşa, una câte una sub pat. Mai vorbim mâine despre asta. Imediat, toate s-au aliniat frumos sub pat. Tocmai dădeam să sting lumina şi să închid uşa, când aud: - Vă putem noi învaţa să conduceţi. - Eu pot să vă învăţ cum să ţineţi volanul. - Eu, cum să recunoaşteţi semnele de ciculaţie. - Eu, cum să folosiţi farurile. -…şi să puneţi frâna…. - Oh! D-na Gheo, promiteţi-le că o să luaţi lecţii de la ele, că altfel n-o să mă lase sa dorm toata noaptea, strigă la mine ursuletul de pe raft. - Bine. Promit. Iar acum, toată lumea la culcare, şi repede, că uite vine Adrian de la baie. Adrian, eşti gata de culcare? Da? Mă bucur. Las’că sting eu lumina şi trag uşa dupa mine. Iar vouă, maşinutelor: Pe curând, la volan! Noapte buna, Adrian! Gata de culcare, Marian? Deci nu eşti încă în pat. Cred că baloanele de la ziua ta sunt de vină. Ce-ai spus ? Da. Ai dreptate. Uite-le cât sunt de mândre de culorile lor. Şi fiecare parcă ar vrea să ne spună o poveste. Ştii ceva ? Eu chiar ştiu una despre un balon, şi o furnicuţă. Mătuşa ta, care a fost şi ea mică odată, cum eşti tu acum, împlinea cinci anişori. Aşa că , înainte cu o seară, am aranjat masa şi am decorat casa cu baloane şi ghirlande de flori. A doua zi însă, imediat după sosirea musafirilor, numai ce vedem că balonul roşu se desprinde de celelalte şi începe să plutească prin casă. Dau să-l prind, dar el se ridică tot mai sus şi se îndreaptă spre sufragerie, deasupra mesei, gâdilindu-i pe musafiri cu sforicica lui catifelată. - Lasă-l, Mona ! îmi spune sora mea. Nu vezi ? Parcă ar vorbi cu cineva. - Cum ? zic eu nedumerită. - Uite ! Se înclină ca noi, atunci când vrem să explicăm un lucru cuiva. - Acum văd şi eu. Sigur vorbeşte cu cineva. -Vorbeste cu….Oh ! N-o să-ţi vină să crezi ! Vorbeşte cu o furnicuţă. - Cum…? - Da. Cu o furnicuţă. Linişte ! Poate reuşim să auzim ce-şi spun. - Dragă balonule, mulţumesc mult că m-ai luat cu tine, în călătoria ta prin aer, se aude firav glasul furnicuţei. - Asta pentru că m-ai rugat tu, că eu nu m-aş fi gândit la una ca asta. Doar am mai întâlnit furnicuţe în viaţa mea, răspunde balonul - Uite ! Datorită ţie, pentru prima dată văd şi eu ce se întâmplă pe o masă. De obicei, noi, furnicuţele, dacă nimerim în casă, nu ştim decât de firimiturile de sub masă. -Atunci să ştii, dragă furnicuţă, că chiar sunt mândru de fapta mea. -Balonule, dar ce sunt alea care strălucesc aşa frumos, întreabă furnicuţa ? -Alea, aşa transparente ? -Da. -Sunt paharele de cristal, pe care mama lui Mona şi Tala le foloseşte doar la sărbători. -Dar paharul lui Leon, băiatul blond, de ce nu străluceşte? -Pentru că nu-i spălat bine, se încruntă balonul. Auzind aceasta, repede, eu şi sora mea luăm paharul de pe masă , îl spălăm şi îl aducem înapoi strălucitor. -Balonule, dar ce sunt cercurile alea albe, care, în mijloc, au flori ca cele pe care le văd eu în grădină ? -Alea sunt farfuriile de porţelan în care se serveşte tortul. -Dar farfuria din dreptul lui Ela, fetiţa cu părul roşcat, de ce nu are flori ? întreabă furnicuţa ? -Pentru că nu-i spălată bine, se încruntă din nou balonul. Şi din nou, repede, eu şi sora mea luăm farfuria de pe masă, o spălăm, scoţându-i la iveală florile strălucitoare, şi o aducem înapoi. -Balonule dragă, mă înclin în fata ta pentru cât de multe lucruri ştii, dar…ia spune? Te mai pot întreba ceva ? -Desigur, îi răspunde balonul, tot mai mândru. -Ce sunt hârtiile alea frumos colorate, aşezate în dreptul farfuriilor de porţelan? -Vezi tu, furnicuţo, alea sunt şerveţelele. Nici nu-ţi poţi tu închipui cât de moi sunt ! -Şi ele trebuie să stea lânga farfurii, nu ? -Da. -Atunci de ce farfuria lui Tala nu are şervetel ? întreabă pentru a treia oara furnicuţa. Dar balonul nu mai are timp să răspundă, că numai ce vede că şerveţelul face un salt de pe raft şi se aşează în dreptul farfuriei lui Tala -Chiar mă întrebam când o să observaţi că eu nu sunt pe masă, se aude vocea îmbufnată a şervetelului. -Trebuie să-i mulţumeşti Balonului Leon şi Furnicuţei Ela, îi răspunde sora mea şerveţelului. Şi le spun aşa pentru că datorită lor, Leon are şi el paharul strălucitor, iar Ela, farfuria cu flori…. -Mulţumesc mult, Balonule Leon şi Furnicuţă Ela ! se aude vocea molcuţă, de data aceasta, a serveţelului. -Petrecere frumoasă şi, dacă nu vă suparaţi, noi o să mai colindăm pe aici, pentru că furnicuţa mai are multe de văzut şi de învăţat, se aude serioasă vocea balonului. -Sst ..de-acum vom călători mai mult în linişte, ca să nu deranjăm. Oamenii au şi ei rânduielile lor. -….iar noi pe ale noastre. Nu-i aşa, Balonule Leon? -Aşa e, Furnicuţă Ela. Noapte buna, Marian Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE