FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
și nici nu vei ști ba vei ști
Text postat de camelia silea
așadar cum voi arăta peste zece ani mă întreb
nu mai pune atâtea întrebări mă gândesc parc-ai fi de la sri
n-ai învățat până acum că-i deranjează?
îmi răspunde aceeași privire
noapte bună îmi spune deci mâine lapte abia îl aud
mă sărută și pleacă
nici nu pot să nu mă gândesc ba aș putea
nici nu-ntorc capul spre oglindă și nici n-aș vrea
mă vor acoperi versuri pe care le visam cascade
vor curge ca sângele de undeva din adânc
râzi mă gândesc te uiți la televizor numai asta e interesant
eu scriu
du-mă gândule departe îmi spun fugi de-acolo
noapte bună vocea lui de dincolo
noapte bună îmi sună departe
departe

nici nu mă ridic de aici până când

știu
noapte bună aș vrea să-ți spun printre rânduri
de fiecare dată tu nu știi și iar n-ai învățat
voi scrie cuvintele tale la sfârșit
și nici nu vei ști
ba vei ști
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Cristian Munteanu, cu scuzele de rigoare, multumesc foarte mult pentru semn si aprecieri. Ma bucur foarte mult pentru prezenta.
Mult drag,
Cami.
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-05-27 14:44:52
         
 
  offtopic:

Camelia Silea
Veronica Pavel
Adriana Lisandru(benim guzelim...literar vorbind;))

Ce mic sunt printre voi, distinse doamne!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-05-22 10:29:26
         
 
  Camelia,
citindu-te din ce în ce mai des, ți-am descoperit stilul și trebuie să recunosc: îmi place!

Nu te pot mângâia decât cu un vot;)
Cris
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-05-22 10:22:59
         
 
  Adriana, uitasem cum e să te găsesc pe aici. Mulțumesc pentru cuvinte.

Vero, cred că plutesc de multe ori peste realitate la propriu, e deja un fel de a fi, până la urmă, locul acela, paralel, are ceva ce mă ține așa cum sunt.
Mulțumesc.

Mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-05-21 15:43:36
         
 
  Frumos, Cami, foarte frumos. Ai aerul ca plutesti peste realitate, dar in cuvintele tale e atata greutate!

Vot si felicitari,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-05-20 21:45:40
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  vag rostit, ca o (ne)recunoastere a unei evidente dureroase, si totusi cuvantul isi atinge pe de-a-ntregul rostul rotund.

mi-ai adus aminte de un text de-al meu mai vechi. :)
vot. nu pentru amintire, ci pentru text.
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2008-05-20 21:05:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE