|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Elena Buica |
|
|
Iubitei mele nepoate, Mara-Elena
Vine o vreme cand trebuie sa te gandesti ca e necesar sa grabesti pasul ca sa te poti mentine. Pasul in care ai mers pana nu demult, a incetinit treptat, fara sa bagi de seama. E mai domol si incepi sa simti ca viata alearga mai repede pe langa tine. Ca sa te poti mentine in ritmul vietii, rolul de bunica este foarte potrivit, o adevarata binefacere.
Asadar, din acest rol pe care mi l-am asumat, nu numai nepotica mea a avut de castigat, ci in aceeasi masura si eu. Trairea cea mai intensa a izbucnit ca un arc atunci cand am auzit: “E fetita…” De atunci eu retraiesc toate varstele si uit de varsta mea de acum. Nu-mi amintesc ce varsta am decat atunci cand privesc persoane de varsta a treia, ori cand ma vad intr-o oglinda, ori intr-o fotografie si tresar, caci timpul meu interior este altul. Prin nepoti, toate capata prospetime, culoare, sens si bucurie de a trai. Ei te imping indarat de-a lungul generatiilor si iei viata de la inceput, prin ei se redeschide viitorul. Intamplarile din viata mea aveau parca sunetul stins, ca trecut prin vata, iar lumina lor era estompata. Acum, cand ploaia de afara ma apasa rece si posaca, prezenta Marei o face dintr-odata argintata si luminoasa. Receptionez altfel scurgerea timpului, simt mai acut precaritatea existentei si o traiesc altfel. Nepotii te duc spre noi descoperiri, spre noi inceputuri si fiecare zi este o noua mirare, adesea la chemarea ca un ordin spus cu caldura: “Buni, vino sa vezi, vino sa vezi cum au “bobocit” florile, vino sa vezi…!”. Poti urmari cu incantare lumea intreaga pe chipul lor.
Pe vremuri, cand fiica mea era mica, mereu aveam treaba, mereu aveam de dus undeva, mereu ma preocupa ceva, aveam mereu un tel in perspectiva pentru care stateam mereu incordata ca sa nu-mi risipesc energia pana sa-l ating. Dar la anii de acum si locuind cu nepotica, timpul este socotit altfel. Am timp sa fiu acolo unde ea are nevoie. Ascult cu bucurie chemarea ei, o chemare continua ca sa redescopar minunile pierdute demult si asupra carora nu am avut timp sa ma aplec indestul. Acum am timp sa retraiesc prin suprapunere si sentimentele de mama pe care le lasasem intr-un ungher tainuit al inimii. Acum ma straduiesc sa prind cuvinte ca intr-o cupa pentru a redea sarbatoarea calma de suflet al serilor cand nascoceam povesti pentru nepotica strecurand cate un sfat sau o remarca a vreunei “nefacute” pentru care primeam imediat replica: “Buni…, tu spui asta pentru mine, fiindca eu am facut asta, nu fetita ta din poveste. Dar spune mai departe, ce-a facut fetita, s-a indreptat? Sigur ca da, se poate altfel?”. Povestirile drspre ciobanasul Ion care avea fel de fel de intamplari prin frumosii nostri Carpati, o facuse sa indrageasca atat de tare blandele oite, incat ajunsese sa se identifice cu ele. “Ce esti tu, o intrebam eu, esti o papusica?” “Nu”. “Esti o printesa?” “Nu”. “Esti o zana?” “Nu”. “Dar ce esti?” ”Oita” venea raspunsul care motiva si tema principala a decorurilor si jucariilor din camera ei. Si cu cate lucruri intelepte sau nostime nu ne surprindea cand ni le spunea cu cea mai mare seriozitate! Ne amuzam adeseori de greselile facute invatand sa vorbeasca in limba romana. Vazand cum se joaca pisicuta cu catelusul, plina de incantare ne spunea: “Tiggy si Lori se joc, se joc si pe urma stau cu boatele unul langa altul”. Cand ne vedea ca radem, incerca sa se controleze.”Stiu de ce radeti. De ce? Fiindca am zis “boatele”. Si cum trebuia sa zici? “Boþii”. Acum nepotica a crescut si este aproape o domnisoara, dar pentru mine este tot “nepotica”. Ii urmaresc pasii cu aceeasi grija si astept cu emotie sa imi spuna ca in romanta Ioanei Radu ca “a sarutat-o un baiat, deci am nepotica o domnisoara…” ori: “Buni, pot sa-l aduc sa ti-l prezint?” Ii urmaresc evolutia la pian, am mers cu ea de la primul concert simfonic, sau spectacol de teatru in limba romana, la diverse concerte, la opereta si la multe feluri de spectacole, am fost impreuna la sezatorile literar-muzicale ale “Observatorului” unde a prezentat scurte concerte la pian, o insotesc la serbarile scolare unde canta la diverse instrumente… Si nu de putine ori se afla printre randurile pe care le astern pentru publicare. Ca bunica, nu pot sa fac totul pentru ea, nici nu pot sa schimb hotararile parintilor ei, chiar daca eu am alt punct de vedere, dar fac absolut totul ca sa iasa lucrurile bine pentru ea. Acum a venit timpul sa gasesc noi forme s-o invat ca in viata trebuie sa accepte pierderea unor bucurii pentru a face loc altora mai mari si asezate cu efort si cu rabdare si ca va trebui sa lupte cand uneori va intalni lume nedreapra si cruda, dar sa nu renunte niciodata sa iubeasca oamenii si sa isi pastreze increderea in fortele proprii.
Ca orice bunica, uneori oftez dupa lucrurile pe care nu am reusit sa le fac niciodata in viata, apoi zambesc sperantei cand imi privesc nepoata. Exista atatea lucruri pe care am dorit sa le fac si nu mi-a ajuns timpul, atatea locuri pe care am dorit sa le vad si n-am reusit, atatea aventuri care nu mi-au iesit in cale, atata muzica neascultata, atat de multe carti pe care am vrut sa le citesc sau sa le scriu si nu am reusit si cate alte neimpliniri. Pentru toate imi pun sperante in nepotica mea si pentru toate am sa trimit un gand cald chiar si din drumul cel fara intoarcere. Cred ca si acolo voi putea impartasi bucuria implinirilor prin ea. Ea va duce mai departe sperantele mele si inima mea. Poate ca visele ei sa fie deosebite de ale mele, dar eu ma voi bucura daca o stiu ca are impliniri la care eu poate ca nici nu am indraznit sa visez. De acolo ii voi trimite mesaje de bucurie, indemn si multumire prin pasarile care canta ritualul iubirii pe ramurile inflorite, prin iarba care respira prospetime, prin florile care inmiresmeaza vazduhul, prin razele de soare care ii vor saruta fruntea, prin toate ale firii pamantene, dar si prin randurile cartilor pe care le-am scris adesea cu gandul la ea, ba chiar si la urmasii ei, carti in care am pus pentru pastrare si ceva din fiinta mea.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|