PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Viceversa Text postat de Adrian A. Agheorghesei Lunea abia făcuse ochi. Şi, ca de fiecare dată, de sub pleoapele ei, parcă tot Iaşiul inundase Podu Roş închegându-se în acei treizeci de metri pătraţi din faţa staţiei de autobuz. Metastaza lui ianuarie, eterna oră fixă şi euforia secundarului îl calcă lesne în picioare pe Aristotel cu tot cu etica lui şi, implicit, îmi linişteşte şi mie orice pornire sau deprindere civică. Inferenţa-i simplă –ori calc pe oase ,fără discernământ, ba chiar cu nesimţire, ori deger cu simţire şi nu mai ajung nici să mă iscălesc pe foaia de prezenţă a seminarului constipat în antipatia profesorului. Cu preţul încasării unui ultim cot perfect plasat în splină, prind şi-n dimineaţa asta un loc pe buza ultimei trepte a unui 28 deşelat. Uşile se închid mulându-şi graţios profilurile cauciucate pe spatele meu iar vocea feminin robotizată din difuzoare, enervant de calm, anunţă: „urmează staţia Sala Sporturilor!”... unde, bineînţeles, nu coboară nimeni. Deci, nu urcă nimeni. „Hotel Moldova!”. De data asta, vocea-mi pare impertinentă. De parcă n-aş sti. „Acu-i momentu’”, îmi zic. Aici se întâmplă cel mai pronunţat schimb de călători. Hora înaintează circular printre sfinţi si dumnezei, arhangheli şi cristelniţe, organe şi destinaţii mamare. Eu, ca un veritabil motan, îmi unduiesc toate extremităţile şi, în sensul invers giratoriu al horei, reuşesc să ajung din gura uşii în fundu’ autobuzului. Primesc cu îngăduinţă gentila bară metalică sub coaste şi-mi proptesc ochii, platonic, în doi centimetri de geam liber. „Urmează staţia Hotel Europa!” ”Nu zău!” Apelând cu disperare la toată voinţa, reuşesc să-mi dezmorţesc capul înclinându-l în stânga. E cert, a fost doar o nevoie fizică deoarece priveliştea de-acu’ e mult inferioară bucăţilor de clădiri alergând dinaintea peticului de geam. În raza privirii mele sărace, sprijiniă de compostor, o bătrână cu părul vâlvoi şi baticul în mână. Pesemne i-o fi fost smuls de îmbulzeală. Îsi trece lent mâna peste obraz. Şi din nou. Oftează... a uşurare parcă. În dreapta, lipit cu pieptul de umărul băbuţei, un tinerel cu privirea fugară, vicleană, închis la ten, mestecând gumă cu gura deschisă. Dacă la ora aia aş fi avut încă vreun strop de civic în mine, l-aş fi numit rom. Aşa... Privind în ansamblu singurul tablou pe care-l puteam vedea, mă încolţea o idee. Parcă erau victima şi călăul într-un film prost, regizat, fireşte, de-unu de pe la hollywood. Judecând după faptul că... „Urmează staţia Bucegi!” Şi s-a dus dracu’ raţionamentul meu. Între Bucegi şi Spital Sfântu' Spiridon am încercat să urmăresc fără să fiu turnat cum se desfăşoară chestia asta despre care tot auzisem, dar al cărei martor nu fusesem niciodată. Mă prinsesem de fază atunci când am surprins, într-un mod norocos, şi portofelul şi uitătura complet dezinteresată a călăului. Apoi mi-a fost uşor să-i descopăr trăsăturile, gesturile şi postura ce dezveleau o experienţă accentuată în domeniu. Ultima întrebare careia nu-i perforasem învelişul era „când”. Mă rog, penultima. Ultima era „cum”. Când vocea anunţă, de data asta mai melodios, „Urmează staţia Piaţa Independenţei” astfel dându-mi seama că autobuzul se va goli considerabil, am ştiut că voi afla curând. Şi am ştiut că nu voi interveni. Îmi lăsasem spiritul etic la îmbarcare. „Piaţa independenţei!”. Totul a decurs mult mai simplu decât m-aş fi aşteptat. Fiind sub influenţa amintirilor cinematografice, m-am aşteptat la un întreg ritual ingenios. Dar nu a fost aşa. O bruscă împiedicare, o aterizare în pieptul victimei, un „scuze, mamaie!” piţăgăiat... şi portofelul îşi pierdu respectul aflându-şi noul stăpân. Mă uitam evaziv la biata fiinţă mai sărăcă c-un portofel. Nicio tresărire. Nici o bănuială. Doar un oftat şi-o destindere a muşchilor feţei după ce autobuzul se mai aerisi. Brusc, eram vesel. Nici vocea care anunţa „Universitatea” nu-mi perturbă această stare. Am coborât aruncând o ultimă privire victimei şi, ajuns pe trotuar, am dat drumul rafalei chinuitoare de râs. Pe retină îmi persista incă imaginea bătrânei sustrăgând portofelul tânărului, infofolindu-l în batic şi coborând ca o umbră din autobuz. Faţa tânărului mestecând gumă şi făcând baloane impasibil nu e nici ea de lepădat. O întreagă generaţie de pensionari tocmai fusese răzbunată. Deci nu-mi făceam prea multe mustrări de conştiinţă. feb. 16 2008 Iaşi Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   :))))))) ...Am avut aceeaşi reţinere, dar mi-a bănuit inteligenţa super dezvoltată că vei face acelaşi lucru şi totuşi am scris cumoul că altfel rămâneam ambii amanândoi împreună laolaltă în stend bay comentaricesc.   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-17 21:57:23               :)))Tocmai radeam si eu cand am vazut, dar m-am abtinut sa raspund, ca iar ne simultaneineam:))) De, moldoveni...:)))   Postat de catre Carmen Anghelina la data de 2008-02-17 21:54:35               ...:)). Tocmai ne citeam simultan. Cred. Mulţumesc! Toate bune şi ţie! A.A.A   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-17 21:53:04               Da, Adriane, bine dozate, toate! Aprecieri din targul Iesilor :)   Postat de catre Carmen Anghelina la data de 2008-02-17 21:51:08               Gina, ...Mulţumesc de revenirea-ţi detaliată. Încă o ăsteptam. Un gând bun de la Iaşi. A.A.A   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-17 15:25:04               intr-un spatiu inchis si intr-o aglomeratie care indispune individul si-l tine dependent doar de ideea de evadare ai reusit atat de bine sa invalidezi toate aceste inconveniente demonstrand detaliat ca 'intre statii' se traieste nu doar asteapta...unii fac chiar si 'profit' din costul unui bilet de autobuz...un text scris bine si inchegat - umor atat cat necesar...regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-02-17 15:18:55               ...Gina, Veronica, Tea, vă mulţumesc pentru trecere şi comentarii! A.A.A   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-02-17 14:56:06               Ce proza, AAA! N-am prea citit in ultima vreme o proza scurta atat de abil manuita.... Personajele tale exista, atmosfera miscarii lor are consistenta aproape tactila, constructia de ansamblu solida- dirijata de o mana care stie ce face, iar finalul-care in literarura noastra sufera , se pare de pierderea suflului- este perfect. Aprecieri , Calvar*   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-02-16 18:42:44               AAA, Mi-a placut foarte mult textul, creaza o tensiune care creste gradat rezolvandu-se intr-un final de buna calitate. Asta da, proza! Iata ca nu numai la poezii esti talentat, ci si la proza! Vot cu un deosebit respect!!! Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-02-16 16:09:44               Calcând peste oase , Motivat din fire , Gesturi oneroase Digeri cu simtire. CiuLin   Postat de catre Mitica Ion la data de 2008-02-16 08:49:30               mi-a placut teribil...iti spun maine de ce...ori azi...in fine regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-02-16 04:49:14	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE