|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Silviu Encica |
|
|
Sa te deschid, sa te rasfoiesc.
Apari de sub zilele-ilustrate ca o scrisoare de dragoste in memoria oligofrenului format. Esti mult prea greu. De te-as trai, as arde pe post de molie in briza ce paste scantei unei palarii primite de pomana. In contul dreptilor ne-am inchis in boruri largi pe raft ros de precedente guitand de cinism. Blasfemia, din fericire inca doar o alternativa, prezinta disponibilitate. Inainte de a ne defini, o pauza se-anunta iute-acru. Te revad si-mi permit extaz... Tu dormi. Prinde-ma de mana, sa alunecam inapoi... Ne apartin sigiliile inexplicabil tolerate de selectivitatea augustei memorii. Plopii care ne-au crescut!... Mai tii minte? Tacamuri pentru desert, evadam ore intregi din castron familial, tu cu mine. Innodam picior cu picior sagetand spatiul in cate zece degete, infasurand rolele miscarilor posibile in traiectorii trasate in scurt, intr-o invartire de minge ovala. Singur firul de papadie ne tulbura galagiile, sedimentand cret aerul. Imi auzeai bataia inimii accelerandu-se in asteptarea doritei intalniri. Era copilaria.
Alerg in intampinarea rarei linisti cu paine si sare, invitand amnezia sa te seduca. Asa... Sa abandonam dialogul ciuntit care ne foarfeca infectie in zimti, adanc, in perceptie. Stii ca dulapul citadin al scaparilor noastre spre locasul legitimitatii neastamparului, esenta moale, si-a impus stigmatul pe cefele noastre. Sub apasarea imbatranirii calea noastra si-a pierdut suportul conceptual. La baza oricarei temelii se afla sarpele-cetatean cu rolul sau aparte. Pe strada ta a crescut o iarba inalta cu multe tufisuri. Ne plafonam obezi, cautand segmentul de dreapta pe curba, insuficient de mica, anterioara delimitarii ireversibile, elogiu al ororilor egoismului. Te simt din obisnuinta, dincolo. Fundatiile se dau pe solzi rivali, creionand divergenta sirului puterilor lui minus unu. Ti-ai ales paritatea si iata-te, adulmeci golurile din perna-ti moale, in siguranta. Labirintul nostru nu cedeaza dubiului. Te urmez si numar anii in reumatisme, copiii incompatibilitatii noastre crescande. De te-as putea trezi!...
Renunt la ideea de blestem, prietenie sfartecata in continua regenerare. Vin la tine trentaros si colorat cu taciune de vatra neutra. Esti, imi ajunge. Reparam consecinta cu acceptare si ne-alegem cu cauza. Indraznesc sa-ti fiu concentric, cu regretul de a te compromite, peste puterile tale. Am scris undeva, spre sacra reamintire, jurnalul unei zale de care m-a rupt igrasia in rezemarea de peretele tau, fugarit de tipatul ruginii presarate peste strangerea noastra de mana, izgonit de taierea plopilor si uscarea verzilor ramuri in plina primavara. Aprilie inghetat se-asterne intre noi, croncanind a rapitor. Nu stiu cine m-a pus cap al sfetnicilor constiintei tale, insa te pierzi... si ma dori...
Am uitat buzdganul prudent in cui deliberant de risc, sus, acolo. Am orbecait dincolo de hotar, calcand iarba rea, fiind cel tare, tinand bratul ferit de uzura deschis, doar am sa te prind, sa te-arunc de-a umerea... Stanca vie, tu vei avea craterul promis, lasand altora trezirea ideatica. In fapt, care dintre noi a dormit?
...
Ma-nsel?
Florile iubirii tale neinvinse imi oblojesc buzele poleite cu infrigurare, si – otrava... Ea devine mir ce ne ordoneaza rotat, in levitatie inceata ca intelegerea, fruntile senine, intru binecuvantare. Toropeala dezghetului domneste pe campia unde te-am scapat frant. Urma urzicilor pe care le-am strivit plangandu-te o pasc boboci varstnici de un ceas, stampiland inocenta intre portile larg deschise de rasetele pruncilor din tine si mine. Te recunosc...
Vai, traim intr-un sifonier, colos incleiat in balamale silentioase. Am anticipat eliberarea. Sunt vinovat de-a fi citit prea cursiv intr-un suflet ce nu-mi poate apartine. Calculez ca sunt in plus – pulbere marunta de bruma ce acopera stanjenitor arcuirile reflexelor metalice, privirea ta tintind un punct fix. Am intrat intre nisipurile miscatoare cu pas de urias, invadand alt spatiu intim sub pretextul implicarii afective... Imi faci cu mana, scrutandu-ma nostalgic. Tu... Cum m-ai ademenit, inchizandu-ma intr-o fictiune ce ti-e prea mult!... Mi-ai pasat fluturele imaculat al restristei si-ai inghitit lumina in plimbarile ei prin masca alchimistului. Ma topesti, ma salvezi de imperiul corpurilor straine pe care le strecori in gol – demagogia, aroganta, perfectionismul. Fara alt zagaz decat legitima aparare, suntem legati prin complementaritate si oceane de istorie, comuna la propriu si la figurat. Ultimul strat de smalt a sarit de pe dantura de fildes a anilor dusi.
Strans in pumn de otel, ocupi habitaclul calmului primejdios, cerand azil miresmelor furtunii, gata sa nimicesti orice dusman. Totusi, printre ruinele fumegande ale tavanului fals spulberat in despartirea ce se vrea definitiva, am sorbit o prelingere de neon si m-am contaminat cu un nou ideal: transparenta incaltata cu amperi.
Prietene...
Nebune...
Esti descult...
Am de gand sa te razbun. Sa te redeschid de la prefata, sa insemnez ce-am rasfoit. Sa te gasesc. Traiesc si pentru tine, aiurit neuitat, cautatul meu dintai.
Ne vom reintalni.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|