FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)
Text postat de corneliu zegrean
Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viața-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne și pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.

Învățătura-ți sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort și sunt.

Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și aste-as prea puțin.
Ce pot? Să-ți scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Iată valorile vieții!
Ce frumos când mai gasești trăiri înalte și cuvinte alese!!!
Vot cu drag,
majuru
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-08-06 21:04:43
         
 
  Tavy! Faptele bune nu se uită. Merită să-i pomenim,
Corneliu
 
Postat de catre corneliu zegrean la data de 2008-08-06 13:18:22
         
 
  am uitat *
sefu` tu iarta
:))
t.
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-08-05 20:36:00
         
 
  Corneliu, mă bucură faptul că am găsit aceste versuri sobre, pline de recunoștință, admirație față de cel ce a fost...

,, vreme trece, vreme vine,,...
 
Postat de catre october_ rain la data de 2008-08-05 20:11:36
         
 
  " Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și aste-as prea puțin.
Ce pot? Să-ți scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți sacru, mereu o să mă închin."

sunt date certe ca nu trebuie sa ne uitam binefacatorii...

vot Corneliu, stima si respect
tavy
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-08-05 19:37:54
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE