|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Silviu Encica |
|
|
"Noua nori natangi numarau nebuni notabili, necajind Nordul nivelat."
De ce-mi plac "n"-urile? Nici eu nu mai stiu.
Ele ma plac.
Sunt peste tot. Dimineata aud:
"Ness, draga?"
"Nu ma mai bate la cap! Vorbim diseara."
sau:
"Nenorocitule! Ai promis ca e ultima oara!"
Pur si simplu.
Mai frumos e cand un glas vesteste, ca un clopotel:
"Ninge!"
Si mie-mi place zapada. Ar fi greu sa raman indiferent. E atata bucurie, atata freamat peste tot - prima ninsoare! A, da... Asta priveliste. Ii privesc cum zboara ametiti de pe-un picior pe celalalt, umpland strazile, magazinele... pietele... Intr-adevar, iernile blande au stapanire insutita fata de a Tarilor, care erau proprietarii Rusiei, cu bordeie cu tot, si cu acoperisurile ninse... Nu e putin lucru, sa starnesti atatea suflete. E un zumzet... De pe varfuri de cosuri, coarne de biciclete stranse de menghinele cate unui pusti viteaz, pana la capacele de canalizari, totul e... nou. Chiar si noi, vechiturile in tot acest tablou, avem o bresa in armura inelata: ne simtim goale de vreme, raritati - metale buimace - in vacarm.
Trupuri aburinde, colorate. Obisnuiam sa vad prin ei. Rolurile s-au inversat. Mi-am uitat intelepciunea in cuier, azi?
...
Noiembrie rece.
De fapt, ar trebui spus:
"Noiembrie. Si e..." - chiar frig. Azi imprumut ochii porcului. De-as privi cerul in dimineata asta, m-as trezi negresit... catedrala plina de colturi, impaunata spre castani cu orologiul ei rotund, si-as pleca iar, pe viscol... Undeva aproape sunt doi copii ce-mpart un pachet, cocotati pe-o banca. Le-as zbura servetelul de pe sandvisul cald... M-as juca pe piatra cubica, inchipuind locuri ascunse, unde n-am s-ajung... Poate chiar un tren. Trenul ramane pentru mine o enigma. De cate ori vine, ma strang in paltoane, inchid ferestre... Visez la viitoarea lui - noastra - destinatie. As lasa servetelul despaturit, pe un trotuar curat. M-as topi... din coaja de paine aruncata de baiatul brunet, as vrea sa dospesc, sa fiu o faramitura satioasa... si-as topai:
"Caine! Foame ti-e?"
Zice ca parca.
"Asa si-asa."
"Glumesti?! Haide, uite ce mare sunt! Satur un caine cumsecade...
-Auzi, tu ori ai luat deja ceaiul?"
Intr-un tarziu, m-as uita negresit in ochii umezi, ingrijorati... Ce reflecta ei?
Nu e sigur, sansele ca el sa fie real cresc pe timp ce trece. Ma urmareste privirea lui de taciune smerit... Sunt prins in globul lui de cristal, fara usi laturalnice ori alei de intuneric. Orologiul se trezeste, incremenit cu minutarul in semn de intrebare sincera, cu orarul sub barbie, pe dupa-amiaza tarzie. El sta... Ochiul necrutator creste... Sunt o prada.
Ma zbat la infinit, obosind alene. Cred ca sunt digerat, nimic nu e la fel.
...
Am un bloc. E chiar in fata mea. Instinctul imi sugereaza sa cartesc suspiciune. Hm... Ce nu-i bine? Pun sa-l vopseasca. Ei, da. Asa mai merge. Argintiu. Se va vedea din departare, o stea cazuta intre pietoni si piata de zarzavat. E frumos... dar n-are rost. Il punem Primarie? E cam mare pentru Institut Meteorologic. Oricum, avem deja unul si e plin de oameni plicticosi. Primarie sa fie, deci.
Ba nu... Blocul locatarilor castigatori...
Grozav. Sa ia ochii tuturor.
Nu. Bloc de locatari. Poftim. Ii iau griul stralucitor, ii pun doi caisi in mijlocul rasadurilor. Si-o bara pentru covoare. Cati genunchi zdreliti, cate geamuri... Cate familii! Ce e cu acest bloc?
De ce sa pun atatia oameni intr-o conserva? Hotarat lucru, oricat as fugi de raspuns, e de admirat curajul lor cretin de-a trai impreuna. Blocul e o imprejurare.
...
Pleoapele felinarului albastru de langa Posta se zbat asta-seara. Semn bun. Strada 5 e iar in urma cu panourile publicitare. Muncitorii din tura de noapte de la Drumuri stau in cerc si fumeaza rotocoale, snoave, greturile unor dorinte respinse din mandrie. Departe inauntru, sub aripa unui glob... Ochiul se-ncetoseaza, omul tace... Eu dorm.
Dorm... Cum sa le vad pe toate... Sunt prea mic... Adesea ma-nchipui purice burghez, de balta. Sau, nu! Verde de lunca. Asa... As indrazni atunci sa plimb orarul in cucui, sus, langa fruntea catedralei. Acolo! s-ar vedea cel mai cu-nteles... un cer. Aur topit in dantela roz, ornand vata de zahar tos. Raze printre caisi. Un dor.
As avea o nevasta...
As privi cerul...
As infrunta soarta.
Daca, numai, as incapea intr-un glob de cristal...
-Nu-i asa c-am uitat? Sa ma prezint. Eu sunt Orasul.
...
Noua nimfe nunteau. Una era trecatoarea viselor mele. O vad mereu, serena aparitie sarjand cu brate de sudor ceva ce obisnuia sa se numeasca melancolie. Nora...
Noua nunti ningeau, niveland Nordul necajit. Una s-a oprit. Noua noduri... Unul s-a rupt.
Ea.
Imi bate strazile acum, deghizata-n muritor.
De fiecare data cand ies afara, in iernile blande, si-si cumpara cadouri, ma opresc cu secundarul... Il dau mai incet... Din toata fiinta lor, doar... gura... o ia-naintea ceasului meu batran... Ea se muta-n Vorba, Repezeala, Zambet - ochii preiau, transmit catre partener - un freamat... un zumzet... fara contur. Suras strict inteligibil.
Poate orasenii sunt soarta mea. Mi-e strain campul, cu trenurile lui de bronz. De-ar veni o primavara... sa ma inunde... verdele... apa... gandacii.
Nu-nteleg.
Nimeni nu stie ca traiesc - ca traim impreuna.
...
Erau doi caisi... Unul lega caise aromate. Celalalt avea samburi dulci.
Si nevasta-mea mai tipa cateodata, peltic... "Nenorocitule, iar te uiti in glob? Ai imbatranit idiot... Inca visezi sa fii oras?"
Si eram un purice, insurat cu o puriceasa gri-petrol, sora unei nimfe dintre sesuri de dincolo de lunca mea... Nora.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|