PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Viermele de mătase şi limbricul Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Tot umblînd pe vechiul drum al mătăsii, caravanele poposeau adesea şi în Absurdisteea, ţara lui Vic Orb Noru, zis şi Papură Vodă. Din vorbă-n vorbă, iscoadele împăratului, răspîndite prin caravanseraiuri, aflaseră care-i secretul mătăsurilor fine pe care cămilele le transportau din China pînă hăt departe, în Levantul Europei. Bătrînul împărat ştia de-acum că firicelul subţire de mătase ar fi plăsmuit de nişte viermişori dibaci cum nu s-a mai văzut, care se-nvelesc în el înainte de a se preschimba-n crisalidă şi a deveni fluturi. Şi, cum era cătrănit că n-avea niciun odor, tare şi-ar mai fi dorit să poată creşte şi-n împărăţia lui viermişori atît de iscusiţi. Auzise împăratul şi că viermişorii ăştia ies din nişte seminţe micuţe pe care le depun fluturii în puţinele lor zile de viaţă. Şi tare şi-ar fi dorit să facă rost de acea sămînţă mai preţioasă ca aurul şi nestematele de care-i era plină visteria. Nu s-ar fi scumpit deloc la preţ şi-ar fi dat cît nu merita, numai să aibă o mînă din seminţele miraculoase. A trimis spioni chiar în Ţara Marelui Han, dar mai mulţi din ei, prinşi cu sămînţa-n desagi pe la vămi, au fost spînzuraţi pe dată, fără nici un fel de judecată. Căci secretul mătăsii era apărat de legi stricte şi cum nu se poate mai aspre şi, de peste o mie de ani, doar în China se produceau mătăsuri şi nimeni nu reuşise să le fure secretul. În fine, cînd împăratul aproape că-şi luase adio de la acest vis, un pelerin ciudat i-a adus un pumn seminţe, nu mai mari decît sămînţa de mac, şi i le-a vîndut pe aurul dus de trei cămile. Odată dus pelerinul şi cămilele încărcate cu aur, împăratul a purces să prăsească viermişorii din sămînţa primită. Ştia că viermişorii se hrănesc cu frunză de dud şi a dat sfoară în ţară să-i fie adusă toată frunza de dud din împărăţie. Numai că împărăţia sa, aşezată într-o zonă deşertică, era cam sărăcăcioasă în vegetaţie, doar stepe uscate fără pic de copaci şi umbră. Frunza celor cîţiva duzi din toată ţara au hrănit viermii numai vreo două săptămîni şi duzii s-au uscat rămaşi fără frunză. Viermii, scarandivi peste măsură, au murit şi ei degrabă fără să ajungă să facă vreun fir de mătase. Tare supărat a fost împăratul şi mai că nu-i venea să-şi ducă zilele aşa lipsite cum erau de orice bucurie. Tocmai atunci, un vraci care aflase de păţanie s-a prezentat la palat şi i-a adus în taină sămînţa altor viermi. Spunea el, viermii aceştia pot produce la fel de bine mai multă mătase decît duc mii de cămile şi nu trebuie hrăniţi cu nimica. Era suficient, mai zicea el, ca împăratul să de ucaz ca toţi supuşii să înghită seminţele, aduse de vraci în mai mulţi saci, şi viermii ar fi crescut, fără nici un fel de hrană specială, chiar în pîntecele lor. Acolo, în maţele lor, viermii s-ar fi îngrăşat şi s-ar fi înfăşurat în fire subţirele de mătase. Iar împărăţia n-avea decît să pună slujbaşi să urmărească ce scot toţi muritorii din pîntece zi de zi şi să aleagă din scîrnăvie preţioasele gogoşi de borangic. De-atunci, în Împărăţia Aburdistană, la fundul fiecărui supus stau zi de zi dregători care tot aşteaptă să găsească-n fecalele lor bogăţia virtuală. Şi-am încălecat pe-o şa Şi povestea continua… Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE