FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
poeme
de  nicolae sirius
 


4-06-2000

NEMURIRE

Dacă nimic nu s-ar schimba,
dacă ar fi să rămânem permanent tineri,
sau dacă totul s-ar schimba
și-ar fi să rămânem numai noi tineri,
nici acest fel de a fi
nu ne-ar avantaja.

Imaginează-te cu piciorul în scara calului
dându-i pinteni
în timp ce el îmbătrânește
cărându-te prin locuri
ce crezi că te-ar feri de tristețe.

Sau lasă-ți privirea să cadă
pe-acele bucate
ce îngălbenesc și se trec.

Imaginează-te întors acasă
când nimeni nu te-ar mai cunoaște
vorbindu-le
despre cele mai interesante lucruri
în timp ce vezi
cum trupurile lor
se prefac în nouri
se despart de toate.



METEORITI DE AUR

Din cer cad meteoriți de aur-
corăbii aruncate de îngeri.
Din cer, pe brațe
o mare în valuri e adusă
numai și numai pentru tine!

Ție ți-a dat cerul și-o să-ți mai dea!
Mie mi-a luat cerul
și singurul gând pe care-l aveam
legându-mi-l de-un cal înnaripat
să trec cu el din vad în vad
să trec cu el din an în an
să trec cu el pe unde n-am sperat
să văd chiar visele ce nu le-am descifrat
cum s-au născut
cum de-au plecat
de nu mai pot să mă întorc
pe unde-aș vrea
nici vreo idee să mai am



LUNA

Luna se auzea pe cer
de parcă ar fi fost
o femeie strigându-și bărbatul:
O să ne-ajungă din urmă iar soarele!
Lasă tot ce-ai cules
și prinde-mi pe umăr șalul
că vine această dimineață
mai înnourată decât toate pe care le-am
văzut
și cu frunte-ai prinsă în ghețuri
de parcă
în răcoarea ei
ar vrea să ne îngroape.
Lasă și dunga aceea de nori
să treacă
și apropie-te să mă țin de tine
ca de-o ancoră
că vreau pentru un timp
cu tot ce-i în jur
să rămân nemișcată.



PEISAJ DE VARA REMEMORAT

Un ceas bate
sfârșitul amiezii de ieri-
anună Marele Inelept-
iar un altul anunță
o noapte pe care noi nici cel puțin
n-am trăit-o toată.

Eu încă o dată vă spun,
adaugă Marele Ințelept,
că nu e nimeni să ne mai adune din urmă
în acest univers.
Iată acest poet,
arătă Marele Ințelept spre mine,
a scris că
“și curcile și bibilicile și... o să renască”
dar cum,
continuă el,
cum domnilor dacă ceasurile au
început
ca limbile unui șarpe
să se arunce în aer
să se retragă
prin scorbura vieții căutând,
aducând pe limbile lor ruginite
alte primăveri, toamne sau ierni
de nimeni până acum trăite.
Cum domnilor să mai trăim timpul de ieri
dacă noi nici pe cel de astăzi
nu-l mai cunoaștem...

Aceste ceasuri îmi par
că nu mai vor să știe de timp
propunându-ne numai
să retrăim
ziua de ieri
în locul zilei de astăzi
ziua vreunui nătâng
plecat fără să-si consume
timpul lui divin de o viață.


TÂNGUIRE
5-06-2000


Cine nu-și cunoaște umbra
spunea ea îngândurată,
trup nu are
sau nu poate să și-l vadă.

Umbra e pendula sacră
când în trup
când pe afară.

Cine nu-și cunoaște umbra
mângăierile-or să-l doară...


O, ce-ncet, iubitul, seara
umbra palmei și-o lăsa...

De-ar fi fost să mă atingă
brațul lui fără de umbră
trupul mi-ar fi ars de-a pururi
doar în sine
verde mugur.

Cine nu-și cunoaște umbra
spunea ea îndurerată
de trecut se vrea departe.
O, ce clipe sacre, seara,
când din trup umbra-mi se lasă
la picioare,
o copilă,
să se joace.




Text postat de nicolae tudor
Date despre autor
Data nasterii:
Locul nasterii:
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
           
 
  Comentariu”peisaj de vara rememorat”

Ceasurile sunt cu mult în urma timpului. Ori... autorul traiește cu mult înaintea lor ?
Un ceas anunță că ziua și noaptea s-au terminat și că noi n-am trăit destul. Un ceas sau altul anunță scurgerea nisipului și că pierdem nopțile (scriind ? dormind ?), secundele, viața. Că nu trăim cum se cuvine, adică de « tot », desăvârșit.
Acest miraj al noutății, al vieții netrăite face ca viața să fie un nesfârșit spectacol.
Netrăindu-ți ce trebuia este ca și cum ai arunca la gunoi ceea ce nici nu cunoști.
Și ceea ce este pierdut, pierdut rămâne.
Un înțelept, un Mare Înțelept care ne-a vorbit despre toate acestea, o data și încă o dată, am avut tot timpul printre noi, dar… noi, muritorii, nu ! Ascultăm prea puțin, vrem să experimentăm întotdeauna...
Omul rămâne dator propriei vieți, și « nătâng » este cel care nu-și consumă « timpul lui divin de o viață».
Ce s-o mai ocolim....nătângi suntem... toți !
Și... vara, unde-i? Peisajul ?
Mai contează ? E în memoria Lui...

COMENTARIU « nemurire »
Poetul iubește atât de mult viața încât nemurirea il sperie. Vrea să se « treacă », să-mbătrânească odată cu lucrurile din jur, cu bucatele, cu calul- în timp ce-l cară prin locuri « ce crezi că te-ar feri de tristețe ».
Iată o amăgire : fugim de tristețe, de singurătate.
In ce locuri ?
Toate câte-l înconjoară pot fi « cele mai interesante lucruri » și ne ’’ vorbește “ despre ele.
Vine un moment când orice vorbă a unui om asupra căreea zăbovește devine interesantă, un dar făcut lumii, cum este acest poem.
Ruperea, despărțirea de firesc, face ca oamenii să se prefacă în nouri și să se despartă de toate.
A te despărți sau nu « de toate » !
Numai că « pe toate interesantele» astea le-a urcat frumușel în corabia lui, ca Noe...
Despre corabie...altădată!


 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2003-11-04 19:04:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE