FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din versurile lui Valeriu Barbu
Text postat de Mariana Fulger

(poezii scrise în 2007, aflate în redactare pentru primul volum – Din cioburi)

TIC-TAC

buza ta de sus arcuind și suprapusă
în cadrane paralele
cu buza cănii mele cu vin roșu de Oltre Po
este ceea ce aș picta dacă mi-ai cere
să-ți arăt cât mi-e dor

versul al doilea dintr-o poezie neterminată
și teiubesc-ul inerent
închise împreună într-o cutie transparentă
sunt bagajul meu după care tânjesc – uitat
într-o cazarmă în via Appia și aș vrea
doar să știi: îmi lipsești și
erai vital㠖 ceea ce înseamnă că un pic am murit

parfumul sărutului seara și dimineața
mi-ar fi after-shave-ul potrivit după cât de
bine mă bărbierește pe obrazul nevăzut de oglinzi
briciul secundarului ostil: tic – eu aici
tac – tu acolo… și iar…!
_________________


ALTFEL

mai degrabă scornim blesteme, injurii, jurăminte noi
decât rugăciuni

milenii de artă glorificând instincte –
porniri belice, sex, lăcomie, acumulare și distrugere
– n-au fost de ajuns pentru a ne face mai buni
obsesii perene au rămas
violența, răzvrătirea, orgasmul multiplicat
va trebui să căutăm o formă de artă nouă
nu știu, super-abstractizând emoții înalte?!

nici din cuvinte nu va izvorî lumină
nu le creștem ca pe ființe egale cel puțin
le ținem în sclavie
le exploatăm… până și sunetele, culorile
le ținem în lanțuri, docile să ne laude
să ne excite, să ne slăvească intențiile

altfel nu știu…
_______________

POEZIA

vine ca o vindecare
de blesteme, de balans amețitor spre buza ceasului
în pasta ei mă scufund să plâng
să lepăd fricile – când îmi rămân mici și
mă strâng; să iubesc
să-mi zidesc Ană docilă și musai frumoasă
să mor și să mă nasc
cu o frecvență uluitoare
să-mi îmblânzesc durerile de oase
să-i dau de înțeles iertării cât
mi-e dragă
și Domnului să-i trimit mustirea nouă
a ierbilor din inima mea
să-i fac Morții curte
să-i las indecisului Mâine un surâs
salutul meu în treacăt, în poziție de zbor
și în același timp de reverență
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Altele mereu sau nu, după cum știe sufletul fiecăruia drumul și căile de apropiere de oameni. Mulțumesc pentru lectură, comentariu și vot, poetule. Mulțumim. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-10-30 16:01:32
         
 
  În a 29-a zi de purificare a lunii asist la o individualizare a formei și la o acțiune a intelectului demnă de contemporaneitatea poetică și de substanța încorporată spiritului, ce se vrea liber și responsabil, în această lume întreținută de confruntări ideologice!
Intrăm într-o structură aparte a ființei, care emite idei, judecăți, asupra naturii înconjurătoare și a spiritului uman!
Noi mărturisiri, noi imagini!
Simboluri, care ne descoperă intențiile!
Felicitări pentru noua înfățișare a stilului cu care ne-ai obișnuit!
Amândurora un bravo, cu mai mulți de bis!
...
Vot!
Cu același drag,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-10-29 20:20:37
         
 
  Transmit, poeților, cu tot sufletul și volumul pe care tocmai i l-am terminat de redactat. Mulțumesc mult. O duminică fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-10-28 16:26:32
         
 
  si ochiul tau priveste-n ceata
de seara, pana-n zori de dimineata
de peste nopti cu gratii si zabrele
aduni in gand si visuri si belele

astepti si tu astept si eu
din "bunastari" sa vina-un zeu
sa lumineze-n viata ta crestine
asa cum imi doresc, si pentru mine

doar sanatatea-n urbe sa-ti ajunga
si sa patrunda-n patu-ti suspendat
sa-ti dea putere si speranta, frate
cu soarta sa te poti chiar bate
doar te stiam, Valeriu, un barbat.

:))
Mariana te rog transmitei numai bine de la sufletul meu...

cu drag, tavy
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-10-28 15:55:46
         
 
  Interesante rescrierile tale, mai ales când ai mai mulți ochi. Pui lanțuri la roți să nu luneci și să nu derapezi. Nu-ți uiți batista, altfel strănuți, că, doar vine frigul și trebuie să stai pe lângă caloriferul rece și să tai frunze la ..... spune tu.
Cu bine, Corneliu
 
Postat de catre corneliu zegrean la data de 2007-10-28 12:51:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE