FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din versurile lui Valeriu Barbu (22)
Text postat de Mariana Fulger

ianuarie 2008

GLU MEU…!

un miliardar se poate minți
pentru că își permite
artistul pentru că
află treptele evolutive…
un sărac trebuie să se mintă
neavând încotro-ul
de partea lui!
_________________


DAR N-A ȘTIUT

m-am învățat să trăiesc așa
culorile
sunt șanțuri în care înotând
perspectivele oarbe îmi dau
impresia de oglinzi

m-au învățat să nu mor
piezișe priviri
pe muchiile oglinzilor în
carnea lor – ah, salivez…

o fi
un numitor comun
crucilor – pornind de la
crucea fiecăruia purtând-o?!
Da Vinci a știut, mai rău
Hitler a știut
groparul a văzut dar
n-a știut

comori?
…aparent
banale: paturi, măsele, iluzia
posibilei statui, eul ca
piese de schimb la spital
lopată-arhetip?!

m-am învățat să trăiesc!
_________________


LEGATĂ

Mai ții minte
cu ce te jucai de mic?!
…păpuși, mașinuțe, pistoale
cuburi, iepurașul ambalaj
de bomboane mărunte și colorate…
uite, ai crescut mare
nici
nu-ți dai seama când
ai devenit la rândul tău
jucărie
pentru cutiuța aceea legată
la încheietura mâinii stângi
mâinii tale stângi
_________________


ROMANȚĂ

alin
pietre plângând
le duc pe umeri, în brațe
le sui pe un pisc
se vor rostogoli știu… iar
și alții
le vor face din nou
să plângă până ce vor fi
din ce în ce mai mici
mai rotunde pe dinăuntru
precum aceasta, iată,
căreia voi îi tot spuneți
inimă
_________________
Salutări tuturor prietenilor cititori.

Adresa mea: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați
Mulțumim.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumesc frumos, Gina, mulțumesc frumos, Elena. Salutările lui și toate gândurile bune vouă și tuturor cititorilor. Apoi speranța că în scurt timp, cînd va fi posibil, domnul editor Lămureanu știe sau poate că nu sigur, să vă întâlniți la lansarea primului lui volum de versuri acolo, la penitenciar. Salutările mele și toate urările de bine de asemenea. Mulțumesc pentru lectură și comentarii. O zi bună.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-01-13 08:44:00
         
 
  valeriu ! citesc ce scrii ! no comment!
îmi amintesc arlechinul cocoțat pe stâlpul acela, știi tu! ce bine -ți era acolo ! nu mai pot scrie! ma doare sufletul ! și asta pentru ca eu cred în nevinovația ta. 00491774645071 este numarul meu nou.

ne vedem cand ajung acasa, vin la tine iar !
rezistă !

cu sinceră prietenie
Elena Toma
 
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-01-13 00:39:22
         
 
  o fi
un numitor comun
crucilor – pornind de la
crucea fiecăruia purtând-o?!
Da Vinci a știut, mai rău
Hitler a știut
groparul a văzut dar
n-a știut

comori?
…aparent
banale: paturi, măsele, iluzia
posibilei statui, eul ca
piese de schimb la spital
lopată-arhetip?!

m-am învățat să trăiesc!


poemele tale Val razbat pliate contextului - rutina vitrega prin care te pastrezi - ori asa imi inchipui aici in odaia mea confortabila - ma gandesc ca esti un geniu deja in numaratoarea descrescatoare - adaptare cerebrala impusa - este deja ianuarie 2008 - Un An Nou fericit!...ori simplu spus putere sa inchei pe cat posibil - posibil izolarea-ti...gand bun tie si mai ales sanatate -

regards x 2,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-01-12 23:45:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE