FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Economie de piață
Text postat de Valeriu Cercel
Pe vremuri, când eram în sat fecior,
Mai auzeam la câte o agapă
O vorbă, ea cu tâlc, despre ulcior
Că nu mereu va merge el la apă
Și-odat’, în drumul lui de la izvor
De-un bolovan se-mpiedică și crapă ;

Ei bine, foarte rar se întâmpla,
Dar nu era un semn de sărăcie,
Ulciorul, de cumva se-mpiedica
De-un bolovan, de la jandarmerie,
Ziceam că-i “mâța neagră”, “piaza rea”,
De riscuri plină-i orice meserie ;

Mă uit prin târg, și azi mai văd ulcioare,
Iar drumu-i asfaltat de câțiva ani,
De spart, nu se mai sparg și nu-i mirare,
Izvoarele-și vând apele pe bani,
Iar la răscruci, pitiți după radare,
Poți cumpăra, și ieftin, bolovani.

Valeriu Cercel
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE