FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cîntec în prag de iarnă
Text postat de Daniel-Dumitru Darie
Ninge astă seară, ninge fantomatic,
Unduiri de stele, poli de univers,
Cade-n crucea lumii răcnetul sălbatic,
E-al plînsorii triste într-un pașnic mers.

Cînd se vor întoarce, ca un vis, cocorii,
Într-o toamnă arsă de un vînt stingher,
Răsări-vor stele și veni-vor norii
Peste-ntîie falduri arse de mister.

Șoapte dinspre toamna ospătării noastre,
Plînsuri de furnică, urcă în pămînt,
Tîrgul se va vinde stelelor albastre
Și apoi va pune clopote în vînt.

Viforul conspiră trenuri înspre gară,
Buzele de gheață apele sărut,
Vin furtuni la țărmuri întrebînd de vară,
Numai astă noapte e-n necunoscut.

Ninge ochi de taină însetați de sînge,
Însetați de abur, înveliți de cer,
Toamna iar se roagă, iernilor se plînge,
Cea dintîi zăpadă cade cînd o cer.
16.11.85
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Aer de mister plăcut, care filtrează poemul de la un capăt la altul și care cade precum o zăpadă în sufletul fiecăruia atunci când o ceri.
Mi-a plăcut.
Cu drag, Cris
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-04-15 21:09:39
         
 
  Superb poem, invalue.... Aprecieri, Calvar......si un vot  
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2007-04-15 16:06:43
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Cade-n crucea lumii răcnetul sălbatic,
E-al plînsorii triste într-un pașnic mers

Un poem care se intonează singur. Rar am simțit o asemenea plăcere interioară a spiritului însetat de armonie. Cu drag și steluțe, Elena.
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2007-04-15 11:53:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE