FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Scrisori de la un prieten (15)(fragmente)
Text postat de Mariana Fulger


26 august 2007


CHEM
Vine toamna
e vremea să-mi chem ursitoarele
să le fac unghiile
le voi tăia din carne, cu lac sidefiu le voi da,
să le fac părul în două cozi groase
transfuzii viole-aurii să le fie sângele nou
le voi cere primele zăpezi dedicate exclusiv
mie
iarna să vină cu drum pentru că nu mă tem
nu mă mai tem de înzăpeziri

vine toamna și mă simt de parcă ar fi
și un al cincilea anotimp undeva aproape
iminent

Chem chemările înțelenite, mirările deja
locuiesc aici precum fricile
care și ele își caută
înnoirea


1,2 M
umbră stingându-se în adagio, luciditate
și nevoie
nervii, mușchii, articulațiile, întreaga mașinărie biologică
participă la o viziune al cărei limbaj
numai muzica îl poate transpune – trupul meu
în sărbătoare
triumfal a traversat zilele metalice din ultima zodie
a trecut –
puls lunecând în rock

de acum
ferestrele vor fi deschise
numai spre mâine
ascund
toate amintirile
în stânga sus, la fix un metru și douăzeci de centimetri
de la pământ – nu vă va veni a crede
dar am măsurat atent…!
______________


ALTE SFERE
dacă-i o singură naștere
multiplicarea morții este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spații înalte și mai înalte
răsfrângeri – cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar așa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice… dar dacă nu-i
numai o naștere?!
_______________


ABIA ATUNCI
voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul șoaptei – taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i așteptarea mea

vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
și cenușă
va trebui să cauți
sub zăpezile care nu se știe
dacă se vor lăsa găsite
sămânța încolțind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul șoaptei – abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ți-e de ajuns
________________


NU EU
te prelinge în geometrii noi promisiunea
iată zorile și nu mă vezi
de teamă, te întorci… nu
nu lăsa cărarea neterminată, ține înainte
chiar dacă nu vor fi
nici intersecții, nici capăt câtă vreme
orizontul are silueta mea – sau invers

ca un vultur te voi prinde în gheare
și te voi trece munții
pe un pisc
sferele mirării, ovoide, în cuib sidefiu
se vor ciocni de vise colțuroase
frumoase, dar… încă vise și atât

împreună
ne vom preface-n sfere perfecte de lumină
nu eu voi împlini promisiunea
ea o va face, ea va ține
stările noastre de agregare
zorile celelalte vor avea astfel
culorile veșniciei
așa să știi!
_______________

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ai dreptate, Dorule. La mine cam greu se desparte meditativul de liric. Singurătatea e un dar, aveți dreptate Bucowski și tu, cu condiția minimă și obligatorie să nu fie nevoie niciodată să fii îngrozitor de singur, adică să existe undeva cineva sau ceva de care să-ți legi sufletul, altfel nu poezie scrii, ci iad "curat" - pentru tine și... ceilalți până taci, așa cum tac, probabil, toate piatrele. Mulțumesc pentru comentariu și urare. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-09-12 09:19:23
         
 
  După un început destul de consistent pe plan meditativ-sapiențial, ai schimbat registrul pentru tonuri mai lirice... Singurătatea e un dar, spunea Bucowski, și mulți oameni buni ajung singuri, iar poezia unora le e un castel de sticlă de unde se apleacă pe ferestre de azurit pentru a ne face cu mâna. Să ai o zi poetică!  
Postat de catre Doru Lubov la data de 2007-09-12 07:10:26
         
 
  Se adeverește că am cititori buni și că trăiesc în acea jumătate care nu e a mea. Uneori îmi vine să întreb de ce mă mai cauți? Sufletul lui bun alături etern... Cât despre scris, mai e de lucru. Mulțumesc mult pentru comentariu și lumină. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-09-12 06:50:26
         
 
  Să spui că mai vii și mâine. E cel mai frumos dar pentru un om singur. Mulțumesc pentru comentariu. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-09-12 06:43:14
         
 
  Se adeveresc cele spuse...
Ideile au ecou, textul rezonează cu viața, cuvintele sunt vii, prin însăși starea de trăire a poetului, chiar dacă într-o jumătate care-i aparține de drept!
Zidurile se desfac pentru a pătrunde un alt timp al spațiilor care cuvântă!
Cu drag, semn și considerații pentru cele scrise,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-09-12 02:12:38
         
 
  O meditatie despre Dumnezeu si om...
Frumoase cuvinte!

Ce sa mai spun eu?
Aprecieri si-o raza de lumina.

Cu drag, Nico
 
Postat de catre Nicole Kumar la data de 2007-09-11 22:20:43
         
 
  O meditație despre Dumnezeu și lume într-o zi care amintește de fragilitatea vieții, a păcii între oameni. Poate o dedicație, un text dedicat tuturor întrebărilor fără răspuns ale vieții, tuturor oamenilor și necuvântătoarelor fără nicio apărare, pornind de la un vis în care viața era o clădire paralelipipedică deformată de timp și gravitație, în care oamenii își căutau cunoscuții. Un Dumnezeu al întâmplării sau nu să-i vegheze pe toți - vii și morți din cauza nesăbuinței și lăcomiei oamenilor sau oricum. Am modificat puțin textul. Sper să fie mai expresiv. Mulțumesc pentru comentariu și lumină. O dedic lor. O noapte de suflet bun.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-09-11 20:13:13
         
 
  Si Dumnezeu al intamplarii si Dumnezeul regasit
E trist ca-n sase ani de zile iubirea-n lume n-a gasit
Nici omul negru ce viseaza, nici cel cu mintea mereu treaza
Nici albul, galben la un loc, iubiri nu-i dau foc

Astept cu sufletul la gura, ca omul zilnic sa surada
Satul fiind de rau si jale precum e cel cu fata hada
As vrea ca omul meritos sa fie cald ,prietenos
Sa-l lecuim putin si-n post sa-ti fie drag si sanatos…

O lacrima pentru 11 septembrie 2001
O lacrima pentru 3000 de nevinovati

Nu stiu dar citind poemul tau m-am gandit ca l-ai inchinat lumii si victimelor de la Gemeni si …pentagon.

Cu drag tavy

ps. o steluta sa lumineze ca o lumanare comemorarea victimelor fratilor de peste Atlantic.
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-09-11 18:53:59
         
 
  Așa repede a trecut senzația, Veronica? Mulțumesc mult pentru trecere și lumină. Cu palmele lipite spre spațiul în care deja e un soare, mulțumesc. O zi fericită. Ce bine c-ai venit devreme. Nu pot să mai greșesc ora.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-09-11 16:35:20
         
 
  Mi s-a parut un poem deosebit. Metaforele in spatiu si timp sunt frumos aranjate. Ai fost inspirata, Mariana!

Felicitari si semn.

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2007-09-11 16:26:01
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE