FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Maria Prochipiuc
,, Stã sufletu-mi lovit
Sã înþeleagã nu poate
Acele reci cuvinte :
Am terminat cu toate!''

Zilnic îþi cheltui totul ca pe drumul pe care îl ai a face sa nu-þi lipseascã nimic. Corabia apare în miez de noapte ºi se întîmplã sã te ia pe neaºteptate, abia mai apuci sã mai aprinzi o lumânare ºi sã-þi mai vezi o data chipul. Toþi dorm. Nici mãcar nu-i poþi trezi sã-ºi ia rãmas bun de la tine. Te arunci în neagra corabie ºi drumul începe, casa rãmâne în urmã, pe masã o lumânare abia mai licãre.

Corabia pluteºte spre cine ºtie unde ºi pânã când? E liniºte, ºi noaptea zace în mine , nu se zãreºte nici o zare. Neliniºtea mã duce, spre undeva, acolo unde se opresc încremeniþi toþi cãlãtorii. Aici nu sunt nici mãri, nici pustiuri, pare un ºes neluminat ºi nepãzit. Mã gândesc ºi nu-mi aduc aminte sã fi fost cândva pe aici; zorii nu apar cu toate cã de mult trebuia sã cânte cocoºul, doar noapte.

De-aº descoperi mãcar amurgul ºi apoi bezna. Nu mai sunt puncte cardinale, unde merg spre apus sau rãsãrit? In orice direcþie mã întorc doar întuneric. Spunea cineva cã o cãlãtorie e un vis, dar eu sunt plecatã de multã vreme, acum pot spune cã m-am nãscut pe drum, nu-mi dau seama de am avut mamã, nici nu ºtiu , poate a plecat înainte ca sã anunþe cã fiica ei se apropie curând, pentru a fi aºteptatã... Poate e cu mine ºi nici nu bag eu de seamã în beznã, poate-i chiar corabia, fiindca nu duc lipsã de nimic, atât doar cã mereu e noapte ºi uneori e frig.

Ascult uimitã ecoul paºilor mei în timp, într-un foºnet nedesluºit de cuvinte. Picãturi tremurânde de luminã strãbat de departe , dar se pierd în beznã.

Eu , omul nu mã mulþumesc cu orice cãlãtorie, ci voiesc sã merg spre înãlþime ºi spre larg. Din aceastã miºcare nu mã poate opri decât moartea, dar numai în aparenþã. Voi reuºi aspirând spre perfecþiunea moralã încercând sã depãºesc treaptã cu treaptã spre un scop dincolo de moarte.

In beznã desluºesc frumuseþea irealã a norilor, tot în beznã am desluºit-o pe EA - care împrãºtia moartea în juru-i, iar acest lucru îi definea întreaga fiinþã. Privesc uluita imaginea ei, cu vocea gravã ºi autoritarã imi loveºte violent auzul. Am încercat sã-i surprind privirea ºi am remarcat satisfacþia de pe chipul ei. Tulburãtor acest moment, dar pe mine nimic nu mã mai înfricoºeazã.

E beznã. Mi se pare cã disting ceva, parcã vine, dar cum sã fug dintre aceste scânduri? Corabia aleargã, aleargã ºi eu nu pot sã fac nimic. Mi-e bine acum, încep ascensiunea întinsã pe o infinitate de aripi printre vãmile vãzduhului.

Brusc, o uºã imensã se deschide in fata mea. O luminã inundã înrunericul...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Urcuºul pare o abandonare a lumii noastre, o nevoie biblicã de-a fi în locul « unde se opresc încremeniþi toþi cãlãtorii », loc nepãzit ºi neluminat- mereu noapte- spre înãlþime, dincolo de unde nu mai este zare- doar o uºã imensã ºi o luminã pe mãsurã.
E ca un vis în care eºti purtatã treaptã cu treaptã prin vãmile vãzduhului de o corabie, dincolo de moarte.
Singurã fiind, aºa cum suntem fiecare toatã viaþa, ai întâlnit-o pe misterioasa cu chipul satisfãcut, þi-a vorbit ºi nu þi-a fost fricã.
Ai fost ACOLO, ai vãzut lumina, ºi, iatã-te printre noi cu un scop, mesagerã a nevãzutelor.
Fie ca prezenþa ta sã alunge întunericul ce nu ne lasã sã vedem.

P.S. Uf, acest text mi s-a parut a fi o scrisoare de adio ºi m-am speriat un pic fiindcã nu ºtiam unde sã te aºtept : )))

 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2003-11-19 17:46:53
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE