PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Lumea de Dincolo (fragmente) Text postat de george savu 1. În a noua zi, după despărţirea de trup, am fost dus din nou la Judecată. Iar voi care nu ştiţi nimic despre cele se întîmplă pe aici, să nu credeţi că este vorba despre ultima şi marea Judecată, nu, aceasta ar fi doar ca o audiere preliminară la Parchetul Celest al Curţii Interioare de pe lîngă Prima Sferă Astrală, sau a Primului Cer, cum se mai spune. Am fost invitat să iau loc în boxă, şi credeţi-mă, este destul de greu pentru un suflet fără trup să stea pe un scăunel fără spătar şi netapiţat, care nu avea nimic în comun cu fotoliul meu de redactor din Lumea de Dincolo. La dreapta mea era îngerul păzitor şi în stînga daimonul ispititor. Apoi a intrat Sfîntul Judeător de Şedinţă şi el era însoţit de două practicante, care înviaseră deja în trup şi în suflet. Iar dacă despre sufletele lor încă nu pot a vă spune nimic, despre trupurile care se întrezăreau prin togile semitransparente şi prinse cu fibule pe umerii lor stîngi, aş putea să vă spun mai multe şi cu lux de amănunte, pentru că m-am priceput la aşa ceva în Lumea de Dincolo. Apoi Aprodul şi Grefiera au strigat în acelaşi timp: „Ridicaţi-vă. Şedinţa este deschisă. Prezidează Sfîntul Judecător de Şedinţă, Marele Mucenic Rigips, secodondat de muceniţele Gresie şi Faianţă !” 2. Atunci am aruncat o privire circulară şi am observat că era o sala de judecată, la fel ca la Nuremberg ori ca în filmele americane. Procedura părea a fi intermediară, ceva între dreptul anglo-saxon şi cel roman. Îmi este însă, destul de greu să descriu pe înţelesul vostru, al celor din Lumea de Dincolo, cum s-au ridicat cei prezenţi. Pentru că în picioare s-au ridicat doar cei înzestraţi cu trup astral şi cei care mai bîntuiau prin Lumea de Dincolo, negăsindu-şi ei încă liniştea veşnică. Îngerii de serviciu, îngerii păzitori şi îngerii gardieni, doar ce fîlfîiră din aripi iar daimonii ispititori îşi înclinară podoabele capilare şi îşi ridicară podoabele dorsale şi ancestrale. Spectatorii din sală, care îşi recîştigaseră deja trupul în perspectiva învierii, se înclinară slugarnic. Apoi ne-am aşezat cu toţii şi atunci al treilea aprod a sunat din trîmbiţă, îngerul al şaptelea din stalul al treisprezecelea a sunat dintr-o trompetă de pionier şi un cerc auriu a apărut din senin şi s-a plasat deasupra cheliei judecătorului. Judecătorul de şedinţă a primit o cheie de la Grefieră cu care a deschis sertarul din dreapta. Din el a ieşit un fum ca fumul unui cuptor, pentru că judecătorul îşi uitase pipa aprinsă la precedenta audiere. Aprodul a ţinut să precizeze că, de fapt este cădelniţa cu tămîie şi a turnat puţină aghiazmă peste ea, din carafa de pe masă. 3. Apoi un alt înger, care ţinea între aripi o cărticică deschisă, a citit din ea diverse articole ale Codului Penal Astral în care se încadrau faptele comise de mine în viaţa pămîntenă. Eram prea emoţionat, - sufletele fără trup sînt mai emotive şi mai labile, - dar dintre acuze am reţinut doar flecăreala, minciuna, calomnia prin presă, neverificarea ştirilor din trei surse, lăcomia, beţia, lenevia, neglijenţa la lucru, lipsa de respect faţă de superiori şi iubirea trupească a persoanelor nelegate prin căsătorie.Iar el striga către mine cu un glas puternic, aşa cum striga din cînd în cînd şi Redactorul Şef din Lumea de Dincolo: „Juri pe numele Păstorului, care cînd a aflat oaia cea pierdută, aşa a zis: „ Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am aflat oaia cea pierdută!” (Luca, 15.6) Şi pentru că atît îngerul meu păzitor cît şi daimonul ispititor stăteau impasibili, m-am ridicat şi am cuvîntat: „Onorată Instanţă, Sfîntă Curte de Apel, Preaireal Parchet Celest şi fericitelor muceniţe Gresie şi Faianţă, nu înţeleg ce vreţi să insinuaţi. Nici eu şi nici părinţii mei nu au avut oi, ci doar o prăpădită de vacă, neagră în cerul gurii şi care, pe cînd o duceam la imaş, migra din păşune în păşune. Încît nu reuşeam să citesc măcar o pagină din manualele şcolare pe care le căram după mine, darămite să mai am timp pentru clasicii autohtoni sau cei ai altor neamuri. Ori poate Înălţimile şi Sfinţeniile Voastre mă confundă cu Gigi Becali?" Un zumzet nefiresc umplu sala de judecată, el semăna cu un hohot de rîs daca s-ar putea spune despre suflete, spirite şi duhuri că ar fi în stare să şi rîdă. Spiritele Judecătorului şi ale practicantelor emanau efluvii de mînie şi de indignare. Nu acestea erau numele lor reale şi celeste, dar daimonul meu ispititor, pus pe glume, aşa mă determină să aud cu urechile sufletului meu speriat. Şi iar m-am lăsat păcălit, la fel ca în şcoala generală, cînd nu ştiam lecţia iar colegii mei binevoitori îmi suflau tot felul de aberaţii, pe care eu le repetam cu sfinţenie Abia atunci îngerul meu păzitor a zis: „Onorată Instanţă, eu cunosc necazurile lui, sărăcia lui spirituală , frustrările lui, dar nu pot cere decît circumstanţe atenuante.” Apoi s-a întors către mine şi a zis: „ Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că daimonul tău ispititor nu te mai poate duce dincolo de ispitele celor mai titraţi decît tine şi cu statut jurnalistic recunoscut şi apreciat. Fii tu însuţi şi vei primi o judecată dreaptă aşa cum în Lumea de Dincolo ai primit un preţ pe măsură pentru serviciile prestate în mass-media, pentru cele făcute şi nefăcute, pentru cele scrise ori vorbite. < Căci cel care va birui nu va fi vătămat de a doua moarte>” ( Apocalipsa, 2.11) 4. Atunci iar m-am ridicat, deşi aripa din dreapta a îngerului meu păzitor era peste umărul meu stîng şi mă îndemna să stau în boxa mea: „Preaonorată Instanţă, stiu că cea mai înaltă înţelepciune a spiritului este să cugete la cel de-al doilea soroc al morţii, care este al spiritului şi nu al trupului păcătos, cum spunea şi un filozof păgîn: Am uitat cum îl chema, dar şi fără spusele lui, ştiu că frica de moarte a spiritului este neapărat trebuincioasă. Iar voi, adică tu şi domnişoarele de alături care păziţi poruncile şi judecaţi într-adins şi cu dreptate, să mă judecaţi în conformitate cu legile Noului Testament, care clamează ierarea păcătosului şi nu prin Ordonanţe de Urgenţă inspirate din Deutoronom ori din Plîgerile lui Ieremia. Pentru că şi eu în Lumea de Dincolo am căutat să respect regulile compoziţiei literare, codul moral şi etic al jurnalistului şi al reporterului de teren, am căutat să mă orientez în timp şi în spaţiu studiind Mersul Trenurilor, măsura prieteniilor, duşmăniilor şi a indiferenţei am căutat-o în Cartea de Telefoane iar principiile şi reţetele de viaţă în Cartea de Bucate. De ce lipseşte din această sală simbolul sacru al crucii? „Ha, ha, - rîse daimonul meu ispititor, auzi-l cum vorbeşte de funie în casa spînzuratului”, dar atunci n-am prins sensul acelei butade. „Irelevant, Preasfîntă Instanţă”, - ripostă avocatul acuzării, despre care daimonul meu ispititor îmi spusese că îl cheamă Sfîntul Verblock, dar acum nu mă mai lăsam aşa uşor păcălit, – „nu se acceptă decît citate din Sfinţii Părinţi. Iar despre probitatea profesională a acestui suflet cît şi despre pregătirea lui profesională, permiteţi a prezenta probele aflate la dosar. Vă rog să înregistraţi ca drept proba numărul unu, diploma de absolvire a şcolii profesionale în meseria de lăcătuş-mecanic. Proba numărul doi; cele trei articole scrise la gazeta de perete a secţiei „sculărie”, despre depăşirea planului de producţie, despre colegii săi care lipsesc de la activităţile de muncă patriotică precum şi prima lui poezie mobilizatoare, care l-a convins pe secretarul BOB să-l trimită la cursurile comasate de la <Ştefan Burghiu>. Ca proba numărul trei să luaţi în considerare placheta aceasta subţire cu versuri laice, scrise fără talent, fără har, dar publicate la o editură situată în sfera de influenţă a propagandei. Iată şi proba numărul patru”, şi ca din văzduh (era să zic, ca din pămînt), apăru un maldăr de ziare în care, puteam să pariez, erau toate articolele mele părtinitoare, calomnioase şi tributare, pe care am fost nevoit a le comite în Lumea de Dincolo. 5. Suspectă, se arăta a fi atitudinea îngerului meu păzitor, care se comporta ca un brav avocat al apărării din sistemul comunist chinez, cerînd doar clemenţă pentru sufletul meu amărît, atunci cînd acuzatorul îmi dădu lovitura de graţie cu aluzia, mai mult decît transparentă, referitoare la cei care sînt „loviţi de diavol cu cele ce sînt în jos de buricul pîntecului” (Sfîntul Antonie Egipteanul). Atunci mă simţii cuprins de mînie, uitînd unde sînt şi pentru ce motive, mai adăugînd astfel un păcat capital la cele enumerate anterior. Nu pot reda integral discursul rostit în apărarea mea, dar am protestat vehement, amintind de faptul că am terminat liceul la seral, că am urmat cursurile de jurnalistică la aceiaşi facultate „Ştefan Burghiu”, studii care au fost echivalate mai tîrziu pentru toţi absolvenţii ei, şi că apoi mi-am dat şi bacalaureatul. Am menţionat succesele obţinute în meseria mea de bibliotecar şi jurnalist, ba chiar mi-am amintit şi citate din Sfîntul Antonie Egipteanul, dacă tot veni vorba despre el. Adică: „un gram de practică valorează cît tone de teorie” şi „cine are minte sănătoasă, nu are nevoie de carte”. Le-am demonstrat cu creta pe tabla de lîngă măsuţa grefierei, schema vieţii mele pămînteşti şi avatarurile ei, aşa cum mă învăţaseră bunii mei profesori de la „Ştefan Burghiu” că se face o schemă (numită şi metoda ciorchinelui). Şi am încheiat cu un alt citat al unui părinte din Pateric: „ Înlătură ispita şi nu se va mai mîntui tot omul”. 6. Întreaga sală de judecată era în delir, aplauda şi striga în sprijinul meu, dovadă că sufletele drepţilor se cunosc între ele şi în Lumea Aceasta. Iar despre cele spuse şi întîmplate, nu poate fi nici o îndoială, chiar dacă sala de judecată a fost evacuată şi audierea a continuat cu uşile închise. Dar Grefiera de şedinţă care era o îngereasă fără trup, doar cu faţă, gît, aripi şi mîini lăsate pentru a stenografia, a omis intenţionat să noteze discursul meu. Ea semăna la faţa-i de îngereasă cu fosta mea vecină din Lumea de Dincolo, Veronica Halcu, nevasta lui Halcu, dar după cum stenografia imprecis şi părtinitor, semăna mai degrabă cu aceiaşi Veronica Guguţă, după ce a divorţat, şi-a reluat numele de fată, rămînînd însă cu faţa-i smochinită de femeie nesatisfăcută neam. Cînd am plecat de la bară, unde am avut ultimul cuvînt, am trecut mai pe aproape de ea, l-am împins puţin pe îngerul meu păzitor care îşi înfoiase aripile şi am întrebat-o: „Tu eşti, Veronica?”. Iar ea mi-a şoptit şerpeşte: „Taci dracului şi treci în boxă”. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Mulţam pentru apreciere, Ioana. "Ce să faci, răspunse meditav magul, sînt oameni ca toţi oamenii. Uşuratici...ce să-i faci...uneori şi mila (satisfacţia recunoşterii - nota mea) bate la poarta inimii lor...oameni obişnuiţi..." (Mihail Bulgakov - Maestrul şi Margareta). Ce uşă am ales după? "Uşa cu cheia dincolo", fiind titlul unui poem scris de un prieten al meu, poetul vrîncean, Constantin Ghiniţă.   Postat de catre george savu la data de 2008-04-06 11:38:31               esti informat si talentat. a propos, ce usa ai ales dupa? sper sa inteleaga mai multi textul asta. e bun. stea. ...   Postat de catre I BG la data de 2008-04-06 04:32:41 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE