FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din versurile lui Valeriu Barbu (11)
Text postat de Mariana Fulger

24 – 25 noiembrie 2007

tablou cu: ducea râul rufele…!
(nud de mamă plânsă pe fundal)

zeilor
li se iartă crimele sau
un transfer de culpă
împovărând
muritorii – născuți vinovați
și ce
li s-ar putea pune capriciile
în comparație cu ale noastre, nu!
Poate că aici
este puntea de legătură între zei
și oameni!

Personal nu știu niciun zeu
semizeu, sfert măcar
și nepăsarea lor
ar putea fi una dintre crimele
perdonabile

la o adică… nici
nu-mi pasă, uite așa
îmi văd de muririle mele
mă duc liniștit, gârbovit la
râu
și mă arunc…
în titlu
_________________


sunt aproape de… departe!

gândire magică, un pic
sperănțoasă, un pic habar
dinspre neputințe –
simt în preajmă
pârdalnică preajmă, adulmec
mirosul crud, proaspăt
al unor minuni

sau poate că
un cocor tocmai trecea
rămas în urmă
fac lobby: va ajunge
va ajunge, va aju…
_________________




fotografii mișcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i pășesc pe muchii
între parabole și instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd țărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu știu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul și nu știu
nu știu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!
_________________


viața-i ceva sacru cel puțin…!

sacru
lin, sacru, violent, total –
nestăpânită palma mea sângerând
strânsă pe tăioasă linie
a vieții

de m-aș fi născut eu
și nu mama
mi-aș fi dat precis altă formă
mărgică, de exemplu
rostogoli-mi-aș în mări încinse
palma asta roșie, roșu-carmin
roșu-oranj, roșu-violet!
_________________


aparent imperceptibil…

o frenezie ucigașă
bântuie lumea, istoria nu există
totu-i într-o secundă sau nici măcar
așa de mult timp
o frenezie flămândă
un maxilar enorm, mestecând continuu
apropiindu-se…
o împerechere frenetică
învălmășeală lascivă, cleioasă
o frenezie în măști
odioasă, cosmetică ascunde
rana lumii
rana fiindului
cu umor vorbind Creatorul
tună peste lume… o frenezie
în a tăia felii
cortina
să mi se vadă goliciunea
vanitatea
drama

traiectoria gestului aparent
imperceptibil al protagonistului
oricărui cortegiu funerar

ni se nasc tăcuți pruncii
_________________


vibrații… ample, aproape balans

înăuntru
cuminte și încrezător, numai că
nu știu
sunt câțiva care imită prostește
gesturi
omenești în sine peste tot
în jurul meu ieșind zeci de
mâini fluturând, tălpi desculțe,
uneori contorsionați –
din trupul meu

în fiecare atom, fiecare părticică
întinde lăbuțe a îmbrățișare
vântului
piscului
razei

cuminte, ghemuit cu genunchii
înveliți în hârtie albă, aici
o mână vă face semne
și nu-s adii!
_________________


spirale violet-aurii

așa de tare și
cu o viteză uimitoare saltă
fulgere subțiri, subțiri
teiubescuri zvelte…
tu nici nu știi
tot atâtea scenarii
«drobi de sare», fericiri trec prin
ochii mei
Ultima oară secunda abia zbătândă
mi te închipuia la moartea mea
și plângeam de cât amar
ți-am provocat cu acest banal prilej
nu pentru mine, ci de plânsul tău
am plâns
îți căutam – mort fiind – fruntea
să-ți spun în culori că
te aștept într-o viață viitoare
mai bun
mai puțin susceptibil… și la fel de
iubibile viețile tale să le slujesc, tu nu,
tu aruncai batiste în urmă
jurai să nu te mai naști dacă
tot trebuie să mor atâta…

Secunda în care scriu aici
te întoarce
în secunda care va veni și tot așa!
_________________
*Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați
Mulțumim.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Triste, când trăiești departe de libertatea pe care ți-o dă uneori lumea cea mare, izolându-te de lumea cea mică și densă a celor îndepărtați un timp de ea acolo unde se strâng neputințele existenței umane sau doar neînțelesul, sufletul și mintea își caută, recaută sensul. Viața e sfântă oricine ne-a dat posibilitatea să-i fim particule și creatori de înțelesuri. A te crede zeu e o copilărie. Nu e nimeni mai bun, nimeni demn să ceară dumnezeirea - suflete îmbrăcate în lut care-și caută cu îndârjire, cu speranță și, uneori, cu răbdare sensul. Mâncăm, ne reproducem, muncim, producem deșeuri cu nemiluita, căutăm tot timpul hrană și înțelesuri care să ne dea un sens pentru mai departe. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-11-30 06:04:39
         
 
  Mariana, inca o data multumim pentru versurile lui Valeriu...Triste, triste...am ales doar acest poem, desi in fiecare gasesc cate ceva cu care raman si care vreau sa le citez:

" VIAȚA-I CEVA SACRU CEL PUȚIN…!

sacru
lin, sacru, violent, total –
nestăpânită palma mea sângerând
strânsă pe tăioasă linie
a vieții

de m-aș fi născut eu
și nu mama
mi-aș fi dat precis altă formă
mărgică, de exemplu
rostogoli-mi-aș în mări încinse
palma asta roșie, roșu-carmin
roșu-oranj, roșu-violet!"

...si totusi viata este sacra, fiindca ne-a daruit-o DUMNEZEU!Macar pentru atata sa stim sa o pretuim! Insa,asa cum spune si Valeriu, unii care sunt(se cred) zei pe pamant li se iarta toate crimele iar muritorii sunt plini de pacate! O,Doamne cat adevar se desprinde din aceste versuri! Sa-i dea Dumnezeu sanatate si putere acolo unde este! Poate noi sa-i mai mangaiem zilele prin aceste cuvinte:))Cu drag, Vali
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2007-11-29 23:52:16
         
 
  Gândul bun ție și drumul fără obstacole spre fericire. Mulțumesc pentru lectură și cuvintele frumoase. O seară bună. O noapte fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-11-29 21:06:24
         
 
  la o adică… nici
nu-mi pasă, uite așa
îmi văd de muririle mele
mă duc liniștit, gârbovit la
râu
și mă arunc…
în titlu


inevitabil spatiul in care existam isi lasa amprenta...'balansul interior' pastrat cumpana...gand bun lui Val si o 'iarna usoara',

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2007-11-29 21:01:01
         
 
  Nu plânge, poetule, că se pătează pânza visului din care ninge, ninge alb peste drumurile pe care se întâlnesc tot mai rar oamenii! Mulțumesc pentru lectură, comentariu și vot.
Mulțumesc, de asemenea, cititorului care a votat textul fără să-și precizeze numele. O seară fericită și noapte bună amândurora, tuturor.
 
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-11-29 20:56:40
         
 
  citesc si plang cu lacrimi incolore
doar pe obraz resimt raceala din celula
pentru care astazi scriu si iar ma doare
aud cum trece timpul in zbor de libelula...


un gand curat te rog transmite-i, cuvintele mele vad ca nu ajung la el...

cu drag, tavy
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-11-29 20:50:45
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23887
Comentarii: 120201
Useri: 1420
 
 
  ADMINISTRARE