| 
          
           
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | ... |  |   
            |  | Text 
                postat de  
                Maria Prochipiuc                 |  |   
            |  | În curbura neºtiutã a timpului Lumea se nãruie în încremenire
 Desprinzându-se-n goluri lente
 Suprimând   vorbirea.
 Amintire confuzã...
 Cine  mai sunt eu,
 Cine esti tu?
 
 O lacrimã cãzutã-n neºtire!
 
 |  |   
            |  |  
                
                Parcurge cronologic textele acestui autor
                
                 |  |   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  |   
            |  | Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE 
              AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
 |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Comentariile 
              userilor |  |  |  |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | ,,Întrebare de viaþã: cine mai sunt eu? O lacrimã cãzutã-n neºtire?''
 Tu ai gasit o ,, imagine plastic'' deosebita, eu vãzusem altfel, ceva  care distruge tot  ºi dupã...tacere,  la tine e o transformare , imi place interpretarea... Iti multumesc , am corectat ,,lacrimã''
 Am analizat „nãruie” ºi din punct de vedere stilistic îmi place cum sunã, exprimã  ceea ce am vrut : a se prãbuºi,ruina, surpa.
 Mi se pare normal sã ne comentãm în felul acesta  putem da noi valenþe textelor noastre.Chiar ºi criticile sunt bine venite , de fapt ne intereseazã mai mult cum este perceput textul de cititor!
 
 |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              Maria Prochipiuc               la data de  
              2003-12-11 17:29:54 |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Întrebare de viaþã: cine mai sunt eu? O lacrimã cãzutã-n neºtire? Da, þinând cont cã „zgomotele lumii adunate dau doi pumni mari de purã durere”(Sorescu).
 Lumea care se nãruie în încremenire, asemeni unui bloc uriaº de gheaþã de pe la poluri, lovit încontinuu de ape ºi din care se nãruiesc rând pe rând sloiurile, oferã o imagine plasticã, dar sperie când te gândeºti cã, desprinzându-se, nãruiesc oameni ºi vise, speranþe ºi mai câte.
 Te rog sã corectezi „lacrimã” ºi sã analizezi verbul „nãruie”, fiindcã calculatorul meu subliniazã cu roºu ºi este de acord doar la „nãruieºte”. Eu sunt de acord, îmi place cum sunã.
 
 |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              nicolae tudor               la data de  
              2003-12-09 18:48:53 |  |  |   
            |  |  
                Parcurge cronologic comentariile acestui autor
                 |  |  |   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  |  |  | 
 
                     
            |  |  |  |   
            |  | Texte: 
              23983 |  |   
            |  | Comentarii: 
              120107 |  |   
            |  | Useri: 
              1426 |  |   
            |  |  |  |  |  |