FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sunt toate la sictir
Text postat de Adrian A. Agheorghesei
Sunt toate la sictir când frec un alt condei
Să-mi tălmăcească-n stih antreul conjugal
Ce nu-l mai știu la gust. Tu mă privești banal,
Și te îndoi superb, gentil, sub pumnii mei.

De câte ori ți-am spus (pe patu’ de spital)
Că vremea ta s-a dus? Da’ tu… nimic! Tot vrei
(Visând cu ochi umflați potentele idei)
Doar echitație cu zmei sau spâni. Halal!

Iar eu ți-ndrug de zor poeme de femei,
Și te înjur blajin... iar basmul tău seral
De ți-l închei din nou descălecând alt cal,
Mă spânzur cu un vers pe „Dragostea din tei“.



Text inițial: Sunt toată un sictir! (Mirela Lungu)


Sunt toată un sictir! Scutește-mă, de vrei
Să îți explic în vers amorul ideal!
Iubirea oarbă nu-i, dezastrul e real.
De ce te îndoiești? Privește-n ochii mei

Și o să vezi un timp ce curge menstrual
Prin vise din adânc... Tu ai fugit, ehei,
La Calul cel Bălan. Povestea o închei
Încălecând pe-o șa, în tropotul final!

Cu banii ce i-am strâns amanetând cercei,
Promit c-o să te fur la noapte, pe un cal,
Dar nu te violez, ca să răspund penal,
Doar vreau să te înjur de sfinți si Dumnezei!



Text secund: Ai scris-o la sictir (Radu Ștefănescu)


Ai scris-o la sictir, frumoaso. Dacă vrei,
E pentru parodie modelul ideal,
Ce-l așteptam de-o viață. Ți-o scriu în timp real,
Cu versurile tale. Doar iambii sunt ai mei:

Mă tot gândesc la ora ce-mi trece, menstrual,
Prin suflet și izmene, și-adulmec tandru, hei,
Pendula din perete. Prohabu' mi-l deschei:
Habar n-aveam că timpu-i muiere. Ce final!

Dar vad că mă refuză. Ce spui, să-i iau cercei?
Sau poate că la noapte, ce-ar fi s-o iau pe cal
Și să fugim? Dar ca să nu fie-un caz penal,
C-o iau și de nevastă, să-i jur pe Dumnezei?












Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Când la sictir mai freci câteun condei
De altii încercând ca sa te iei,
Îti recomand, sa nu îti para rau,
Nu ar strica... întâi sa-l freci pe-al tau.
CiuLin
 
Postat de catre Mitica Ion la data de 2008-02-25 09:00:03
         
 
  Mulțumesc, Tea!

 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-24 14:47:21
         
 
  Toate trei variantele sunt reusite, dar , parca, a ta m-a oprit mai mult, AAA.

Aprecieri, Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-02-24 06:49:05
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  ...Mirela, tema nu e mai profundă decât a ta. Este superficilă, altfel îmbrăcată. M-am jucat și eu puțin cu tine și Radu :P.

...Merci pentru semn!

Toate bune!


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-23 23:47:45
         
 
  Adrian, pot spune ca textul tau e mai reusit decat al meu, adika tema e ceva mai 'profunda';)
Mi-a placut imaginea:'Tu mă privești banal,
Și te îndoi superb, gentil, sub pumnii mei.'

*Euridice

P.S. Sper sa fie (bine) primita;)
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2008-02-23 23:37:52
         
 
  ...Mulțumesc, Elena!  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-23 22:01:46
         
 
  A.A.A. recitind...

1. Primind stele de la tine (o persoană alături de care nu am nimic în comun în ceea ce privește literatura, una alături de care nu aș putea nicicum să converg ideile referitoare la scriitură) este un semn că o iau pe arătură, pe o direcție poetică pe care nu o doresc.

.....imi dau seama ca trebuie sa sterg toate stelele pe care ti le-am dat, nu numai la acest text. tin prea mult la tine pentru a nu-ti respecta aceasta apriga dorinta.

imi cer scuze ca ti-am insultat inteligenta cu atentia mea !
succes !
Elena Toma

 
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-02-23 21:53:07
         
 
  A.A.A. nu am nimic de împărțit cu nimeni, am acordat stelele, așa cum am facut-o de fiecare dată, atunci cînd, citindu-ți poezia, am apreciat talentul tău recunoscut nu numai de mine. Abia după ce am citit poezia ta, am vazut că există și poezia Mirelei Lungu și parodia scrisă de Radu. Întâmplarea a făcut să fii primul pe lista textelor de pe pagina Europeea și, știi bine, m-am declarat fan al poeziei tale. Dacă tu spui că nu meriți, asta este, fix, părerea ta, dar pentru :
Mă spânzur cu un vers pe "Dragostea din tei"
nu pot stinge toate stelele.
 
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-02-23 21:18:16
         
 
  Elena,

Eu îți mulțumesc sincer pentru citire. În ceea ce privește stelele, însă, poți să le stingi întocmai cum le-ai aprins deoarece:

1. Primind stele de la tine (o persoană alături de care nu am nimic în comun în ceea ce privește literatura, una alături de care nu aș putea nicicum să converg ideile referitoare la scriitură) este un semn că o iau pe arătură, pe o direcție poetică pe care nu o doresc.

2. Stelele nu mi le-ai dat pentru text, ci pentru că este o parodie făcută, înițial, pe baza unui text al Mirelei Lungu, persoană cu care ai avut oaresce de împărțit. Ceea ce nu ai înțeles tu este faptul că eu am parodiat textul. Atât. Și-o dungă.

3. Ți-aș fi extrem de recunsocător dacă ai stinge stelele și nu ai mai apridne niciuna, niciodată. Nu le merit! Serios!


Mulțumesc!


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-23 20:53:38
         
 
  aprind trei stele, una mai nebună decât alta, câte una pentru fiecare strofă scrisă într-o manieră ce poartă de ceva timp amprenta A.A.A
felicitări, tinere !
elena toma






 
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-02-23 20:40:07
         
 
  hurand - jurand; vrtu - vrut; e -de; corespunzăor - coprespunzător; modifica - modificat. Scuze!  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-23 20:37:00
         
 
  ....solitaire,

...Nu cred că ne-am certat noi vreodată. Despre "Și-njur hurand in jur" -s-a vrtu un joc e cuvinte corespunzăor temei, însă nici mie nu mi-a plăcut. După cum vezi, am modifica. Merci pentru popas!


...Veronica,

Mă bucur că ți-a plăcut! O seară bună!


...Radu, "de" ul ăla are tenta de misoginism. True, unul vlabil doar în text. Dacă aș înlocui folosind "cu", aș pierde-o.

Merci de citire!


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-23 20:33:13
         
 
  Adrian, vot (fara nici o urma de reciprocitate, te asigur)

mi se pare doar ca in versul 9 ''cu femei'' ar suna mai firesc decat ''de femei''
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-02-23 20:16:13
         
 
  Grozav, AAA, bravo!!!
Avem azi cu ce ne distra!

Vot,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-02-23 20:12:43
         
 
  Frumoasa rasucire a temei plecand de la una mai putin profunda. Imi place genul astor parodii suculente si subtile.
Singura obiectie ar fi acea incurcatura
`Și-njur jurând în jur` unde sunt sigura ca ai gasi ceva mult mai eficient. De data asta toata admiratia, nu ma mai cert cu tine.

solitaire
 
Postat de catre . solitaire la data de 2008-02-23 20:10:49
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE