|
|
|
|
|
|
|
|
|
Trepte |
|
|
Text
postat de
Adriana Moldovan |
|
|
Atât de aspre trepte
încep urcarea argintului
către turnul lespezilor reci,
coborâte peste cuvinte.
Strivesc strugurii nopții
lăsând câte un sâmbure
dovadă
că am fost.
Uneori mă intreb ce caut
pe marmura apusului
când răsăritul mi-a adulmecat
mereu
pasul ce arde încă în prima rasuflare.
Am aripi
dar nu am dreptul la zbor.
Doar câte o treaptă
cu gust de salcie
pot străbate,
clipe de rouă rup
bucăți din mine,
aerul mă inconjoară
rarefiat.
Și nici măcar acum,
când ridic piciorul
către marginea ascuțită
ce mă așteaptă,
nu știu să exist
altfel decât alături de trupul
ființei mele.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
sabina, miruna, va multumesc.
In fond, ce reprezinta o viata mai mult decat o urcare cautandu-ne mereu pe noi insine, regasindu-ne pentru a ne pierde iar?
Prea multi stim sa existam, dar nu stim sa fim. E ceea ce aripile ar trebui sa ne invete.Doar ca, de prea mult timp, dreptul la zbor ne este refuzat de insasi parcurgerea treptelor. |
|
|
|
Postat
de catre
Adriana Moldovan la data de
2007-03-05 10:51:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Avem aripi dar nu avem dreptul la zbor, un drept, poate, pe care trebuie sa-l castigam pargurgand treapta cu treapta, un drept pe care n-o sa-l castigam niciodata din moment ce scara isi are punctul ei final.
ne intrebam ce cautam, cautam intrebandu-ne, ardem deasupra pasilor nostri ce (ne) conduc intotdeauna spre margini.
pasim marginile, invatam ca nu stim a exista intr-o alta forma decat cea data noua si ne reintoarcem, mereu, la prima treapta, incercand a invata sa ne folosim aripile.
|
|
|
|
Postat
de catre
Sabina Datcu la data de
2007-03-04 22:39:59 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Poem in trepte cronologic asumate si daca finalul confirma mai mult ideea de treapta firescul justifica umanul sau da forma optimismului printr-o idee de argint alaturata substantei individuale/...
când ridic piciorul
către marginea ascuțită
nu știu să exist
altfel decât alături de trupul
ființei mele.
Acel nu stiu sa exist egalat cu stiu sa exist/...
Ghilimelele nu le pot adauga/...
|
|
|
|
Postat
de catre
dima.m miruna la data de
2007-03-04 15:52:09 |
|
|