|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Daniela Luca |
|
|
Iernile ºi-au pierdut lumina din gutuia aºternutã mereu la aceeaºi fereastrã, la camera dinspre stradã. Cred cã nu au mai înfrunzit cei doi plopi de atunci. ªi nici gutuiul nu a mai rodit vreodatã. Iar azi nici el nu mai este.
Caisele nu se mai fac dulceaþã de-atunci, o mânã prea asprã a gãsit drujba acum douãzeci de ani ºi a spus cã a trecut deja prea mult timp de omizi. ªi spuse cã oricum tu nu mai eºti, sã ne strângi iar pe toþi la masã, sub umbra lui, sau mãcar sã ne priveºti amarnic cum ne certãm pe nimicuri. ªi nici nu mai sunt leagãne de scânduri cu funii înnodate de crengi.
Parcã doar trandafirul îºi lasã spinii azi altfel, înspre liliacul alb, crede cã are ºi el uneori nevoie sã înþepe curioºii trecãtori ce vor sã-l smulgã ºi pe el prea de timpuriu ºi, fireºte, mult prea brutal. Poarta este mereu închisã. Cândva se putea intra prin calda ei deschidere, iarna.
Merii au vorbit ºi ei prea puþin, erau strãjerii încã atât de tineri ai caisului, nu puteau sã-l pãzeascã prea mult cãci stãteau la taifas despre iubire ºi viaþã. Nu ºtiau cã vor fi atât de repede dezrãdãcinaþi din pãmântul atât de crescãtor de suflete, de copii, atât de cãlcat de paºii tãi an dupã an.
Nici tartele nu-ºi mai gãsesc stafidele ºi nici aroma dulce-înþepãtoare de cacao nu o mai simt nicãieri la fel. Iar laptele parcã nu mai poate fi curs din paradis. Tu eºti paradisul deja, acel lãcaº al amintirii din mine, din ei, din noi, noi toþi, ce îºi are acum acelaºi "Înger, îngeraºul meu".
ªoapte sãrate pe mâinile tale sângerânde nu mai curg, de-atunci le-ai lecuit fãrã lacrimi, plânsul tãu tãcând ca un pãmânt, sã nu cutremure nicicând somnul copilei, visul sã-i rãmânã încã dulce. Copila îþi ºedea ºi-atunci în pragul durerii ºi îþi mângâia nopþile cãtând sã fie doctorul tãu. De suflet.
Caisele azi nu se mai fac dulceaþã, nu în casa ta, nu în casa noastrã, degeaba mai trec pe strãduþã, nici plopi nu mai sunt ºi nici acelaºi surâs înþelept la fereastrã. Caisul nu îºi mai are nici umbra acum. E doar un sâmbure înghiþit de pãmânt, cãzut poate în ziua aceea când tu te-ai dus, te-ai stins, ai adormit. La fereastrã.
Din caise azi eu candele fac, luminã sã-þi fie. ªi cald. Ca acasã. Eu stau la altã fereastrã. Albastrã.
Din opt spre nouã februarie, cu mulþi ani în urmã, azi.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|