FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de valentina becart bisog


Ce-aș pute face cu toate ce sunt?
Eu,fiu al deșertului – hoinar –
Când ochiul...de sete mi-e stins,
Și talpa mi-e înfiptă adânc...
În nisipuri mișcătoare – morbide!

Cineva m-a strigat?!

E râsul ielelor – crudă agonie –
Pe lănci ascuțite,incandescente,
Zvârlite-n arenă de “regele soare”,
Dansează-n neștire...
Cuprinse de flăcări,de vrajă!

La ce-mi folosește o oază?!

În trupu-mi de vânt – cântă nisipul
arii desuete –
Aș bea puțină apă!
Mi-e sufletul ars de sete.
Cu urechea lipită de nisipul fierbinte...
ascult –
De mult n-a mai trecut pe-aici,
Vre-un pas...călător.

Agonizez...s-au copite gonind...
Tulbură liniștea ce-ntinde capcane!
Nu pot să-i avertizez –
Sunt prins în “ghearele timpului “...
Ce-a săpat în mine,
“Nemișcarea “ –

“Fugiți!Fugiți!”

Oaza-i doar...halucinantă vrajă ...
Ielele despletite sunt doar – fiicele morții –
Cu buzele arse de sete – în jocul lor...
Vă cheamă!
Nu mai aud nimic.
Doar un hohot de râs –
Ca un cântec desuet...
Pierdut în furtuna de nisip a...
“Marelui Deșert” –

M-a strigat cineva?!

E prea târziu...
Simt cum plutesc
pe “oceanul uitării “ –
Nu-mi mai este sete!
Ce cântec divin!...
Sunt din nou început :
Apă și Pământ.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE