|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Mihai Vasile |
|
|
azi voi aºeza pe soclu
o tentativã de sentiment
si voi scrijeli lava adormitã
sub patina ploilor
voi scrie din nou despre jungla nesfârºitã
încolãcitã de liane fãrã înþelesuri
voi sorbi cu înghiþituri încete
nectarul contrafacut al amãgirilor
ºi chiar de-i voi simþi otrava
alergându-mi prin clipe
mã voi minþi cã port alt nume
decât cel al deºertãciunii
cã în loc de nisipuri miºcãtoare
îmi încolþesc în vorbe grãdini de orhidee
necãlcate de condei omenesc
voi scrie din nou
crezând cã fiecare cuvânt mi se naºte
din spuma viselor
cu puritatea sãrutului de copil
nepângãrit de alte gânduri sau buze
ºi poate maine nu va mai fi nevoie
sã îmi muºc pânã la sânge cuvintele
pentru a le împiedica sã izbucneascã
la fel de banal ca ieri
ca alaltãieri
ºi ca întotdeauna
din preaplinul nimicului
adânc înfipt în inima mea |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Inteleg mai mult decat crezi punctul tau de vedere si delicatetea cu care incerci sa-ti aperi creatia. Si o apreciez ca atare.
Deoarece, vis a vis de poemul tau, mi-am asumat rolul ingrat, de "chirurg", voi fi consecventa cu acest statut, pentru binele "pacientului" si voi spune ca toata argumentatia ta este un paleativ pentru poem si ca pentru insanatosire este necesar BISTURIUL. Doare un pic dar trece. Nu este nevoie sa faci modificarile acum si aici. M-as bucura daca le-ai intelege. Un sfat: nu te mai gandi la acest poem o luna, doua, trei. Reciteste-l dupa aceea comparativ. Daca vei avea forta da-mi atunci un mesaj.
Muta bafta. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2005-02-08 20:58:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Iertare pentru dublarea commentului... Rog daca e un editor in zona sa stearga dublura daca se poate! Multumesc mult! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihai Vasile la data de
2005-02-08 20:50:36 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Draga Elena,
Ti-am mai spus o data si o repet ori de cate ori este nevoie ca inteleg demersul tau cat se poate de corect si iti multumesc pentru el. Ca pe undeva doare, asta e alta poveste, pe care am dezbatut-o de asemenea anterior :).
Intr-adevar, versiunea propusa de tine suna mai bine si ai dreptate in mai multe privinte. Dar te rog mult sa imi dai voie sa subliniez cateva aspecte pe care le vad putin altfel.
Metaforele in genitiv, vechea mea meteahna :). De acord cu unele situatii, dar vreau sa spun ca uneori se intampla sa isi aiba pe undeva rolul lor. Uite: nectarul contrafacut de amãgiri. De exemplu aici, din cauza folosirii epitetului/adjectivului "contrafacut", acuzativul "de amintiri" da o nuanta pasiva expresiei, adica nu se mai intelege ca ar fi nectarul amintirilor ci ca este contrafacut de catre amintiri (amintirile devenind in cazul asta complement "de agent"), ceea ce nu prea e in conformitate cu sensul pe care il doream eu acolo. Propun sa lasam "al amintirilor" si sa schimbam, in loc, expresia "patina ploilor", unde "patina de ploi", nearticulat, intr-adevar da bine.
„voi scrie din nou despre jungla nesfârºitã/liane fãrã înþelesuri“ - aici disparitia sintagmei „incolacita de“ schimba putin sensul celor gandite de mine... in felul urmator: voi scrie despre jungla, liane - lianele devin complement direct. Dar imi place sensul, asa ca ma declar perfect de acord cu schimbarea.
„voi simþi otrava/alergând prin clipe/mã voi minþi cã port alt nume“ - în cazul asta s-a pierdut, dupa parerea mea, forta deciziei de a ma minti ca port al nume, in ciuda otravii. Eu as pastra „desi-ul“, dar in varianta mai simplificata, propusa de tine, usor „desubiectivizata“. La capitolul asta ajung imediat, de fapt.
„crezând cã fiecare cuvânt se naºte/din spuma de vise/cu sãrut de copil“ - De acord cu spuma de vise si de acord cu eliminarea puritatii, care in context devenea putin redundanta. Sarutul unui copil nu are cum fi altfel decat pur. Si acum am ajuns la capitolul subiectivitatii. Da, stiu, uneori prea multa subiectivitate dauneaza unui poem... Dar in context ceea ce vroiam sa subliniez este ca e vorba despre cuvintele mele. „Fiecare cuvant se naste“ are un usor caracter sentential si generalizator pe care nu as fi vrut sa il introduc in cazul dat. Personajul care vorbeste nu crede ca toate cuvintele se nasc asa, ci doar ale lui, sau cel putin vroia sa creada asta. E vorba despre raportul creatorului cu creatul.
Disparitia versului „nepangarit de alte ganduri sau buze“ - de acord, e o reluare de idee spusa altfel fata de cazul anterior, in care gradinile nu erau calcate de alt condei omenesc. Nu e nevoie de o intarire stilistica, ar strica efectul imaginii de mai sus.
„Si poate“ din ultima strofa... avea rolul de a arata o speranta. Nu e o certitudine ca de maine va fi asa sau altfel... E o nadejde ca „poate“ va fi asa... oricum maine e ceva care e dincolo de controlul oricarei certitudini, dupa parerea mea. Deci l-as pastra. Cateva vorbe mai incolo, dispare din nou posesivul „imi“ pe care l-am mai explicat. Nu am putere asupra tuturor cuvintelor lumii, ci doar asupra celor pe care le gandesc sau scriu. E un raport intre mine/autor/narator si cuvintele proprii. Ca si inima din final... Ca sa nu folosesc „a mea“ totusi... as pastra singularul.
In privinta finalului, fie-mi cu iertare, dar eu nu il inteleg.
Oricum, pregatesc o noua varianta. Mi-ai desteptat pofta de slefuire si iti multumesc. :)
Cu drag,
Mihai
|
|
|
|
Postat
de catre
Mihai Vasile la data de
2005-02-08 20:47:31 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Draga Elena,
Ti-am mai spus o data si o repet ori de cate ori este nevoie ca inteleg demersul tau cat se poate de corect si iti multumesc pentru el. Ca pe undeva doare, asta e alta poveste, pe care am dezbatut-o de asemenea anterior :).
Intr-adevar, versiunea propusa de tine suna mai bine si ai dreptate in mai multe privinte. Dar te rog mult sa imi dai voie sa subliniez cateva aspecte pe care le vad putin altfel.
Metaforele in genitiv, vechea mea meteahna :). De acord cu unele situatii, dar vreau sa spun ca uneori se intampla sa isi aiba pe undeva rolul lor. Uite: nectarul contrafacut de amãgiri. De exemplu aici, din cauza folosirii epitetului/adjectivului "contrafacut", acuzativul "de amintiri" da o nuanta pasiva expresiei, adica nu se mai intelege ca ar fi nectarul amintirilor ci ca este contrafacut de catre amintiri (amintirile devenind in cazul asta complement "de agent"), ceea ce nu prea e in conformitate cu sensul pe care il doream eu acolo. Propun sa lasam "al amintirilor" si sa schimbam, in loc, expresia "patina ploilor", unde "patina de ploi", nearticulat, intr-adevar da bine.
„voi scrie din nou despre jungla nesfârºitã/liane fãrã înþelesuri“ - aici disparitia sintagmei „incolacita de“ schimba putin sensul celor gandite de mine... in felul urmator: voi scrie despre jungla, liane - lianele devin complement direct. Dar imi place sensul, asa ca ma declar perfect de acord cu schimbarea.
„voi simþi otrava/alergând prin clipe/mã voi minþi cã port alt nume“ - în cazul asta s-a pierdut, dupa parerea mea, forta deciziei de a ma minti ca port al nume, in ciuda otravii. Eu as pastra „desi-ul“, dar in varianta mai simplificata, propusa de tine, usor „desubiectivizata“. La capitolul asta ajung imediat, de fapt.
„crezând cã fiecare cuvânt se naºte/din spuma de vise/cu sãrut de copil“ - De acord cu spuma de vise si de acord cu eliminarea puritatii, care in context devenea putin redundanta. Sarutul unui copil nu are cum fi altfel decat pur. Si acum am ajuns la capitolul subiectivitatii. Da, stiu, uneori prea multa subiectivitate dauneaza unui poem... Dar in context ceea ce vroiam sa subliniez este ca e vorba despre cuvintele mele. „Fiecare cuvant se naste“ are un usor caracter sentential si generalizator pe care nu as fi vrut sa il introduc in cazul dat. Personajul care vorbeste nu crede ca toate cuvintele se nasc asa, ci doar ale lui, sau cel putin vroia sa creada asta. E vorba despre raportul creatorului cu creatul.
Disparitia versului „nepangarit de alte ganduri sau buze“ - de acord, e o reluare de idee spusa altfel fata de cazul anterior, in care gradinile nu erau calcate de alt condei omenesc. Nu e nevoie de o intarire stilistica, ar strica efectul imaginii de mai sus.
„Si poate“ din ultima strofa... avea rolul de a arata o speranta. Nu e o certitudine ca de maine va fi asa sau altfel... E o nadejde ca „poate“ va fi asa... oricum maine e ceva care e dincolo de controlul oricarei certitudini, dupa parerea mea. Deci l-as pastra. Cateva vorbe mai incolo, dispare din nou posesivul „imi“ pe care l-am mai explicat. Nu am putere asupra tuturor cuvintelor lumii, ci doar asupra celor pe care le gandesc sau scriu. E un raport intre mine/autor/narator si cuvintele proprii. Ca si inima din final... Ca sa nu folosesc „a mea“ totusi... as pastra singularul.
In privinta finalului, fie-mi cu iertare, dar eu nu il inteleg.
Oricum, pregatesc o noua varianta. Mi-ai desteptat pofta de slefuire si iti multumesc. :)
Cu drag,
Mihai
|
|
|
|
Postat
de catre
Mihai Vasile la data de
2005-02-08 20:40:14 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Imagini originale: "tentativã de sentiment", "necãlcate de condei omenesc", "sã îmi muºc pânã la sânge cuvintele"
Cam multe metafore in genitiv, cam multa personalizare si ceva lest. Daca s-ar mai scoate cate ceva, poemul ar castiga in suplete si eleganta, si semnificatii. De exemplu, in acceptiunea mea, o varianta ceva mai lucrata ar putea suna cam asa:
Între oglinzi aburite
astazi voi aºeza pe soclu
o tentativã de sentiment
si voi scrijeli lava adormitã
sub patina ploilor
voi scrie din nou despre jungla nesfârºitã
liane fãrã înþelesuri
voi sorbi cu înghiþituri încete
nectarul contrafacut de amãgiri
voi simþi otrava
alergând prin clipe
mã voi minþi cã port alt nume
in loc de nisipuri miºcãtoare
îmi încolþesc în vorbe grãdini de orhidee
necãlcate de condei omenesc
voi scrie din nou
crezând cã fiecare cuvânt se naºte
din spuma de vise
cu sãrut de copil
maine nu va mai fi nevoie
sã muºc pânã la sânge cuvintele
sã nu mai izbucneascã
la fel de banal ca ieri
ca alaltãieri
ca întotdeauna
preaplin nimicului
infipt în inimi.
Sper ca demersul meu nu va fi interpretat decat ca o interventie de buna credinta pentru cresterea valorii textului.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2005-02-07 17:52:30 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cu mare plãcere... Acum uite cã pot sã ºi votez, am primit nivelul! |
|
|
|
Postat
de catre
Luminita Suse la data de
2005-02-06 03:22:45 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Luminita, iti multumesc mult pentru cuvintele tale de apreciere, venite in mod miraculos intr-o perioada in care simt cam sub semnul intrebarii "viitorul" scrisului in viata mea. Inseamna mult pentru mine asta, mai ales ca vine din partea ta, o poeta pe care o apreciez mult.
Cat despre sensibilitate, in ultima vreme ma simteam putin cam vinovat ca o am, in contextul in care in arta si in viata nu se mai stie care mai este locul ei, sau daca mai are un loc.
Nu pot decat sa ma bucur ca ti-a placut si ca ti-a "vorbit", ca a reusit sa ajunga pana la inima ta... De fapt, dupa umila mea parere, tocmai asta ar trebui sa fie "scopul" poeziei... si asta inseamna ca, intr-un fel, textul meu nu si-a gresit vocatia.
Cu drag,
Mihai |
|
|
|
Postat
de catre
Mihai Vasile la data de
2005-02-05 14:28:58 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Foarte frumos, sunt plãcut impresionatã! Poezie cu substanþã ideaticã ºi realizare stilisticã bunicicã. Comunicã ºi atinge la nivel emoþional. Liricã aproape femininã... izvorând dintr-o sensibilitate masculinã aparte. ªi... se vede cã scrii de mult. |
|
|
|
Postat
de catre
Luminita Suse la data de
2005-02-04 02:38:49 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|