PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Teoriile relativităţii, inspiraţie pentru Eminescu Text postat de Mihail Buricea Ce este Teoria relativităţii? Ce legături are Teoria relativităţii cu spaţiul şi timpul? Ce va putea aduce această teorie pentru pământeni? Mecanica clasică, fundamentată şi dezvoltată de Isac Newton, consideră că timpii, distanţele, masele, energiile şi cantităţile de mişcare ale unui eveniment, măsurate de doi observatori, situaţi în sisteme referenţiale diferite, aflate în mişcare unul faţă de celălalt, au aceleaşi valori şi se supun aceloraşi legi fizice. In filozofia bazată pe mecanica clasică, distanţele şi timpii sunt categorii filozofice imuabile, indiferent de sistemele referenţiale inerţiale de unde sunt observate şi măsurate. Trecerea de la un sistem de referinţă în alt sistem de referinţă, aflat în mişcare faţă de primul, se face, în mecanica clasică, prin intermediul relaţiilor matematice, cunscute sub numele de transformările lui Galilei. Apariţia şi dezvoltarea teoriei electromagnetismului, a condus la deducerea, de către Maxwell, a ecuaţiilor matematice diferenţiale, care-i poartă numele, a căror rezolvare determină caracteristicile de bază ale propagării undelor electromagnetice în timp şi in spaţiu. Einstein a observat că transformările matematice ale lui Galilei, nu mai sunt valabile pentru propagarea în timp şi în spaţiu a undelor electromagnetice, la trecerea dintr-un sistem referenţial inerţial în altul, aflat în mişcare fată de primul. Pentru a putea compatibiliza legile electromagnetismului cu mecanica clasică, Einstein a postulat că viteza undelor electromagnetice, deci şi a luminii, măsurată de doi observatori, aflaţi în sisteme referenţiale inerţiale diferite este aceeaşi. Acest postulat revoluţionar pentru fizică a şi fost verificat experimental prin măsurarea vitezei propagării luminii în sensul mişcării de rotaţie si în sensul invers mişcării de rotaţie ale pămantului, obţinându-se aceeaşi valoare (300.000 km/s). Acest postulat, verificat şi în practică, l-a determinat, pe Einstein, să reformuleze, in 1905, toate conceptele fundamentale ale fizicii: timpii, distanţele, masele, energiile şi cantităţile de mişcare ale obiectelor aflate în mişcare, în revoluţionara teorie a relativităţii restrânse. Conform Teoriei relativităţii restrânse, obiectele aflate în mişcare devin mai grele pe direcţia de mişcare şi deci mai dense, iar timpul se scurge mai lent pe ceasurile aflate în miscare, adică timpul se dilată. In această teorie o cantitate de mişcare este asociată vitezei luminii, viteza luminii devenid astfel limita vitezei in univers, atât pentru obiecte cât şi pentru informaţii. Masa si energia devin, astfel, echivalente, după celebra ecuaţie a lui Einstein, E=m*c*c, unde m este masa, c viteza luminii iar E energia unui obiect aflat în mişcare cu viteza luminii. Această echivalenţă trebuie înţeleasă în sensul transformării masei în energie şi a energiei în masă. Dupa teoria relativitaţii restrânse, două evenimente care par simultane unui observator dintr-un anumit sistem referenţial, apar că se desfăşoară în momente diferite de timp, unui alt observator, aflat într-un alt sistem referenţial care se deplasează cu o anumită viteză în raport cu primul. Matematic, teoria relativităţii restrânse este descrisă de transformările Einstein-Lorentz. O limită importantă a relativităţii restrânse este determinată de neglijarea efectelor câmpurilor gravitaţionale asupra obiectelor aflate în mişcare într-un sistem referenţial inerţial, care se deplasează cu o anumită viteză faţă de un altul. Teoria relativităţii generalizate, formulată în 1916 de Einstein, introduce in teoria miscării obiectelor, influenţa inevitabilă a câmpurilor gravitaţionale, neluate în seamă până atunci în fizică. Teoria relativităţii generalizate are ca postulat de bază faptul că în prezenta masei şi energiei are loc curbarea spaţiului, curbare care influentează traiectoria obiectelor aflate în mişcare, inclusiv a undelor electromagnetice, în consecinţă, şi a luminii. Acest postulat a fost verificat experimental prin observarea curbării traiectoriei luminii în apropierea "găurilor negre" din Univers. Reamintesc că o "gaură neagră" este o concentrare imensă de masă, a cărei gravitaţie tinde la infinit. Nicio gaură neagră nu poate fi văzută, deoarece absoarbe totul din jur, masă şi energie, fără să mai emită masă sau energie spre exterior. Ca o consecinţă, realizarea deformării spaţiului, prin curbare gravitaţională, ar putea fi cheia călătoriei spaţiale spre locuri aflate la mii de ani lumină, sau de ce nu, în trecut şi în viitor. Teoria relativităţii generalizate este de fapt o teorie geometrică care utilizează formule şi relaţii matematice ale geometriei diferenţiale şi ale tensorilor şi poate fi folosită pentru conceperea unor modele matematice ale creerii şi expansiunii Universului şi, de ce nu, pentru călătorii în spaţiu, la mii de ani lumină, sau în timpul trecut sau viitor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE