| 
             | 
             | 
             | 
             | 
             | 
             | 
             | 
           
           
             | 
             
              Poezioală desple Mos Clăciun               | 
             | 
           
           
             | 
                        Text 
                postat de  
                Valeriu Cercel                  | 
             | 
           
           
             | 
             
              Copiii lăi, m-au supălat 
La glădiniță cu o veste, 
Că Mos Clăciun, e o poveste, 
Nu e, si nici n-a ezigstat, 
 
Că nu ale nici sănioală, 
Nici balbă albă, nasu losu, 
Chial au si lâs, că noaptea Mosu 
Pe cosu casei nu coboală ; 
 
Am fost atât de indispus 
Si-am plâns cu laclimi suspinând, 
Pe Mos Clăciun îl stiu decând 
Pe mine balza m-a adus, 
 
Da ca să mă conving, am stat 
Cu ochii mici sub plăpumioală, 
Făcându-mă că dolm de-aseală 
Să-l văd si io măcal o dat ; 
 
Întl-un tâlziu, palcă plin vis, 
L-am auzit plin dolmitol 
Pe la pălinți, venind în zbol, 
Că ei aveau geamul deschis, 
 
Tiptil apoi, în pas glăbit, 
Tlecu plin hol cu sacu-i plin, 
Că i-am văzut umbla puțin, 
La pomu male-mpodobit, 
 
Sub cale-a pus Mosu, galant 
Si giucălii si ciocolată
. 
Vă povestesc io altădată 
Că alțeva-i mai impoltant, 
 
Că după țe a fost el gata 
Si cum pe toate el le stie, 
A tlas din sticla de lachie 
Pitită în balcon de tata, 
 
S-a dus si în bucătălie, 
Si-a tot cătat plin fligidel, 
(Că nu i-e flică lui de gel) 
Mâncând cu poftă din piftie, 
 
Si tot tiptil a si plecat, 
Mai vesel palcă si vioi, 
Da milosea a ustuloi 
Pe flunte când m-a sălutat, 
 
Asa că io, as vlea să stie 
Copiii lăi, că Mos Clăciun 
Ezigstă si e tale bun
 
Si fălă să fac băscălie, 
Îi plațe țuică si piftie
. 
Cledeți-mă când io v-o spun ! 
 
P.S.  
Am povestit țe s-a-ntâmplat 
Si lu tăticu si mămica, 
Si flate, toată ziulica 
Atât de mult s-au minunat ! 
 
Gata . 
 
Valeriu Cercel 
               | 
             | 
           
		   
             | 
             
                
                Parcurge cronologic textele acestui autor
                
                  | 
             | 
           
		   
             | 
             
			                Text anterior 
								     				
				                Text urmator 
				                 | 
             | 
           
		             
             | 
             
              Nu puteti adauga comentarii acestui text  DEOARECE 
              AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! | 
             | 
           
                     
             | 
            
  | 
             | 
           
           
            |   | 
            Comentariile 
              userilor | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
           
                     
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
           
           
            |   | 
            
  | 
             | 
           
           
            |   | 
             
              savuros mos !  
Craciun fericit sa fie ! 
multumiri pentru urari, sper ca nu deranjez :)               | 
              | 
             | 
           
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              iulia ralia               la data de  
              2007-12-25 01:57:31               | 
             | 
             | 
           
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
           
           
            |   | 
            
  | 
             | 
           
           
            |   | 
             
              Sărbători fericite, sănătate și La mulți ani!                | 
              | 
             | 
           
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Mariana Fulger               la data de  
              2007-12-24 12:43:31               | 
             | 
             | 
           
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
           
           
            |   | 
            
  | 
             | 
           
           
            |   | 
             
              Moș Clăciun ăsta este un hulpav 
Mai știu că are și un prost nărav; 
Să fure sticla de țuică a lui tata din balcon  Cârnații,piftia,sarmale,porcul facut bacon! 
 
P.S Am ras cat am putut! Sarbatori fericite si un Nou An cu bucurii!La multi ani!               | 
              | 
             | 
           
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Vasilica Ilie               la data de  
              2007-12-24 00:26:45               | 
             | 
             | 
           
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
           
           
            |   | 
            
  | 
             | 
           
           
            |   | 
             
              căteluș cu păl bălai 
pentlu mine poți să stai 
lața doalme în coteț 
pentru cel cu pălu cleț 
 
Gata.;)) 
 
vot maestre și sărbători fericite. 
cu drag, tavy               | 
              | 
             | 
           
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Octavian Sergiu Ciurtin               la data de  
              2007-12-23 23:23:03               | 
             | 
             | 
           
		  		   
             | 
             
                Parcurge cronologic comentariile acestui autor
                  | 
             | 
			 | 
           
		   
             | 
            
			 
			                Text anterior 
								     				
				                Text urmator 
							
			
			 | 
             | 
             | 
           
		  
                   
               | 
       
                
                  
                     
             | 
              | 
             | 
           
           
             | 
            Texte: 
              23983               | 
             | 
           
           
             | 
            Comentarii: 
              120107               | 
             | 
           
           
             | 
            Useri: 
              1426               | 
             | 
           
           
             | 
              | 
             | 
           
          | 
        |