FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Clipa efemeră(sonet)
Text postat de Elena Glodean
Clepsidra-acestei zile, n-o să mă scurgă-n fugă.
Rămân în licărirea acelei clipe rare
Să-i simt mireasma caldă, o binecuvântare
Ce-mi lasă libertate, dar tot ea mă subjugă.

Lumina ce-o să-mi cadă în suflet ca o rugă,
Supusă efemeră ca fulgul de ninsoare,
Emoției, în taină, i-așterne noi tipare
Spre-a nu lăsa-ndoiala, cumva să o distrugă.

Lăsându-mă străpunsă de sabia-i, de foc,
Voi credita noi vise cu vechiul început.
Vom fi, din nou, doi fluturi prinși în același joc

Iar clipei ce-o vom arde pierduți într-un sărut
Voi strânge-n pumni cenușa ca taina în ghioc
Și-am s-o presar, petale, pe tristul meu trecut.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE