PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Iubirea, bat-o vina! Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Uitat în amintire****** este, recunosc, un poem-denunţ, un denunţ odios şi murdar. Motto-ul luat dintr-un sonet eminescian spune limpede despre ce e vorba. Şi anume, despre maniera galantă de a colecţiona de la oricine însemnări, versuri şi panseuri într-un Album****** (obicei vetust al femeilor de odinioară), la fel cum fac poate şi acum elevii în caietele intitulate, n-am ştiut niciodată de ce, oracol. Se pot însă colecţiona foarte bine şi amintiri. Şi nu dintre cele mai anoste, ci amintiri prestigioase care să te facă să tresalţi oricînd bucurîndu-te de viaţa trăită, de faptul că ai adunat în panoplia ei fapte glorioase. Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri, […] De la oricine-un snop de paie seceri. Citatul din Eminescu nu-l absolvă pe autor, fapta lui rămîne dezgustătoare: defăimează iubirea. Căci despre iubire e vorba. Şi despre o lamentare nedemnă, venită ca mai totdeauna post factum. Ce insinuează acest ins frustrat în pseudopoema sa? Că a fost prins în capcană, că ea, colecţionara de iubiri, şi-ar fi întins mrejele, pînza închipuirii vană, ca să-l prindă ca un păianjen în plasa unui vis mincinos şi calp. Şi, odată prins, surprins şi el de ce s-a petrecut, se vede fixat cu un ac, gîndăcel neputincios, în insectarul ei. Ca un specimen rar şi preţios. Mai trist este că o vede ca un fel de vampir care i-a supt sîngele şi l-a împăiat doar, l-a golit de conţinutul vieţii şi-l expune exsanguu, ca un exponat pe care-l prelucrează cum doreşte. Unde? În amintirea ei care, crede ea, nu-l va uita niciodată. Asta-i buba. Episodul (sau, mai trist, totul) s-a terminat şi ea îndrăzneşte să-şi mobileze cu nonşalalnţă amintirea. Praful s-a ales şi el ar fi dispus să-l sanctifice (ca cel ales), dar ea abia acum, în contumacie, îşi desăvărşeşte lucrarea. Îi împopoţonează umbra cu toată recuzita iubirii: coroane de lumină, castele-n Spania, stele statornice pe turnuri. Ba chiar, dacă e mai abilă, va folosi amintirea ca să producă literatură, să hrănească cu jarul ei armăsarii inspiraţiei: Umilitoare amintire, seacă bogăţie, presat nutreţ şi jar de paie pentru pegaşi cu aripi de hîrtie. Reaua intenţie a autorului transpare în penultima strofă, cînd, lamentîndu-se că i s-ar fi furat imaginea (şi nici măcar cea adevărată, mult mai josnică), se simte jefuit şi preschimbat în cataplasmă – sînt bun în vis de pus la rană – şi se vaită că nu mai poate otrăvi. E o poezie, ca multe altele, ţipătoare, stridentă, fără patos înălţător. Văicăreală liricoidă. Are doar meritul, e adevărat, destul de trivial, al demascării. Ţine să arate că doar în amintire poţi fi realmente uitat. Edulcorat pînă la desfiinţare. Şi mai ales închis ca între coperte, pus în cămară printre felurite borcane cu conserve şi arome. * Iubirea nu poate fi definită. Mai ales dacă e vorba de cea care ne obsedează de multă vreme în occident, cea dintre bărbat şi femeie. Felurile, tipurile de iubire sînt, bănuiesc, extrem de multe. Multe sînt doar de consum. Se iubeşte cu convingerea că iubirea te înnobilează, că sufletul tău a căpătat prin ea brusc şi definitiv ce îi lipsea. Ea te stigmatizează automat, te compostează, trebuie doar să fii atent să înrămezi episodul şi să-l pui pe perete ca o diplomă de onoare. Acest mod de a iubi, nu prea e interesat de persoana iubită, ea are doar un rol episodic şi conjunctural, este un micuţ remontor care o face, prin simplă învîrtire, să funcţioneze pînă ce se elaborează viitoarea amintire. Se ştie, nu iubeşti pe cineva, ci iubeşti iubirea care îţi umple sufletul, care te faci să te simţi cu adevărat om: plin de pasiune, trăind intens şi merituos, sensibil, delicat, vulnerabil. Ar mai fi un tip, evident deosebit de rar, şi care nu prea poate fi prins în panoplie: iubirea care-l iubeşte pe celălalt. Care ţine să-l cunoască în ciuda faptului că dă de o persoană adevărată, de o enigmă de necunoscut şi de nerecunscut. Care îi simte constant libertatea ca pe o realitate mobilă, imposibil de surprins pe deplin, necum de prins în plasă. Şi, în ciuda acestei mobilităţi derutante, îl iubeşte cu o autentică dedicare pentru că e o biată fiinţă umană, vulnerabilă şi uşor teratologică. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23930 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE