FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
16
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Lasul este un om lipsit de curaj si de sentimentul onoarei, un om fricos, slab de inger, misel. Poti fi las si sa nu o stii niciodata, asta pentru ca nu ai avut ocazia sa-ti manifesti lasitatea, oricat de mult afirmam ca ne cunostem pe noi insine, ne inselam, caci pusi in fata unei situatii extraordinare in viata, reactionam din instinct, organic, iar instinctul ne poate lua pe nepregatite, surprinzandu-ne, aratandu-ne o alta fata decat cea pe care credeam ca o avem, asa cum mi-a aratat mine, elev fiind, cand nu mi-am putut recunoste culpa in fata lui Ilie si a profesoarei de istorie, facandu-ma acum (si nu atunci) sa ma simt un om de nimic, josnic, fara scrupule. Asa cum a fost luata pe nepregatite Maria, femeia care gresise numarul de telefon, gasindu-se singura, undeva sus, in spatele unei balustrade, privind haul ce se deschidea in fata ochilor ei, ispititor, amagitor, asteptand sa o inhate, hulpav, zdrobind-o apoi de asfalt. Iar ea poate s-a vazut pentru o clipa astfel, un trup sangeriu frant in bucati, si asta a speriat-o, a facut-o sa se indeparteze de balustrada rece pe care o sprijinise pana atunci si sa sune febril la un numar de telefon pe care credea ca il stie pe de rost, cautand motivatia de a nu se arunca, pe care eu, un necunoscut, i-am dat-o.
Asa cum am fost luati cu totii pe neasteptate, in camera aceea alba, imaculata, cand ni s-a strecurat pe sub usa o hartie impaturita, cineva se apropiase in tacere si o impinsese inauntru, era clar, fusesem deliberat incuiati, acum aveam ocazia sa aflam de ce. Stateam in continuare rezemat de usa, asa ca eu am fost cel ce a ridicat-o, despaturind-o, parcurgand repede cele cateva randuri scrise la calculator, sub privirile curioase ale colegilor mei, apoi pasand-o barbatului din fata mea, care o citi la fel ca mine ca apoi sa o reciteasca, cu voce tare, pentru noi toti.
Tacerea care a urmat a fost intrerupta brusc de vocea femeii.
-E o farsa, spuse vesela. Robert, e o farsa, mi-am dat seama, e prea tras de par. Cine se asteapta sa credem asa ceva ? Suntem filmati cu o camera ascunsa, sunt sigura de asta, probabil e acolo sus, in tavan, in spatele vreunui neon, minuscula. O sa ne vedem la televizor, o sa vezi. Intelegi ? Mi-e clar acum, mai zise rasufland usurata.
-Dar nu trebuiau sa ne ceara acordul intai ? l-am auzit pe batran
-Pentru camera ascunsa, nu, nu cred. Ei vor acum sa vada reactiile noastre fara sa stim ca suntem filmati. Dupa aceea, inainte sa le dea la televizor, probabil ne vor cere acordul. Asa cred ca merg lucrurile. Or sa ne tina aici inca putin probabil, apoi ne vor da drumul.
-Ar fi bine sa fie cum spuneti dumneavoastra, zise iar batranul. Pentru o clipa m-am speriat, am trait multe la viata mea, dar asa ceva nu mi-a fost dat sa traiesc inca. Cand ne vor da drumul am sa fac o plangere impotriva lor, nu se poate sa ne tine aici cu forta. Dumneavoastra sunteti tineri, poate rezistati tensiunii. Eu am organismul slabit, si situatia asta nu imi face deloc bine.
Scoase o batista si incepu sa se stearga pe gat si pe ceafa. Transpirase.
-O sa va linistiti la final, cand or sa ne spuna. O sa semnam un contract de difuzare, si atunci veti putea emite pretentii, o sa vedeti, continua femeia. Nu, Robert ?
-Nu stiu Anca, probabil, spuse si barbatul.
Obosise si el. Se asezase langa sotia sa insa fara sa o atinga, in coltul celalalt al canapelei, punandu-si ambele coate pe spatar. L-am observat cu atentie pentru prima oara, era proaspat barbierit iar firicelele de sudoare aparute din cauza efortului la care fusesm amandoi supusi inca ii luceau in jurul barbiei. Oare la ce se gandea ? Incerca sa para lucid, sa analizeze situatia cu calm,. propunandu-si sa ignore cele citite in hartia aceea, probabil se gandea la o cale de iesire din situatia in care era, si noi laolalta cu el. Imi inspira un om echilibrat, analitic, asa cum statea acum, cu capul putin pe spate si cu mintea aglomerata de ganduri, facand supozitii, cautand solutii, insa asta nu reusi sa ma linisteasca, absolut deloc, cum nu o facuse nici veselia fortata a femeii care parea ca vrea cu tot dinadinsul sa fi gasit explicatia a ceea ce i se intampla in momentele acelea. Gandindu-ma la cele citite am inceput sa tremur, ca intr-o iarna geroasa, iar asta ma misca din loc, facandu-ma sa ma asez din nou in fotoliul in care statusem pana atunci. Imi vajaia capul si imi venea sa plang, ca un copil aflat inca sub imperiul unui cosmar ce depasise granita somnului si isi intinsese bratele descarnate in lumea reala, murdarind-o. Ce bine ar fi fost ca totul sa fie doar un vis, sa ridic brusc pleoapele incalzite de lumina soarelui si sa ma regasesc la mine in pat, infasurat intr-un cearsaf imbibat de sudoarea trupului agitat in timpul somnului, ca apoi sa rasuflu usurat, nu, nu urma sa mor, si nici sa aleg cine sa o faca pentru mine, iar ceea ce citisem pe hartia aceea fusese doar in vis, nu se intamplase cu adevarat.
Moartea nu ne viziteaza, ne locuieste, a zis cineva, iar cuvintele astea mi-au invadat atunci gandurile. O purtam in noi de cand ne nastem, in timpul vietii nu facem decat sa ne luptam cu ea, iar la batranete, obositi, cedam, o lasam sa ne invadeze organismul si sa ne devoreze sufletul, lasand in urma carcasa goala, prada viermilor. Cateodata lupta se duce pe timp indelungat, acerba, nici o parte nu cedeaza, bunica din partea tatii probabil stie asta, pana acum a iesit invingatoare, chiar daca asta a vlaguit-o, transformand-o intr-un schelet ambulant, fara trecut, fara viitor, doar cu un prezent continuu, trait instinctual, prezent care insa nu va mai dainui mult, se stie cine va invinge, e doar o chestiune de timp, iar moartea are intotdeauna indeajuns. Brusc am simtit un aer de invidie, si motive aveam pentru asta, iata, a trait aproape o suta de ani, reusind sa infranga moartea, iar eu, aici, sunt la cheremul unui psihopat care imi anunta printr-o hartie ca perspectivele mi s-au imputinat brusc, ca am undeva intre saptezeci si cinci si douzeci si cinci la suta sanse sa traiesc si tot atatea sa mor, in functie de cand actionez, unii ar zice ca este foarte bine, se stiu in istorie situatii si mai grave de atat, insa asta nu m-a incurajat catusi de putin in momentele acelea. Batranul, el ar trebui sa fie sacrificat, mi-am zis si m-am simtit deoadata usurat, oare ceilalti gandeau la fel ca mine ? L-am privit, statea stingher, cu un picior peste celalalt, pantalonul de stofa i se ridicase destul de mult, dezvelindu-i gamba, era subtire, o puteai cuprinde intre degetul mare si cel aratator, dar intr-un mod bizar, nicidecum estetic. Nu mai avea mult de trait, cativa ani poate, ce inseamna cinci-zece ani pe langa o viata intreaga ce mi se deschidea brusc in fata ochilor ? Pentru o clipa mi s-a facut mila de el vazandu-l asa trist, cu capul plecat, cu parul putin ravasit, transpirand abundent - se facuse cu adevarat cald, insa mi-am reprimat simtamantul, nu trebuia sa cedez, daca nu ar fi el, sansele cresc sa fiu eu acela, si ar fi impotriva firii, sa moara un tanar si sa traiasca un batran, numai Dumnezeu hotaraste asta, mi-am zis, unde era El in momentele acelea, probabil servea nevoile spirituale ale preotilor de biserica Evanghelica, convertiti in virtutea banului si a traiului bun, intorcandu-si privirea de la noi, muritorii de rand, nedusi la biserica. Si apoi nu incepusem sa traiesc cu adevarat inca, abia atunci am realizat asta, parca cu stupoare, m-a lovit, pur si simplu, traiul meu de pana atunci nu fusese decat o scurgere prin timp, o asteptare a zilei de maine, reiterarea aceleiasi zi, in diverse ipostaze, foarte putin diferite. Prin moarte nu pierdem numai ce avem, ci si ce putem avea, eu as fi putut avea mult mai mult, de pilda as fi putut, totusi, sa aleg sa ma indragostesc, sa o caut pe fata aceea de la petrecere, rupta in somn de la jumatate, care poate s-a trezit buimaca, ca si mine, s-a uitat in jur cautand cu privirea un reper, ceva, sa ii concretizeze spatiul in care se afla, amintindu-i, apoi s-a dezmortit, constatand ca dormise imbracata si dorindu-si brusc sa fie acasa, sa arunce hainele acelea imbibate de alcool si fum de tigara si sa faca un dus indelungat, racoros, inviorator.
As fi cautat-o tot acolo, in apartamentul unde am vazut-o prima oara, la cateva zile dupa ce petrecerea se incheiase, as fi intrebat locatarul, justificandu-mi curiozitatea printr-o minciuna probabil. El ar fi dat un telefon, poate mai multe, lasandu-ma sa astept, dandu-mi emotii, o gaseste sau nu, ar fi gasit-o intr-un final, mi-ar fi dat numarul ei iar eu as fi sunat abia dupa cateva zile, timp in care mi-as fi facut curaj, cautand formula de abordare potrivita. As fi vorbit cu ea gatuit de emotie, asa cum am facut-o cu Lavinia, sau Laura, fata din scoala generala, careia i-am recitat poezia la ureche, langa gramada de sfecla, primele versuri cu o voce tremurata, apoi, pe masura ce avansam, din ce in ce mai hotarata, castigandu-mi stapanirea de sine. In acest caz nu as fi recitat nimic, ci i-as fi amintit cine sunt, baiatul cu paharul de votca, cel cu care a dansat la o petrecere acum cateva zile, sigur ca isi amintea, unde disparusem, ma cautase prin casa dar parca intrasem in pamant, a trebuit sa plec, nu e nimic, ne putem vedea acum la o cafea, sigur, ce usor ar fi mers lucrurile, numai vointa sa fie.
M-as fi intalnit cu ea in oras, am fi iesit la cofetaria Liana de langa Universitate, ea ar fi luat o cafea si o prajitura, eu as fi optat pentru o cola, nu beau cafea de fel. As fi privit-o pe furis, i-as fi urmarit aerul putin nesigur, gesturile stangace insa calculate, maina tremuranda ducand prajitura la gura, era la prima intalnire, ii era greu sa fie naturala, iar mie deasemenea. Am fi vorbit lucruri marunte, fara importanta, de exemplu ce filme mai ruleaza in cinematografe, ea ar fi ras afland ca nu stiu, ca ultimul film vazut de mine fusese la televizor, un film de razboi cu Ed Haris, Va trebui sa schimbam asta, ar fi zis, iar eu as fi ras la randul meu, aproband. Apoi am fi parasit cofetaria indreptandu-ne spre Cismigiu de unde as fi cumparat o vata de zahar din care am fi muscat amandoi, razand, stergandu-ne unul altuia colturile buzelor. Am fi tras doua lozuri in plic, ambele necastigatoare pe care am fi decis insa sa le pastram, incrucisate, eu pe al ei si ea pe al meu, dupa care ne-am fi indreptat catre zona scriitorilor unde am fi luat loc pe o banca fara spatar, incalecand-o, stand astfel fata in fata, privindu-ne, analizandu-ne, in timp ce povesteam crampeie din viata fiecaruia, intamplari marunte insa pline de semnificatie care ne-au marcat personalitatile, facandu-ne sa devenim ceea ce eram. Poate i-as fi povestit, amuzat, istoria cu Ilie, apoi altele, tot din timpul scolii generale, as fi avut destule, iar ea ar fi ras copios la fiecare, dandu-si usor capul pe spate si aranjandu-si cate o suvita razleata ce i-ar fi biciuit chipul, de data aceasta curat, fara urmele de machiaj degradat cu care o lasasem acolo, in urma, in ziua in care alesesem sa plec acasa in loc sa ma intind langa ea si sa o iau in brate, protector.
Am fi stat acolo pana s-ar fi intunecat afara, cand ne-am si ridicat si as fi condus-o spre casa, grabindu-ne sa prindem troleibuzul saizeci si noua de care as fi profitat ajutand-o sa urce, oferindu-i mana uitand parca apoi sa ii dau drumul, iar ea mi-ar fi facut jocul, si-ar fi impreunat degetele cu ale mele, lasandu-ma sa ii simt inelul cu serpi impreunati, in timp ce soferul ne-ar fi zgaltait serios intre doua curbe, apropiindu-i pentru cateva clipe tampla de umarul meu, invaluidu-ma cu mirosul de musetel al parului ei lung si liber.
As fi condus-o pana la usa, intrand in scara intunecata fara dorinta de a aprinde lumina, obscuritatea ne-ar fi avantajat in situatia asta, celelalte simturi ar fi suplinit din plin vazul. Ar fi putut sta cu parintii, sau poate nu, poate era studenta, ca si mine, si tot ca si mine ar fi stat in gazda, un alt burtos frecandu-si mainile soioase la sfarsitul lunii, dar asta nu ar fi avut importanta prea mare, pentru ca nu m-ar fi invitat inauntru, ci m-ar fi strans de mana puternic, m-ar fi sarutat usor, parca din fuga, pe obraz si mi-ar fi zis natural, Ne vedem maine ? Acum stii unde stau, poti sa treci sa ma iei. Pe la sapte e bine ? Te astept, apoi ar fi disparut in spatele usii lasandu-ma singur, ametit, dar nu de la votca, ci de la feromonii care ar fi inceput sa sa miste frenetic, halucinant, dureros.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Tea, sunt de acord cu tine legat de frangere atensiunii insa exact asta mi-am propus. Cititorul va iesi si va intra din/in tensiunea celor din camera, in functie de gandurile personajului... Sa vedem ce iese :) Dupa ce termin tot, voi reveni si vad ce o sa schimb. Mai e pana acolo

Vero, ma bucur ca ti-a placut. Scriu la urmare, cand am ceva gata, o sa postez. Sper sa fie curand si sa nu te pierd ca cititoare.

George
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-07-25 10:55:23
         
 
  typo: fara discutie....... ne pierdem  
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-07-25 01:04:41
         
 
  George, Vero are dreptate sa astepte urmarea ...16 nu pare finalizat (a!)....ascendenta tensiunii se frange sau mai corect isi pierde ritmul, un slow motion aproape vizual ia locul comunicarii ardente, virulent tensionate din momentul in care introduci imaginea fantezica a unei fete eventuale.....dintr-odata localizezi, ingradesti posibilitatea "traducerii' literare a lasitatii....

Ai condei, fara fiscutie, dar fii atent la "boala" cam generala a prozei noatre....ne "fasaim" in final....ne perdem, de fapt....
Rebreanu a stiut asta cand a scris Ion... de aceea e fara fisuri.

Cu pretuire ,

Calvar
vot
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-07-25 01:03:02
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  GD,

Am citit textul tau de la un cap la celalat literalmente cu rasuflarea taiata. Bine scris, foarte bine gradat, asta da, proza!!!

Sunt impresionata. Si curioasa de urmare! Plus obosita de tensiunea lecturii. Splendid!

Vot,

VPL.

PS: am intalnit pe parcurs vreo doua typo, dar nu m-am putut opri, eram prea prinsa de text, in fond ce importantza mai au?


 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-07-24 21:32:55
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE