FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
CANADA MEA, ROMANIA MEA
Text postat de Veronica Pavel

S-au scris multe pagini despre gândurile Românilor ajunși în Canada. S-au enumerat și în presa românească și în cărți motivele pentu care Canada e o minunată țară de adopție. Nu voi repeta cele deja scrise, ci voi reda o povestire reală, menită să-i bucure pe Românii de pretutindeni.

Mă aflam în mașină, ascultând un post canadian de muzică clasică. De obicei nu agreez comentariile, parerea mea fiind că muzica trebuie lăsată să ne “vorbeasc㔠prin ea însăși. De data aceasta însă, atenția mi-a fost atrasă de subiectul tratat și am ascultat textul, pe care l-am reținut cuvânt cu cuvânt. Deși datele mi-erau cunoscute, unele amanunte nu le știam și mi-a facut placere să le aflu de pe un post canadian. Pentru că au fost câteva nume proprii pe care nu le-am reținut, ajunsă acasă am trimis un email la postul de radio respectiv și întregul text mi s-a trimis (în engleza) cu multă amabilitate. Iată-l mai jos, în versiune românească:

“Românul George Enescu a fost unul dintre cei mai talentați muzicieni ai secolului douazeci. El a fost un mare violonist și compozitor, un dirijor de excepție, un pianist de mâna întâia, un capabil violonist și un foarte cunoscut profesor de vioară. Printre elevii lui se numară Christian Ferras, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin, care susținea ca profesorul său a fost cel mai mare muzician pe care l-a cunoscut vreodată.

Memoria lui muzicală era fenomenală, fapt care a contribuit la pierderea unor lucrări pe care le-a compus și le-a păstrat în cap fără să le scrie niciodată. Enescu putea sa cânte la pian pe de rost, în întregime, ciclul wagnerian “Inelul Nibelungilor”. Aproape întreaga opera muzicală a lui Beeethoven era înmagazinată în memoria sa ca într-o enciclopedie. Odată a fost întrebat dacă e adevarat că dacă s-ar pierde toată opera lui Beethoven, el ar putea să o refacă din memorie. La care Enescu a răspuns:”Oh, nu! Numai simfoniile, quartetele, triourile, Missa Solemnis și Fidelio”. (La care prezentatoarea a adăugat râzând ceva care nu figureaza în textul prezentării: ”Numai sonatele pentru pian lipsesc, altfel e întreaga opera a lui Beethoven. Câtă modestie!”).

Compozițiile publicate de Enescu nu sunt numeroase, dar conțin câteva lucrări substanțiale, cum ar fi capodopera “Oedip”. A scris peste 200 de lucrări, dar a publicat numai 33.

Despre existența unui trio cu pian se știa, dar se credea că a fost pierdut. Din fericire, el a fost găsit printre hârtiile lui Enescu dupa moartea lui în 1955. Interpretarea pe care o veți auzi astăzi constitue prima prezentare în afara granițelor României a lucrării, care dureaza 20 de minute. Enescu a scris acest trio numai în câteva zile în 1916, dar înainte de a-l “scoate” din sertar l-a păstrat pentru ca să mai adauge indicații de tempo, frazări și nuanțe. Enescu însă nu le-a mai completat niciodată, ele fiind adăugate de alți muzicieni mai târziu. Cea mai recentă este “transcripția” compozitorului român Pascal Bentoiu. Partitura pe care trioul canadian“Gryphon” a folosit-o pentru înregistrarea de astăzi este lucrarea finisată de Bentoiu în 1997.

Bentoiu a prezentat partitura muzicianului profesor Harry Halbreich din Bruxelles, Belgia, care a vizitat România în 1999. Halbreich a întâlnit trio-ul “Gryphon” la un festival de vară în Finlanda în 2001 și a apreciat enorm muzicalitatea acestui trio. Cu această ocazie a simțit că ei ar fi grupul cel mai potrivit pentru a prezenta premiera Nord-Americană a lucrării lui Enescu. Halbreich a încredințat deci partitura acestui trio și formația, pregătindu-se pentru concertul său aniversar a zece ani, s-a hotarât să includă în program trio-ul cu pian de Enescu. Halbreich a participat la concertul aniversar al trio-ului “Gryphon”, (tinut în mai 2003 la Ottawa), dorind să fie prezent la sărbatoarea includerii acestei piese în repertoriul universal al muzicii de cameră.

Iata-i deci pe pianistul Jamie Parker, violonista Annalee Patipatanakoon și violoncelistul Roman Borys, -Trio “Gryphon”- interpretând trio-ul cu pian în la minor de George Enescu”
.

Așa s-a încheiat prezentarea d-nei Barbara MacKenzie Mahler, dupa care a urmat muzica, pe care am ascultat-o cu o infinita recunoștiinta adresată Canadei.

George Enescu s-a născut la Liveni Varnav (azi George Enescu), jud. Botoșani la 19 august 1881 și a murit la Paris la 5 mai 1955. Gândul meu a fost să redau toate acestea în luna august, când se comemoreaza ziua nașterii marelui muzician, pentru că am fost mândră că România mea a fost cântată pentru prima oară în afara granițelor ei în Canada mea.







Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Tavy,

Ce surpriza! Acum am vazut comentariile voastre, dupa ce textul iesise de pe pagina. Intamplator v-am gasit, si pe Cristi S. si pe tine.

Hai ca ma bucur ca ti-a placut, ai un suflet care vobreaza frumos!!! Multzam mult de trecere si semn!!!

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-08-26 20:34:53
         
 
  Cristi Stanculeasa, bine-ai venit! Stii? Ii scriam lui Crsitian Munteanu, i-am raspuns la ultimul comentariu si ma gandeam daca el nu erai de fapt tu. Aveti ceva comun in caracter!

M-a emotionat re-venirea ta (asteptata mult de mine) si te regasesc cu aceeasi bucurie cu care te felicitam, de ziua tatilor, tu, tata de doi baieti! Multumesc foarte mult....

Hm...Si cand te gandesti ca abia am observat comul tau, te vazusem la alte texte, al meu iesise din pagina....

Tocmai vazusem ca ai scris Mirelei L. despre necesitatea scrisului si-mi venea sa-ti spun: dar tu? tu unde esti? de ce nu scrii? N-am intervenit, era pagina altcuiva, ne-avea sens sa ma interpun. Nu stiam, in acel moment, ca-mi comentasesi si textul meu....

Inca odata multumiri,

Vero




 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-08-26 20:32:51
         
 
  o lucrare de nota zece
o lucrare de mare patriot
o lucrare excelenta
felicitari Vero,
nu mai am cuvinte...

sunteti minunati.

cu drag
tavy

vor (stele nu mai sunt)

 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-08-26 05:05:57
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Însemn cu un semn...
Dorul de cuvânt străpunge depărtarea!
Eu, omul, cu gândurile mele și o fărâmă de timp scriu...

Text de *

Cu același drag,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2008-08-26 04:36:11
         
 
  Oh, Cristi! Ce bine stii tu! Poate insa ca nu stii cum e sa SIMTI ca tzara ta e cantata vcand tu esti departe de ea.....

Multzam mult de trecere si semn!!!

V.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-08-25 01:27:30
         
 
  Vero,
ești norocoasă!

România ta a fost, de asemenea, recitată, sculptată, pictată....știm noi ;)....în Canada ta!

Vot,
Cristi

 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-08-24 23:28:15
         
 
  Domnule Corbu,

Va multumesc pentru cuvintele dv frumoase si încurajatoare! Sincer îmi pare bine ca acest comentariu de la radioul Canadia a ajuns acuma "la urechile" Românilor din alte parti!

Tea,

De ce sa fie trist August? Nu e timpul recoltelor? Nu e "viatza" in plinatatea ei? Si miscorarea zilelor nu e, intr-un fel, semanlul de a ne odihni si reflecta mai mult asupra esentzelor? Si iarna nu e ea insasi un "miracol" al supravietuirii naturii?

Infine, "iarna obisnuita", ca "iarna canadiana" e, recunosc, o penitentza periodica! :))))

Gh.S,

Ma bucur ca ti-a placut prezentarea de fatza, esti tare darnic cu mine!

Gina,

Da, e o terapie orice "infuzie" româneasca. Iti închipui deci cum mi s-a taiat rasuflarea, în masina fiind si conducând spre serviciu, când am auzit prezentarea asta!

Multumiri tuturor pentru popas si semne!

VPL.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-08-22 21:18:04
         
 
  intr-un spatiu inchis si atat de departe de cel natal o 'infuzie' romaneasca... terapie cu efect sufletului... (partea pe care o purtam ca pe un 'marsupiu' oriunde am merge...)... o reamintire cu efect... (si personal o idee de auditie),

thanx,

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-08-22 20:09:22
         
 
  draga Vero,

sigur, minunat demersul tau ...

cu pretuire,
(stea si vot)
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2008-08-22 19:37:52
         
 
  Hi, Vero!
Imi place ca august "irita" gandirea si pozitiv.....Nici nu se pute mai potrivita tri mitere la Enescu decat aceasta prezentare....

desteapta idee!

Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-08-22 19:33:57
         
 
  Excelentă semnalarea, excelent comentariul radiodifuzat.

Poate că viitorul site Europeea ar trebui să aibă o secțiune intitulată "Mari români" ori "Pantheon românesc". În care să-și găsească locul toate marile personalități românești.

Felicitări Veronica Pavel. Prin gestul tău ești un fel de corespondent al spiritualității românești în Canada și, de ce nu? al Europeei.

Mulțumiri.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-08-22 18:35:29
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23890
Comentarii: 120201
Useri: 1420
 
 
  ADMINISTRARE