FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
despre zile ce se duc
Text postat de camelia silea

se duc zilele ca gândurile care-ncotro
zboară după hârtie și pixuri mov
se duce învârtindu-se acest aprilie
te lasă în urma lui
e-atât de plăcut nici nu știi
te-aș întreba ce mai știi de fapt despre ce
despre cine
eu stau aici pe colțar aș vrea
să nu-mi mai fie atât de frig
n-am chef de nimic televizorul l-am stins
scria pe el plictiseală
până una alta în calea mea nu dau decât de mine
mă privesc pe furiș pe deasupra ochelarilor
mă sar din când în când
câteodată mă ocolesc câteodată
mă întreb ce caut acolo și mai ales
de ce toate pietrele aleg să tacă
eram sigură eram sigură

mami, cât înseamnă 10 metri atâta? îmi arată
nu, mult mai mult,
mult mai mult, îi răspund.

cât te costă să regizezi o ploaie
nu
una liniștită
de ce?
fără
prea multe nonsensuri
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Cristi,
ai scris foarte frumos. Probabil așa e...mă-ntreb ce caut pe-aici și las câte-un poem. Măcar atât, sunt foarte fericită.
Mulțumesc foarte mult pentru lumină. E așa, în prelungirea sărbătorilor...:)
Mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-05-01 21:14:56
         
 
  Stai în mijlocul cuvintelor și le culegi!
Dar mai întâi îți trebuie o idee!
Mintea o folosești precum un magnet iar mâna culege scriind!
Nu cauți mult, nici timp, astfel, nu te costă!
Regizorul ești tu iar scena este lumea.
Te-ntrebi ce cauți aici și lași în urma ta câte un poem.
Interesant...
Parcă ar fi un puzzle sau o pictură!
Folosești cuvinte și nuanțe!

*

Am scris!

Cu drag,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2008-04-30 20:59:42
         
 
  Sigur ca asa te striga copiii, era evident de la bun inceput ca acest "mami" facea parte din viatza ta. Nu, tie nu-ti suna diminutiv, pentru ca face patrte din viata ta de familie.
Poezia insa este literatura si, acolo unde exista elemente personale, uneori ele trebuie modificate. Tu in poezie nu vrei o "fotografie" a vietii tale sau a replicilor copiilor", ci vrei o metafora care contrine ideile poeziei....
Eu nu ma supar de loc, tu esti autoarea!
Cuvantul "mami" l-am mai intalnit si la Elia David, dar la ea merga, pentru ca erau poezii dedicate copiilor, deci un diminutiv nu deranja. La adulti e altceva....
Din nou, ce ti-am spus e un simplu comentariu, vei face cum simti ca poezia reflecta cel mai bine ideea / metafora pe care vrei s-o expui...
Cu drag,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-04-29 22:17:31
         
 
  Vero,
mulțumesc pentru cuvinte și pentru trecerile repetate pe pagina mea.
Eu m-am obișnuit de mult cu acest mami, nu știu, îmi sună chiar bine și copiii mei chiar așa îmi și spun. De fapt, chiar așa m-a și întrebat.
Mă voi mai gândi și aș dori să nu te superi:)
Cu mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-04-29 21:45:08
         
 
  Poemul e foarte frumos, Cami. Felicitari!
Exista totusi un cuvânt (mai bine zis o litera dointr-un cuvânt) care pe mine m-a deranjat: cuvantul e mami si litera e i. Daca in loc de mami ar fi fost mamå nu m-ar fi deranjat si cred ca faptul ca nu mi-a sunat bine la ureche a fost pentru ca poezia e grava si contrastul cu diminutivul "mami" nu cred ca-si are locul.

Am ezitat mult pana am scris acest comentariu, am vrut sa ma conving pe mine insami ca la fiecare lectura am aceeasi perceptie. Am deschis deci de mai multe ori poemul tau si da, la fiecare lectura m-a deranjat acest singur cuvant. In rest poezia mi s-a parut superba.

Vot cu drag,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-04-29 17:23:04
         
 
  Nico și Tavy,
vă mulțumesc pentru că mă întâmpinați atât de frumos aproape de fiecare dată. M-am obișnuit cu prezențele voastre, le aștept. Cuvintele pot înălța sau pot dărâma atât de ușor.

Tavy, mulțumesc și pentru lumină.
Hristos a înviat!

Cu mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2008-04-29 08:36:49
         
 
  se duc zile de la mine
se duc zilele de maine,
se tot duc...
" până una alta în calea mea nu dau decât de mine
mă privesc pe furiș pe deasupra ochelarilor
mă sar din când în când"

vot si respect dulce Cami
si *
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-04-29 04:38:47
         
 
  se duc zilele ca gandurile
se duce acest aprilie
as vrea sa nu-mi mai fie atat de frig
ma intreb...
de ce toate pietrele aleg sa taca
de ce?

Cami, imi place mult poezia, am selectat versuri anume, potrivite starii mele sufletesti de acum, sa nu te superi.
Citesc cu placere textele tale, ma regasesc in ele!
Multumesc!

Cu drag si pretuire, Nicole
 
Postat de catre Nicole Kumar la data de 2008-04-28 23:11:27
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE