PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
versuri de  marin sorescu   CONCURS Într-o încăpere ca toate celelalte, Amenajată cu plafon zdravăn, Ne întrecem la sărituri în înălţime. Ştim precis Că nu poate sări nimeni Mai sus decât tavanul Să fie şi Dumnezeu. Asta din cauza gravitaţiei Care ne trage mereu în jos, Încă din cele mai vechi timpuri. Dar continuăm Cu o îndârjire diavolească Pentru că nu putem sta altfel Când avem în noi geniul înălţimii, Ca peştii zburători Dorul aripilor adevărate Zi şi noapte continuăm În plafonul nostru scund. Cel mai sprinten, Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi Şi stăpâneşte cel mai bine Legile avântului Ia şi cele mai multe pocnituri în cap. CIOBURI 1. Mă gândesc la mine prin semne. Nu mai pricep cuvintele Şi mă gândesc la mine Prin semne. 2. Observ prin ochean O delăsare a sânului tău, stâng. Azi e luni. Lunea sânii sunt mai obosiţi, Amândoi. 3. Pustiu. Şi o secetă ca un nai Neatins, de-un veac, de buze. O secetă de n-ai Nici cu ce să plângi. ALB Gerul iar trage cu tunul, Dardaie-al pamantului catel, Adevarul se-mparte la unu Si ramane la el. Misuna albul pe camp, Furnicarul acesta de fulgi ! Saltul iepurelui plapand Cu un tipat il frangi. CONCENTRICA Astazi trebuie sa ai neaparat Si suflet, Am nevoie pentru un studiu Radiografic, Asa ca ia-ti de pe umeras, imbraca-l, Aerul tau cel misterios, Transcedental si serafic. Priveste-ma cu gene foarte lungi Si fiecare geana sa trezeasca in mine O clapa, Fa anotimpul atat de limpede-ncat De pe coaja copacilor sa sara corabii, Dovada ca totul se trage din apa. Cheama pasarile sa zboare aproape Numai pasari alese, De la ciocarlii in sus, Sa inalte in jurul nostru o fantana de aripi, Pe fundul careia noi sa ne credem izvoare Fara apus. CALAUL CU SAPTE MAINI SI VICTIMA CU SAPTE CAPETE Călăul trebuia să omoare timpul. Acesta stătea cu capul pe butuc Şi, aşteptând să i se facă seama, Îşi omora şi el timpul (Iertaţi-mi gluma nepotrivită) Uitându-se la călău, cum îşi ascute barda Şi, ca să fiu şi mai explicit, Omorându-l la rândul său, Puţin câte puţin. Căci chiar în timp ce călăul Îşi ascuţea barda, ca să omoare timpul, Timpul trecea (deşi cu capul pe butuc), Îmbătrânindu-l, clipă de clipă, pe călău, Făcându-i barda să ruginească Şi înfuriindu-l s-o ascută şi mai tare, Făcându-l să piardă şi mai mult sânge, Vreau să spun timp, făcând să putrezească fibra butucului, Slăbindu-i cercurile- ale dracului mai sunt şi cercurile butucului!- Dar tot cedează şi ele La un moment dat. Aşa încât, atunci când călăul a ridicat barda Şi-a izbit cu sete, Alături s-au rostogolit două capete: Al victimei şi al călăului, Care, alături, în praf, s-au întâlnit o clipă, Bizar, şi s-au pupat pe gură,— Sărut din care s-a şi născut — ciudat — O victimă şi un călău, Gata şi la locul lor, în punctul final Cum s-ar zice. Victima cu capul pe butuc, bineînţeles. Şi, călăul ascuţindu-şi barda. O VREME Ma uit la fiecare carte noua Ca Avram la Isac, Pe cand se pregatea Sa-l injunghie. Te voi sacrifica si eu Pe aceste cateva vreascuri Ale cunoasterii, Si din litere va curge sange. Si ma voi invalui in fumul lui Sa nu ma mai vada duhurile. Si asa voi fi bun Materiei Inca o vreme SENTIMENTUL LANEI Am si sentimentul lânei - Nu stiu de ce-ti spun asta, Probabil ca m-ai intrebat, Mi-ai cerut un inventar al Sentimentelor. Le am pe toate, am sentimentul tuturor Stofelor, si acum îmi dau seama Ca-l am si pe-al Medalionului. Am rămas cu ochii pironiti acolo. El mă sageta. E bine daca-ti poarta de grija. Eu nu prea port de grija - am alte calitati, Dar nu port de grija. N-am timp. Daca mă tii la git, da. Hai să te descriu, tot trebuie să fac ceva Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii. Trebuie să te descriu o data cu bijuteriile tale. Esti buna pentru arheologii viitorului, Numai camee, paftale, inele, bratari. Imediat as putea localiza secolul si tara. Aurul te iubeste. Sint gelos. Bijuteriile să mi le descrii tu. Aici trebuie Finete de femeie. Parul tau strins mă aduna de pe drumuri. Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap. De mult ne tot promitem Să ne scriem din camere alaturate Să ne trimitem scrisori, din ora-n ora, Ca buletinele medicale, Numai ca ale noastre ar fi buletine De sanatate. Ar trebui să se dea din când în când Cite-o stire despre amorul unei perechi, Luate la întâmplare, dar să fie tipica, Asa ca noi... Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica? Da? Bine. Sint linistit. Putem sta de vorba deschis, Ne putem spune toate secretele. Greu mai gasesti astazi O iubire tipica, sanatoasa. RUGACIUNE Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne, da un pumn in bezna, Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul. Unicornul, cand ii crestea cornul, Era numai durere si cunoastere. Lumea sorbita de hau Se pierde in circumvolutii prea destepte. Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte Si mugind ia-o de la-nceput. Si mugind ia facerea de la-nceput." ATAVISM Uitatul pe fereastră a devenit un tic, Toată lumea se uită pe fereastră. Citeşte, spală, iubeşte, moare Şi din când în când dă fuga Şi se uită pe fereastră. Ce vreţi să vedeţi? După cine priviţi? Luaţi-vă gândul, cine a fost de venit a venit, Cine a fost de plecat a plecat, Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut. Lăsaţi perdelele, Trageţi obloanele Şi mai luaţi-vă o dată tensiunea. După ce a văzut totul – ploi, războaie, Soare, cârtiţe, evenimente, Repetate mereu aidoma, Omenirea nu cred că mai doreşte serios Să mai vadă ceva. Totuşi uite-o lipită de ferestre, În ochi cu un gol. BARBOSI MEREU Lăsăm barba să ne acopere Cu înţelepciunea ei Şi trecem gravi pe stradă, Părând într-adevăr înţelepţi De la noi şi până la toate Lucrurile. Dar, de sub iarba care ne ascunde, Noi ştim Că cele mai multe noduri În care ne-am frânt dinţii şi mintea Au rămas nedezlegate... Ci numai barba noastră virilă Nu-şi pierde speranţa. Ea creşte până la pământ, Acolo, ca viţa-de-vie, se prinde Şi se întoarce din nou în sus, Pe copiii noştri, Într-o încăpăţânare istorică. CAPRICIU În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Şi le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă ştii cum să le aşezi. De aceea, Eu mă emoţionez, Şi timp de câteva ore Le povestesc Ce frumos a murit sufletul meu Peste zi. Întâlnirile noastre Sunt de obicei sobre, Fără entuziasme De prisos. În orice caz, Înseamnă că fiecare Ne-am făcut datoria, Şi putem merge Mai departe. MICROB FRUMOS Ai intrat în inspiraţia mea de astăzi Ca un microb frumos, Şi sunt fericit Fiindcă îmi place aerul tandru Din jurul tău. Acum îmi vei circula nestingherită În Univers, Şi în fiecare zi îmi vei trimite Câte-o stare sufletească În loc de scrisoare. Cred că uneori voi fi trist Ca un elefant otrăvit de un fluture, Şi te-aş da afară Dar nu voi şti unde să te găsesc: Tu îmi vei fi când într-o mână, Când într-un ochi, ori pe frunte, Când într-un gând. CINE Să cercetăm bine Cine se ascunde sub noi, Să fim foarte atenţi Pe cine numim Eu. Că nu mai poţi Avea încredere oarbă În nimeni, Să fim atenţi, mai ales, Pe cine numim Eu. Îndesaţi cu genunchiul Sub nişte măşti, Atât de convenţionale, Râsul, plânsul, iubirea, Ne căznim, stângaci, Să fim familiari cu noi. Poate chiar reuşim În unele momente, Dar ne speriem grozav Când ne auzim glasul. SUFLETE, BUN LA TOATE O, suflete, bun la toate! La privit pe fereastră La întuneric, La mersul femeilor Şi la apreciat distanţa între două gâze. Poate că abuzăm de tine Folosindu-te ca pe o perie Ca pe un burete Ca pe o stea Ca pe un telescop, Ca pe o cârpă. Săpaţi la suflet ca nişte cârtiţe La lumina aerului orbitor. Cu care gheare s-o fi săpând lumina, Şi cum să faci din ea galerii? Mă gândesc că tu ne încurci Că ne eşti prea devreme, suflete, O, suflete, bun la toate! DINCOLO Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbeşte cu mine, Mă iubeşte sincer, Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc în ochi, În păr, În linia vieţii din palmă Că această casă n-are decât o singură intrare, Că-mi ascunde pe cineva în baie. Sau, mă rog, în casa vecină, Sau într-o altă casă, Undeva pe stradă, Într-alt oraş, sau într-o pădure, Ori pe fundul mării. Cineva stă ascuns acolo, Pândindu-mi gândurile, Ascultând sentimentele mele eterne Cu ochii pe ceas. PRICINA Mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă. Când mă întorceam eu voluntar Din război, Am băgat de seamă Că timpului meu îi fuseseră amputate Inima, gura şi fruntea. Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace, L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou, O mulţime de lucruri Care nu-l interesau. Apoi au început să experimenteze pe el Fel de fel de otrăvuri – Tristeţe, necazuri – Parcă aşa le zicea. Lovitura de graţie i-a fost dată în cap Cu o bucată de destin De esenţă tare. Iertaţi-mi expresia, Dar asta n-a fost viaţă! De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte Aşteptându-mi rândul la coadă, Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea, Aici, La judecata de apoi. TREBUIAU SA POARTE UN NUME Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si niste ape ca niste copaci curgatori În care luna îsi avea cuibar rotit. Si, mai ales, au existat niste oameni simpli Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn, Stefan cel Mare, Sau mai simplu : ciobani si plugari, Carora le placea să spuna Seara în jurul focului poezii - "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a". Dar fiindca auzeau mereu Latrînd la stîna lor cîinii, Plecau să se bata cu tatarii Si cu avarii si cu hunii si cu lesii Si cu turcii. În timpul care le ramînea liber Între doua primejdii, Acesti oameni faceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduiosate, De curgeau doinele la vale Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei Si ai altor tari românesti. Au mai existat si niste codri adînci Si un tînar care vorbea cu ei, Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ? Acest tînar cu ochi mari, Cît istoria noastra, Trecea batut de gînduri Din cartea cirilica în cartea vietii, Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, Care îi ieseau mereu fără sot. Au mai existat si niste tei, Si cei doi îndragostiti Care stiau să le troieneasca toata floarea Într-un sarut. Si niste pasari ori niste nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi si miscatoare sesuri. Si pentru ca toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. CE-O FI O FI Bătăi în inimă: Cioc! Cioc! Intră că tocmai vream să ies. De nervi, eu am un mare stoc Şi un depozit sînt de stres. Cicănitoarea îi dă ghes Unui stejar, în tainic loc, Şi bate cuie cu-nţeles, În coaja ce-ţi va fi cojoc. Ce-a fost a fost! Ce-o fi, să fie! C-o brumă de filosofie Tot m-am ales, în ceasul prost. Cicănitoare, pe de rost Îţi ştiu sinistra psalmodie: Ce-o fi să fie, chiar a fost. SI VISUL MEU… Să-mi torni în somn cucută şi s-o beau Şi visul meu să strige: “Dă-mi, mai vreau! Mai pune în cucută-amărăciune, O, Doamne, fă o ultimă minune.” Şi clopotul bătea din doi în doi, Iar universul îngheţase sloi. Lungi ţurţuri zăngăneau în barba firii Şi ne dădeam în scrânciobul uimirii. Şi cu hârzobul ne veneau din cer Urzicile, din care scoatem fier. Nevoie-aveam mereu de pilitură, Pentru-un magnet ce îl ţineam în gură. Şi rău de mare nu avem. Doar greaţă De ceaţă. Prin urmare rău de ceaţă. Ieşeam pe puntea lumii – scenă scurtă – Ţinându-ne cu mâinile de burtă. ORBUL Uneori noaptea - târziu după miezul nopţii şi numai miercurea - îi revenea vederea. Era ca şi cum ar fi răsărit brusc o stea, numai şi numai pentru el: o lumină mare, dulce, catifelată, o candelă ca pentru prunci, o lumină cum ar fi aureola din jurul sânului sfânt. O lumină extraordinară! Ştia că nu va dura mult. Şi ca să aibă o mărturie, lua creta pusă la-ndemână, se ducea drept la perete şi scria pe el: " Văzut". Mergea apoi la uşă şi scria pe ea: " Văzută". La fereastră: " Văzută". Pe cuier: " Văzut". Pe duşumea: " Văzută". Bifa ca la un inventar aprig obiectele din odaia orbirii sale. Chiar pe mâna în care ţinea de obicei toiagul cu care pipăia, scrijelea febril: " Azi pe data de cutare am zărit clar această mână" apoi se culca, ostenit. În zilele următoare era un orb normal, un orb fericit, pentru că toate lucrurile printre care bâjbâia le ştia văzute. Şi continua să fie un orb fericit, fericit până când se ştergea creta. ECUATORUL SI POLII Impreuna sintem foarte dialectici (Tu stii ca a fost cea mai frumoasa Zi din viata mea? Ce bine-ar fi să fie asa. "Ba da". Te rog fraza asta să n-o tai) De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnata Chiar de muze. Poetii să se inspire si ele să puna degetul. Tu să intinzi aripa peste versurile mele "N-am intins-o?" Asa, o pana. Vreau o filfiire deplina. Simteai ca veneai până lângă mine Si deodata un gol de aer. Ce se intimpla? Mă gindeam la tine. Golurile de aer nu stiu ce-o fi cu ele, Asa e când zbori, zburam spre tine. "Oricum, eu receptam fluidul." Si eu mă ghidam tot dupa fluid. Noi nu lucram decât pe Baza de flux magnetic. Stii ca la ecuator cântarim Mai mult decât la poli? In orice caz, când sintem impreuna Cintarim mai mult, Sintem doua ecuatoare incolacite Doua ecuatoare si - un pol - ca niste serpi. De ce numai unul? Pentru unitatea contrariilor. Plus cea mai ieftina energie... Nu stiu daca intelegi? Ce zici de titlul asta? Esti ca o sfera de sticla In care Dumnezeu a strecurat Si-un clopotel. Când se-nvirteste pamintul, suna clopotelul. Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos Decât în sfera de sticla Vibrez din toata fiinta Si tu-mi culegi vibratiile Si mi le restitui, sarutate. FARA PUNCTUATIE - Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de punctuatie? - Nimic, adica pune un numar. Ce numar porti la pantofi? - 36. - Foarte bine, 36 mă inspira. Oricum, e un numar cistigator - Imi place cum inchizi tu ochii. Atunci când inchid ochii, plutesc HIBERNAM Traim din amintiri, hibernam în vizuina Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza. Intre vinovatie si - asteptare. Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic. Asteptam cu mana streasina la inima. Si ce rar se vede ceva în zare. Dar trebuie să ne pastram calmul. "Nu se lipeste mancarea de mine" - zici Uite-asa nimic n-are gust, când santem despartiti. Sinul tau mă doare. Cum taie laptele foamea, brusc, Asa trezesti în mine speranta. NUDISM Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba aceasta. Ele nu se mai feresc de mine Ma numesc "cel care aduce namol" Si-si vad inainte de nudismul lor. De fapt eu nici nu le mai bag in seama, Le numesc "femeile care se inamolesc" Si ma gandesc la ale mele. Uneori ma apuca din senin O pofta grozava de injurat. Dumnezeii tai de viata De tinerete De batranete De fericire De iubire De casatorie De ideal. Toti acesti dumnezei Se prefac in namol de buna calitate. In orice caz femeile il gasesc foarte bun Si se ung cu el. FRESCA In iad pacatosii Sunt valorificati la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o penseta Clamele, agrafele, inelele, bratarile, Panzeturile, lenjeria de pat. Dupa aceea sunt aruncate In clocotul unor cazane, Sa fie atente la smoala, Sa nu dea in foc. Apoi unele sunt transformate in sufertase Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari Pacatele calde. Barbatii sunt si ei folositi La cele mai grele munci, Cu exceptia celor foarte parosi Care sunt torsi din nou Si facuti presuri. SAH Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o combinatie stralucita Si-i castig o zi neagra. El muta o nenorocire Si ma ameninta cu cancerul (Care merge deocamdata in forma de cruce) Dar eu ii pun in fata o carte Si-l silesc sa se retraga. Ii mai castig cateva piese, Dar,uite,jumatate din viata mea E scoasa pe margine. - O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul, Imi spune el. - Nu-i nimic, glumesc eu, Fac rocada sentimentelor. In spatele meu sotia, copiii, Soarele, luna si ceilalti chibiti Tremura pentru orice miscare a mea. Eu imi aprind o tigara Si continui partida. MUNTELE Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocamioane, Tancuri Sitot felul de picioare. Am simtit soarele pana la Si luna Pe la miezul noptii. Norii ma apasa cu umbra lor, De evenimente grele Si importante Am facut bataturi. Si cu toate ca-mi port Cu destul stoicism Soarta mea de granit Cateodata ma pomenesc urland: Circulati numai pe partea carosabila A sufletului meu, Barbarilor! SCRISORI DIN CAMERA DE ALATURI Nu pot să scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada, Ca un perete pe care schiaza Gindurile noastre de iarna. Din fuga trenului ai zarit Prin nameti un vinator. A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea Un fulg de zapada. O bubuitura si toata iarna S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada. Copacii parca plecasera si ei Să haituiasca Baraganul ("Baragan" - loc unde viscoleste, Asa se traduce, din cumana. Nu, nu-s cuman, coman, Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.) Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb, Pe care, de fapt, l-ai si provocat. Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult! Acum, nu se mai opreste. Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra? "Nu, dar vreau să colorez peisajul". Foloseste rujul, mai bine. Tu esti de tinut intr-un castel Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi. Si eu să vin la tine Intr-o sanie trasa de cerbi, Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens, Să urc si să cobor, ca e alunecos, Si iar să dau să mă catar... si tu să-mi arunci Niste pinteni. Să cioplesc sloiul, urcindu-mă Să-i dau pinteni Si să apar sus, c-o floare de gheata In mâna. "Unde e geamul? Să-ti plantez pe el aceasta Floare de gheata." "O, ador florile de gheata", să zici, "Unde-ai gasit-o?" Hai să iesim putin. "Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren? Iar vagon neincalzit?" Eu sint un om de interior, Pentru ca sint numai suflet Si sufletul e de interior. Sint un om de budoar, de stat intre perne, Printre carti, printre rujuri... Tot ce emana caldura Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant C-o suta de insi în jur, Care se uita la tine Si inghet. N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem. Tu îmi citesti inceputul de enervare Pe freamatul degetelor, Pe miscarea de la coltul ochilor Si "Hai să mergem", zic. "Unde?" In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo Decât c-o sanie trasa de cerbi. Tot în tren sintem? Tot. SCARA LA CER Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus. Desi am slabit îngrozitor de mult Sunt doar fantoma celui ce am fost Ma gândesc ca trupul meu Este totusi prea greu Pentru scara asta delicata. - Suflete, ia-o tu înainte. Pâs! Pâs! GLEZNE FRAGILE Unde ramasesem? La glezne fragile. Da, din cauza lor Pretinzi ca nu poti schia. Gleznele fragile mă-nnebunesc, Imi plac foarte mult. Ce bine te tin pe picioare, Dreapta, svelta, cu mers frumos, Când vii spre mine Prin zapada, vibrind la fiecare fulg. Faci atingere cu fulgii. Transmiti fiori în toata masa de zapada Din cer. Uita-te, e ca o saltea descusuta cerul. Cine s-o fi tavalind deasupra? (Cred ca tot noi). Tolaniti pe fortele naturii, pe fenomenul natural. Fenomen natural pe fenomen natural. Mazariche pe licheni. Iti place cum suna? "Suna a iarna". Ai văzut sarea izvorind din mine, Ca o bura de ploaie. La polul nord transpiratia S-ar fi prefacut în mazariche. "Parca numai acolo!" Emotia de la polul nord. Nu, de la polul opus. Eu sint polul opus nr.34. (Asa zicea un compozitor). Autor de opusuri numerotate. 34 îi place lui cel mai mult. Sintem ca doi pinguini mergând stingaci prin zapada la Poale de Polul nord. Pe ghetus. "Ba sintem ditamai iceberguri". Alunecind unul în bratele celuilalt, incotosmanati In sentimente calduroase. "Bine ca ne-a apucat amorul iarna, Avem incalzire centrala. La vara, ar fi fost prea cald". Esti o prezenta luminoasa. Chiar si în zapada, tot tu dai Lumina. Eu sint primul (Si ultimul Ca nu mai las pe nimeni) Cel mai mult mă impresioneaza la tine Calmul ochilor mari si calmul pielii - Dac pot spune astfel. "Poti". Azi miinile mele sint foarte aspre. Dar au si ele calmul lor. Esti ca o marmura Care-a fost la mare asta-vara. "Am fost". "Cu cine?". "Cu intreaga cariera". Si sinii - sint de taiat respiratia cu ei. Eu sint numai taieturi. SHAKESPEARE Shakespeare a creat lumea în şapte zile. În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti În ziua a doua a făcut rîurile, mările, oceanele Şi celelalte sentimente – Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei, Lui Othelo şi altora, Să le stăpînească, ei şi urmaşii lor, În vecii vecilor. În ziua a treia a strîns toţi oamenii Şi i-a învăţat gusturile: Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii, Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe, Pînă s-au terminat toate gusturile. Atunci au sosit şi nişte indivizi care întîrziaseră. Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compătimire, Şi le-a spus că nu le rămîne de cît să se facă Critici literari Şi să-i conteste opera. Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat rîsului. A dat drumul clovnilor Să facă tumbe, Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi Şi pe alţi nefericiţi să se distreze. În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative: A pus la cale o furtună, Şi l-a învăţat pe regele Lear Cum trebuie să poarte coroană de paie. Mai rămăseseră cîteva deşeuri de la facerea lumii Şi l-a creat pe Richard al III-lea. În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut. Directorii de teatru şi umpluseră pămîntul cu afişe, Şi Shakespeare s-a gîndit că după atîta trudă Ar merita să vadă şi el un spectacol. Dar mai întîi, fiindcă era peste măsură de istovit, S-a dus să moară puţin. BLESTEMUL DOI S-a umplut casa de fum Eu ard, nu te speria, Eu am luat foc, Bine ca esti aici langa mine, Sa ma vezi, Ca tu pana nu vezi nu crezi, Nu mai vreau sa ard nici eu pe infundate, Mi-am dat drumul. Ai spus ca daca nu te iubesc Nu ard si uite proba, Eu voiam sa o tin ascunsa. Saruta aceste fapturi de fum Care ies din mine, toate sunt eu, Seamana cu mine, sunt chiar eu, Care naparlesc, Inainte de a ma ingropa in bratele tale, In buzele tale. Un sarpe care-si leapada camasile multicolore, Inainte de marea hibernare. Tot tu imi vei da zemuri de plante, De smochine strivite ca sa inviez, Voi suge lapte din sanul tau Sa ma dezintoxic De pamantul care s-a varsat in vinele mele, Si s-a cerut arat, Sunt si pruncul si tatal si sfantul duh, Dar mai la urma, Cand ne mai vine suflarea Acum suntem amandoi cu sufletul la gura Si il bem unul de pe buzele altuia, Il sorbim, Iata o idee de perpetuum mobile, Fumul meu te imbraca Fumul tau ma despoaie Am luat foc amandoi, Ti-am spus sa stai mai departe. Cine-o stinge aceste cuvinte, Sa fie blestemat. TUSITI La cele mai bune replici ale mele Ai tuşit, Scorpie bătrînă. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregăteam în febră Ani în şir, Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată, Efectul trebuia să fie formidabil, Dar pe tine tocmai atunci Te îneca tusea, Scorpie bătrînă. Dacă se-ntîmpla Să lipseşti odată, Începea să tuşească Scaunul pe care stătuseşi. Acum ai molipsit Toată sala, Piesa se petrece de la un cap la altul Într-o tuse măgărească... Tuşiţi, Răguşit, piţigăiat, dogit, Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat, Ca la vocalize, ca la doctor, Tuşiţi! Credeţi că spun rolul pentru voi, Ochii mei par că se uită la voi, Cînd, de fapt, eu privesc peste capetele voastre Becul roşu din fundul sălii. Pentru el vorbesc, Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie, Becului roşu care arată locul pe unde, la sfîrşit, Voi trebuie să evacuaţi sala, Scorpii bătrîne. TRANSFUZIE SECRETA Brazii îşi vindecă scorburile Picurînd într-una răşină, Cum se ung şi lebedele c-o grăsime De nu li se-atinge apa de pînze. Dacă fiecare brad Ar vărsa puţină răşină Degeaba, Aşa, pentru durerea lumii În general... Bradu acesta un bob, Celălalt – altul, Cîtă jale mondială Ar ameliora o pădure! Simt că mă vindec De-o spaimă, Doamne, ce lumînare Arde pentru mine În vînt, Pe vreo stîncă, departe? DE DOUA ORI Ma uit la toate lucrurile De doua ori. O data ca sa fiu vesel, Si o data ca sa fiu trist. Copacii au un hohot de ras In coroana de frunze Si o lacrima mare In radacina. Soarele e tanar In varful razelor, Dar razele lui Sunt infipte in noapte. Lumea se inchide perfect Intre aceste doua coperti Unde am ingramadit toate lucrurile Pe care le-am iubit de doua ori. PE SUB USA Ziua de azi Mi-a fost varata, ca de obicei, Pe sub usa. Mi-am asezat pe nas ochelarii Si-am inceput S-o citesc. Nimic deosebit, Dupa cate vad. Cica pe la pranz o sa fiu cam trist, Nu se specifica motivul, Si-o sa continui sa iubesc lumina De unde-am ramas ieri. Pagina externa informeaza Despre tratativele mele cu apa, cu muntii, cu aerul In legatura cu pretentia lor absurda De a-mi intra in sange si-n creier. Apoi, obisnuitele stiri Despre puterea mea de munca, Despre drumul la paine, Despre buna dispozitie (Dar nu se sufla un cuvant In legatura cu situatia Din ficat.) Unde s-o fi tiparind Viata asta a mea, Ca e plina de greseli Inadmisibile. PRAPASTIE Dumnezeu e surd Si trebuie sa-i spun ceva Ii scriu pe-o foaie de hartie. Asa se procedeaza Cu toti surzii. Dar mie nu-mi intelege scrisul Si cand il vad cum se scarpina-n aureola In fata unei conjunctii, Ma gandesc ca mult mai usor ar fi Sa i-o urlu-n ureche. Asta si fac, Dar Dumnezeu da din cap Ca nu-ntelege Si-mi face semne sa-i scriu pe-o hartie Tot ce vreau sa-i spun. Pe mine ma apuca disperarea, Ies in strada si opresc calatorii, Punandu-le-n fata hartia mea, Scrisa cum am putut mai frumos si mai citet Ca pentru ochii lui Dumnezeu. Dar oamenii nu sunt surzi, Ci numai grabiti, Si dandu-mi cu mana hartia la o parte, Ma roaga sa le spun totul repede Prin viu grai. Atunci ma pomenesc urland Ca din fundul unei prapastii, Asa cum urla Dumnezeu Cand isi face rugaciunea. Si de spaima c-am auzit si eu Uit ce-am vrut sa le spun. DE-A BABA OARBA Hai sa credem tot ce spunem, E un joc foarte frumos. Tu sa-mi spui: "Te iubesc" Si eu sa ma bucur copilareste, De parca mi-ai fi daruit un briceag Cu prasele de os. Sa-mi spui curat Tot ce cugeti tu Despre vecini, despre univers Si despre ploaie; Sau sa nu-mi spui nimic Si toate gandurile mele sa deie din cap Ca asa e. Iar eu sa-ti spun: "Pe unghia asta tu ai un lac adanc Si pe toate celelalte cate o mare. Daca misti printre zilele mele, Poti starni Niagare." Si pana seara din cuvintele mele Sa creasca o iarba inalta Care sa-si scoata coltul din cer, In varf cu pamantul nostru, Ori cu vreo samanta de stea. Si tu sa crezi in iarba mea. S-o crezi pe toata, orbeste. Si eu sa cred in urma ta cu un pas, Cavalereste. URME As vrea sa fug Sa dispar si sa ma caut. Ma iau dupa tine Si dupa genele urmelor tale prin aer. HORNURI Ah, hornurile, Prin care casele Dau semn ca si-au taiat venele! DEVELOPARE Azi am fotografiat numai copaci, Zece, o suta, o mie. Ii voi developa la noapte, cand sufletul va fi o camera obscura. Apoi ii voi clasa: Dupa frunze, dupa cercuri, Dupa umbra lor. O, ce usor Copacii intra unul intr-altul! Iata, nu mi-a mai ramas decat unul. Pe-acesta il voi fotografia din nou Si voi observa cu spaima Ca seamana cu mine. Ieri am fotografiat numai pietre. Si piatra de la sfarsit Semana cu mine. Alaltaieri - scaune - Si cel care-a ramas Semana cu mine. Toate lucrurile seamana ingrozitor Cu mine... Mi-e frica. GRUP Traiau de mult timp impreuna Si cam incepusera sa se repete: El era ea Si ea era el, Ea era ea Si el era tot ea. Ea era, nu era, Si el era ele, Sau cam asa ceva. Dimineata mai ales, Pana se alegeau bine Care cine mai este, De unde si pana unde De ce asa si nu alminterea, Trecea o groaza de timp, Trecea timpul ca pe apa. Voiau uneori chiar sa se sarute, Dar isi dadeau seama. la un moment dat, Ca amndoi sunt ea Mai usor de repetat. Atunci incepeau de spaima sa caste, Un cascat de lana moale, Care se punea si croseta In felul urmator: Una casca foarte atent Si cealalta tinea ghemul. PANA LA UN PUNCT Pana la un punct Somnul e regenerare, Daca-l depasesti - E putrezire. Da-mi inapoi crinul, Pe care-l tineam în mana Si care, în bezna cea mai adanca, Se deschidea, Omorandu-mi cu parfumul lui tare Moartea, cea tematoare de esente. Moartea omorandu-mi-o de tot, Crinul, Pe care-l tineam falnic în mana. Da-mi-l inapoi! Visul meu se-ntinde dupa el Ca o a treia mana. PICTURA CU CRIN Si as dori sã te pastrez In clipa aceasta de stralucire Ca pe-o floare, care se daruie singura Unei picturi cu sfânt. (Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.) Sigur, eu nu sint sfintul! Dar îmi place imaginea si o pastrez. Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete (Volumul II sau I?) Legate în piele, oricum. Cum se mai aduna si viata noastra! Ca un film de desene-animate, Fãcut din cuvinte scrise. Ce nevoie avem de aceste priviri în urma Si toate aceste intimplari Mai mult sau mai putin necesare, Pe care, pânã la urma, Sintem tentati sã le credem chiar fericite? Sint insasi viata noastra cu gust amar Care tinjeste dupa o lacrima de cainta, Ca sã-l mai dilueze. Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi Ale castelului tau (Nu din Spania, desigur!) Si nu te-a intinat nimic Nu te-a atins nici o arma din panoplia Ghiftuita de spade, din sala armelor. E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba Pentru mine ai fi fost mai limpede Decât primul meu gând de dimineata. Azi-noapte am fost mai epici - Si cuvintele tale Le-am vãzut strecurindu-se Prin fereastra intredeschisa, Prefacindu-se în fulgi, Pentru neintinarea orasului. ADIACENTE Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo si acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Cãci nici în gusile fosforescente Nu mai gasesti nimic de luat, de pus. Visul mi-e plin de oarba cutezanta Cu care musca greul din distanta, Greul pamintului, pe sub pãmânt. Si tot aduna rime si aluzii Ca intimplarile la coltul buzii, Fumind tigara si-afumind un gând. SARPELE CASEI Venea din curte si intra intr-o gaura Din beciul casei. Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu. George era copil: - Uite sarpele, uite sarpele! Si baba: Nu da în el, Ca asta e sarpele casei. Nu face nimic. Deocamdata nu i-a fãcut nimic. Dar peste o jumatate de an, ori un an, lar l-a vãzut. Si l-a lovit c-o maciuca. Se incolacise pe ciomag si el a ridicat Ciomagul în sus, si era sã-i cada în cap. Se zvarcolea sã moara. Si la urma i-a parut rãu. Da' ce s-a suparat mama când a aflat! Si când ne-a ars, mai tarziu, casa Zicea: ,,Vezi? Ai omorat sarpele casei..." MARIN A LU PATRU Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova. Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor. Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai, Si pana la poarta te-mpuscau. In burta lor sunt numai minciuni. Ei ti-arata laptele albu si zic ca e negru. Si tu trebuie sã zici ca ei. Vor sã-ti ia tot. Sã te imbraci c-o rubasca, De tine si de camasa si de haina C-un nasture rosu la umar. Si rubasti de-alea-ntunecate Ca pamantul, parca-ai fi sobolan. Sã-ntinzi gamela pe care-o porti La sold, sã-ti dea niste linte, acolo pe camp, Stand si-n soare, ca taie toti pomii, stejarii, toti perii, toti Maracinii, nu mai e pic de umbra, Ca sã poata baga ei tractorul. Ciorba zic ei ca e de linte, Dar nu se stie de ce-o fi si aia. - Uidu-hu'n tur pe mama voastra! - facea Marin al lui Patru, Ajuns aici cu explicatia situatiei. Mama voastra de bolsevnici. Eu, sã mi-i scoata cineva pe-o gaura, cate unul cate unul, Si-i omor c-o furca de fier si c-o maciuca. Sã-i prijon în furca si sã le sparg capul. O mie pe zi i-as achita. Da, da! I-as trage si-n teapa. As branisti zile-ntregi la tepuse Si i-as trage-n teapa. Sã vedeti ce ne-asteapta, facea el. Sã vedeti ce ne-asteapta. Ca si lucrurile bune ies rele. Cercelaru, presedintele reformei agrare La noi în comuna! Cine e Cercelaru? A dat pamantul pe saci de grau, pe sapunuri Si pe femei tinere. Nici pomeneala de-ai saraci si de-ai de-au luptat pe front. Ivana sef de post! El si cu Butoi! Ciupag si cu unul de albastreste ca manatarca tiganeasca. De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani, A fãcut un copil cu loana si-a murit tusind, din cauza igrasiei. Ca n-a mai putut sã-si termine casa, din cauza vremurilor. A stat în ea uda si sparta, Furios pe situatie. CERCUL Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna. Si mã ajunge din urma si trece pe langa mine Un cerc. O tuturiga mare de fier. Un cerc Care mergea singur pe linie. M-am uitat în urma: I-o fi aruncat cineva? L-o fi dat de-a tuturiga Nimeni... Si, la urma, cine se-l azvarle, Ca era mare si greu - ca o sina de roata de car. Mã uit inainte; cercul isi vedea de cale. Se-nvartea repede, repede si facea praf. Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal - Il vazusi, mã? - Il vazui. Si incepe sã se-nchine. Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat, Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari, Pleca si se varsa putina... Ne miram noi asa si ne dam cu parerea, Asta al lui Calota se facuse alb, il cam speriase Dracovenia, Si mai apare si Gligorie. - Il vazusi, mã? - Nu-l vazui. Ce sã vad? - Cercul? - Care cerc? Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata de car. -E, cate urme de roti nu sunt pe drum! Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot satul. Unii iI vedeau, altii nu. Asa, cam din trei, pe langa care trecea, Doi iI vedeau, unul nu... Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu! Uuu! Cam cum face o vuva mare... Si vedem nori de praf... - Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce... Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin De-atata alergat, de-atata inspectie în Comuna Bulzesti... Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca prin Fratila L-am apucat de mana pe Gligorie: - Il vezi, mã? - Ce sã vad? - Cercul - Care cerc? - Asta de trece acum pe langa noi? Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste, scoate praf... - Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic. Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: sã fi zis Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite... Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant... Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit în praf Si aoreola lui il poarta ca o sina... Si-l imbraca în stralucire... Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata invartit, Scotea scantei, când se atingea de cate o piatra. Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului si precis Voia sã meargã ,si-n Natarai la vale... M-am dat mai aproape si i-am simtit damful: mirosea a Rotund perfect. A geometrie... a spuma de geometrie, Adica esenta esentelor... Am cazut în genunchi, Asa de usor si de delicat atingea pamantul Plin de gloduri, al satului. Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers Pe luna, tu-i mama masii! Mã trecusera fiorii si aproape sã-mi dea lacrimile De atata cinste si minune. - E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata Pe Gligorie, care-si scotea pamantul de sub unghii Cu un chibrit. - Ce sã vad? - Cercul. - Care cerc? - Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule! Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad decât Ce le arata muierea! - Hai, mã, iI trag pe-al lui Calota... Avusei noroc mare cu tine, Ca fusesi aici... ca altfel, Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea, Ce orbeti sunt în comuna asta. Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie A circulat mult la noi, din gura în gura. N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea, Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut pe planul doi Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l vazusera. SEGMENT Eu voi incepe sa te uit Spre nord. Tu ma vei uita Spre sud. Mai intai iti voi uita Sufletul, Care nu-mi va lua Nici trei zile. Dupa aceea, stiu si eu, Gustul parului tau, Materia superior deghizata Sub forma de gene. Tu ma vei uita poate De-a-ndoaselea, Cel mai greu iti va fi sa renunti La trecutul tau Plin de inflorituri Ca o stamba. In orice caz, Ne vom uita bine amandoi. Apoi ne vom spala pe maini. *** Gandesti rar Si-ti cad frunze Printre ganduri. Gandesti atat de rar, Ca rasar paduri Si lumea toata Si tu esti la amandoua marginile lumii, Rar de tot. NE CUNOASTEM Ne cunoastem, Ne-am intalnit intr-o zi Pe pamant, Eu mergeam pe o parte a lui Tu pe cealalta. Tu erai asa si pe dincolo O, erai ca toate femeile, Uite ca ti-am retinut Chipul. Eu m-am emotionat Si ti-am spus ceva cu mana pe inima, Dar n-ai avut cum sa m-auzi. Pentru ca intre noi treceau intruna masini Si ape si mai ales munti, Si tot globul. M-ai privit in ochi Dar ce sa vezi? In emisfera mea Tocmai se facuse noapte. Ai intins mana: ai dat de un nor. Eu am cuprins de umeri o frunza. ACEEASI NOSTALGIE Pachetul de tigari gol are o nostalgie pe care numai vidul cosmic o-ntelege se simte absolut parasit ca o rampa de lansare dupa ce toate rachetele trimise in stele n-au facut decat fum flori frumoase nu intalnesti decat toamna foarte tarziu dupa ce vanturile rasucite ca otgonul si-au facut toate mendrele, au batut furnicile si doar albastrelele de camp au rezistat in vaza lor de loess deschizandu-si multiplele lor pleoape casca niste priviri pline de uimire se aceeasi nostalgie le uneste pe masa mea cu pachetul de tigari gol si cu mine care nu stiu de ce ma tot uit pe fereastra. PLIANT Iata, m-am nascut, Am crescut Si mi-am desfacut sufletul Pana la capatul lumii. Toate lucrurile m i-au imprumuttat Fata lor Si sunt in aceeasi clipa Lumina si nor si padure si paiatra Si vulutur si ganganie fara nume. Stau in fatza ta, Ca un evantai De carti de joc Si depinde de norocul tau Daca vei scoate din mine Un riga sau un popa verde. Dar orice s-ar intampla Tu sa joci inainte, Gandindu-te ca sunt om Si ma trag inca Din toate lucrurile. Trebuie sa-ti vina odata si-odata Si cartea cea mare In care chipul mi se apropie cel mai mult De tine. INTREBARE Ce zi e azi? Luni? Dar Luni a fost Saptamana trecuta. Marti? Marti a fost tot anul trecut A fost marti ca popa. Miercuri? Secolul trecut, dupa cate stiu a cazut intr-o miercuri. Joi? intr-o joi a fost arata Cartagina, Intr-o joi a fost arsa Bibilioteca din Alexandria. Imposibil sa nu fi trecut nici o zi de atunci. Vineri? Sambata? Eu am mai auzit odata De zilele astea. Nu-mi umblati cu povesti. Poate duminica? Timpul dinaintea genezei Se numea Duminica. Imi aduc bine aminte. Dumnezeule, toate zilele au fost Nu ne-a mai ramas nici o zi Noua. OCHII MEI Ochii mi se măresc tot mai mult, Ca două cercuri de apă, Mi-au acoperit toată fruntea Şi jumătate din piept. În curând vor fi tot atât de mari Ca şi mine. Mai mari decât mine, Mult mai mari decât mine: Eu nu voi fi decât un punct negru În mijlocul lor. Şi ca să nu mă simt singur Voi lăsa să intre în cercul lor Foarte multe lucruri: Luna, soarele, padurea şi marea Cu care voi continua să mă uit La lume. SEMENE Dacă te-tâlneşti cu un scaun, E semn bun, ajungi în rai. Dacă te-ntâlneşti cu un munte, E semn rău, ajungi în scaun. dacă te-ntâlneşti cu carul mare, E semn bun, ajungi în rai. dacă te-ntâlneşti cu un melc, E semn rău ajungi în melc. Dacă te-ntâlneşti cu o femeie, E semn bun, ajungi în rai. Dacă te-ntâlneşti cu o faţă de masă, E semn rău, ajungi în sertar. Dacă te-ntâlneşti cu un şarpe, E semn bun, moare şi tu ajungi în rai. Dacă şarpele te-ntâlneşte pe tine, E semn rău, mori şi el ajunge în rai. Dacă mori, E semn rău. Fereeşte-te de acest semn, Şi de toate celelalte. OCHII Ochii mi se măresc tot mai mult, Ca două cercuri de apă, Mi-au acoperit toată fruntea Şi jumătate din piept. În curând vor fi tot atât de mari Ca şi mine. Mai mari decât mine, Mult mai mari decât mine: Eu nu voi fi decât un punct negru În mijlocul lor. Şi ca să nu mă simt singur Voi lăsa să intre în cercul lor Foarte multe lucruri: Luna, soarele, padurea şi marea Cu care voi continua să mă uit La lume. BOALA Doctore, simt ceva mortal Aici, în regiunea fiintei mele. Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care pâna atunci nici nu-l observasem Si ma trezesc în fiecare dimineata Cu o senzatie de iarna. Degeaba am luat tot felul de medicamente Am urât si am iubit, am învatat sa citesc Si chiar am citit niste carti Am vorbit cu oamenii si m-am gândit, Am fost bun si-am fost frumos... Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani. Cred ca m-am îmbolnavit de moarte Într-o zi Când m-am nascut. ASTEPTARE Cică lucrurile mai trec odată Pe unde-au mai fost Ca nişte sentimente comete. Trebuie numai să ştii să le-aştepţi, Trebuie numai să rupi, Stând pe loc Infinite perechi de ghete. Asta înseamnă că salcâmul Tăiat astă-toamnă Se va mai înălţa pentru o clipă Pe vechea lui rădăcină. Că tu mă vei mai iubi cu adevărat Peste câteva miliarde de ani lumină. O, poate nu mai e mult până-atunci, Cine ştie! Iată, eu am şi-nceput să te-aştept Măsurând timpul cu barba, Veşnicie cu veşnicie. *** In moarte se respira greu In schimb,e vesnica.Mereu Voi respira si tot mai greu Aceasta stare de ne-eu. VISAM SI NOI Mai avem încă multe Să ne spunem, De aceea cădem Pe unde apucăm Şi-ncepem lacomi Să vorbim în somn. Cu lucrurile din cameră, Ivărele, caloriferul, Cărora încă nu le-am spus Nici pe jumătate din ce-ar trebui. Cu morţii care, săracii, Merg înapoi Cu Dumnezeu, pe apucate, Visăm şi noi. Până dimineaţa Când se aprinde brusc lumina, Începem să vorbim Şi se întrerupe Comunicarea. CONTABILITATE Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie neagră Şi să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiţi, Câteva momente când era să fim frumoşi, Câteva momente când era să fim geniali. Ne-am întâlnit de câteva ori Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape (Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?) Toate acestea fac un viitor luminos- Pe care l-am trăit. O femeie pe care am iubit-o Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit Fac zero. Un sfert de an de studii Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere A căror înţelepciune am eliminat-o treptat. Şi, în sfârşit, o soartă Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?) Fac două (Scriem una şi ţinem una, Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi). . STARE Nu dormeam. Mă lăsam dus Cum se lasă umerii duşi de-o aripă. Mă înhămasem demult la o clipă Şi-o târam prin vecie, supus. Ca un cântec pe note nepus, O, ce agregat de dezagregare! O, ce mai răsărit de apus! Ca un prunc în veşnică înfăşare. Şi se mai făcea totodată, Că mă feream de Dumnezeu să-l respir, Respirându-l odată pe niciodată Şi începusem să mă deşir. Nu dormeam. Mă lăsam dus Cum se lasă umerii duşi de-o aripă Mă înhămasem demult la o clipă Ce mă târa blând, tot mai sus. HIBERNAM Traim in amintiri, Hibernam in vizuina unei amintiri Care se indeparteaza. Intre vinovatie si asteptare Cam acesta e cadrul. Asteptam cu mana stransa la inima Nimic nu se vede in zare Dar trebuie sa ne pastram calmul. Nimic nu are gust Cand suntem despartiti. Sanul tau ma doare. Asa cum laptele taie pofta de mancare Asa trezesti speranta in mine. O SA PLOUA O sa ploua Isi zice Dumnezeu, cascand, Si privind la cerul fara pic de nor, Ma cam incearca reumatismul De vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti. Ehe, se strica vremea! Noe, ma Noe, Ia vino pana la gard sa-ti spun o vorba. AM ZARIT LUMINA Am zărit lumină pe Pământ şi m-am născut şi eu să văd ce mai faceţi. Sănătoşi? Voinici? Cum o mai duceţi cu fericirea? Mulţumesc, nu-mi raspundeţi. Nu am timp de răspunsuri. Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici. E cald, e frumos, şi atâta lumină încât creşte iarba. Iar fata aceea, iată, se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti. O cafea neagră voi servi, totuşi din mâna ta. Îmi place că tu ştii s-o faci amară. PRIETENI Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei, Azi am comunicat atat de bine, Am fost atat de tristi, Perfectiunea asta in comun N-o mai atingem noi Si e pacat sa pierdem momentul. Cred ca in baie e cel mai tragic, Sa facem pe romanii cei luminati Care isi deschideau venele, Discutand despre esenta iubirii. Uite, am incalzit apa. Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei... In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur, Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi. Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva, Dar timpul trece... Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur, Mai ales la inceput, stiti eram singur, N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba, Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni. Un cerc extraordinar de sudat, Discutam tot felul de chestiuni teoretice. Ne simteam minunat, Am ajuns chiar pana la sinucidere. ...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu, Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate, Desi sunt destul de suspiciosi Purgatorienii - cu situatia lor neclara Intre doua lumi - O fata ma iubeste, e foarte frumoasa, Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic ! Si chiar imi vine pe limba sa-i spun... Patit, o las pe ea mai intai, Eu ma sinucid abia dupa aceea, Dar fata face ce vrea si-nvie - Si iata-ma singur in rai - Nimeni n-a patruns aici niciodata Sunt primul om, lumea exista ca proiect, Ceva foarte vag, In capul lui Dumnezeu, Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme Exista tristete la toate nivelurile Dumnezeu e deznadajduit, Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele. Comunicam de minune, Doamne, cred ca am atins perfectiunea, Tu mai intai, Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ? CEVA CA RUGACIUNEA Nu stiu ce am, Ca nu dorm cand dorm Nu stiu ce am, Ca nu sunt treaz, Cand stau de veghe. Nu stiu ce am, Ca nu ajung nicaieri, Cand merg. Nu stiu ce am, Ca stand pe loc Sunt, hat , departe. Doamne, din ce fel de huma M-ai luat in palmele tale calde Si cu ce fel de saliva Ai amestecat si-ai framantat huma-mi? De nu stiu ce am Ca exist, Nu stiu ce am Ca nu mai am nimic, Decat pe tine. RUGACIUNE Doamne, O sa ma sui pe un scaun, Sa-mi dai o palma Intind, iata , si obrazul celalalt. Da-mi una tare cu forta Sa ma dezechilibrez definitiv, Sa ma duc prin univers invartindu-ma, Ca o planeta noua a durerii, Sfaraind prin eter taciune. Nu ma lasa sa ma patimesc, Adu-mi alinarea incruntarii Si a maniei Tale grozave In marea bunatate a Ta. Stropul de esenta divina Se va vedea poate de jos Luminand, emanand fericire RUGACIUNE Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne, da un pumn in bezna, Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul. Unicornul, cand ii crestea cornul, Era numai durere si cunoastere. Lumea sorbita de hau Se pierde in circumvolutii prea destepte. Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte Si mugind ia-o de la-nceput. Si mugind ia facerea de la-nceput." ACTORII Cei mai dezinvolti - actorii! Cu manecile suflecate Cum stiu ei sa ne traiasca! N-am vazut niciodata un sarut mai perfect Ca al actorilor in actul trei, Cind incep sentimentele sa se clarifice Moartea lor pe scena e atat de naturala, Incat, pe langa perfectiunea ei, Cei de prin cimitire, Mortii adevarati, Morti tragic, odata pentru totdeauna, Parca misca! Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata! Nici macar pe-asta n-o stim trai. Vorbim anapoda sau tacem ani in sir, Penibil si inestetic Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile. ADAM Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva Dintr-o coasta a lui Adam. Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune Incat chiar in clipa aceea Si-a pipait coasta imediat urmatoare, Simtindu-si degetele frumos fulgerate De niste sini tari si coapse dulci Ca de contururi de note muzicale. O noua Eva rasarise in fata lui. Tocmai isi scosese oglinjoara Si se ruja pe buze. "Asta e viata!" - a oftat Adam Si-a mai creat inca una. Si tot asa, de cate ori Eva oficiala Se intorcea cu spatele Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie Adam scotea la lumina o noua cadina Din haremul lui intercostal. Dumnezeu a observat Aceasta creatie desantata a lui Adam L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste Si l-a izgonit din rai Pentru suprarealism. DEDUBLARE Noaptea cineva umbla cu hainele mele Si mi le poarta. Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat, Cine-o fi semanand la umblet cu mine? De la o vreme a inceput Sa-mi imbrace si gandurile, Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata Unde le-am pus. Sunt uzate,obosite,cu cearcane In jurul ochilor. Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele Toata noaptea. Cine s-o fi potrivind la suflet Cu mine?! LA LECTIE De câte ori sunt scos la lecţie Răspund anapoda La toate întrebările. - Cum stai cu istoria? Mă întreabă profesorul. - Prost, foarte prost, Abia am încheiat o pace trainică Cu turcii. - Care e legea gravitaţiei? - Oriunde ne-am afla, Pe apă sau pe uscat, Pe jos sau în aer, Toate lucrurile trebuie să ne cadă În cap. - Pe ce treaptă de civilizaţie Ne aflăm? - În epoca pietrei neşlefuite, Întrucât singura piatră şlefuită Care se găsise, Inima, A fost pierdută. - Ştii să faci harta marilor noastre speranţe? - Da, din baloane colorate. La fiecare vânt puternic Mai zboară câte un balon. Din toate astea se vede clar C-o să rămân repetent, Şi pe bună dreptate. TABLOURI Toate muzeele se tem de mine, Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă În faţa unui tablou, A doua zi se anunţă Dispariţia tabloului. În fiecare noapte sunt prins furând Într-o altă parte a lumii, Dar mie nici nu-mi pasă De gloanţele ce-mi şuieră pe la ureche, Şi de câinii lup care-mi cunosc acum Mirosul urmelor Mai bine decât îndrăgostiţii Parfumul iubitei. Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viaţa, Le-agăţ de nori şi de copaci Şi mă dau înapoi să am perspectivă. Cu maeştrii “italieni” poţi să legi uşor o conversaţie. Ce gălăgie de culori ! Şi din cauza asta Cu ei sunt foarte repede prins, Văzut şi auzit de la distanţă, Parcă aş duce-n braţe papagali. Cel mai greu se fură Rembrandt: Întinzi mâna şi dai de-ntuneric – Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri, Ci numai ochi închişi în beciuri întunecoase. Pânzele lui Van Gogh sunt nebune, Se-nvârtesc şi se dau peste cap, Şi trebuie să ţii bine de ele Cu amândouă mâinile, Că sunt supte de-o forţă din lună. Nu ştiu de ce Bruegel mă face să plâng, El nu era mai bătrân decât mine, Dar i s-a spus bătrânul, Fiindcă pe toate le ştia când a murit. Şi eu caut să-nvăţ de la el, Dar nu pot să-mi ţin lacrimile, Care-mi curg pe ramele lui de aur Când fug cu anotimpurile la subsuoară. Cum vă spuneam, în fiecare noapte Fur câte un tablou Cu o dexteritate de invidiat, Drumul fiind însă foarte lung. Sunt prins până la urmă, Şi ajung acasă noaptea târziu, Obosit şi sfâşiat de câini, Ţinând în mână o reproducere ieftină. UNGHI I-a pus o mână la ochi Şi i-a arătat lumea, Desenată mare Pe un panou. - Ce literă e asta? L-a întrebat. - Noaptea, a răspuns el. - Te înşeli, este soarele. Noaptea ştim cu toţii, N-are raze. Dar asta? - Noaptea. - Mă faci să râd! Este marea, de unde Atâta întuneric în mare? Dar asta? - Noaptea. - O, este femeia. Noaptea nu are sâni, dragul meu. Desigur te-a indus în eroare Părul cel negru. Dar asta? Uită-te bine la ea Înainte de-a răspunde. - Tot noaptea. - Păcat, nici acum n-ai ghicit; Litera asta tocmai erai Tu. Următorul! ARCADA Azi am văzut un ochi Care mă iubea. Vedeam bine că m-ar fi primit Sub sprânceana lui. Dar a venit un nor Şi ochiul s-a închis, Ori s-a speriat Şi-a fugit în chipul tău Lângă celălalt ochi, Lângă fruntea şi lângă gura Care nu mă iubesc. AM LEGAT Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Şi le-am spus să mă găsească. Şi copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat păsările la ochi Cu-o basma de nori Şi le-am spus să mă găsească. Şi păsările m-au găsit Cu un cântec. Am legat tristeţea la ochi Cu un zâmbet, Şi tristeţea m-a găsit a doua zi Într-o iubire. Am legat soarele la ochi Cu nopţile mele Şi i-am spus să mă găsească. Eşti acolo, a zis soarele, După timpul acela, Nu te mai ascunde. Nu te mai ascunde, Mi-au zis toate lucrurile Şi toate sentimentele Pe care am încercat să le leg La ochi. MELCUL Melcul şi-a astupat bine ochii Cu ceară, Şi-a pus capul în piept Şi priveşte fix în el. Deasupra lui E cochilia – Opera sa perfectă De care-i e silă – În jurul cochiliei E lumea, Restul lumii, Dispusă încolo şi-ncoace, După anumite legi De care-i e silă – Şi-n centrul acestei Sile universale Se află el – Melcul, De care-i e silă. RAME Pereţii casei îmi sunt plini De rame În care prietenii mei Nu văd nimic. Cred că le-am expus acolo Pentru exasperarea lor. Mai era un loc liber Deasupra patului, Şi m-am trezit cu senzaţia Stranie Că se uită cineva la mine. Într-adevăr, pe locul acela Joacă o lumină De formă sferică. Nu este-n jur nici un bec, Nici un ochi deschis, Nici o mină de fosfor. Şi cu toate acestea Deasupra patului Cineva respiră, respiră. Cine ştie ce stea Arde undeva departe. Şi-n sistemul lor de reflectare ciudat Al lucrurilor, Sufletul ei bate acum În peretele meu. Mâine va trebui să pun Şi-n locul acesta O ramă. RETROVERSIUNE Susţineam examenul La limba moartă, Şi trebuia să mă traduc Din om în maimuţă. Am luat-o pe departe, Traducând mai întâi un text Dintr-o pădure. Retroversiunea devenea însă Tot mai dificilă, cu cât mă apropiam de mine. Cu puţin efort Am găsit totuşi echivalenţe mulţumitoare Pentru unghii şi părul de pe picioare. Pe la genunchi am început să mă bâlbâi. În dreptul inimii mi-a tremurat mâna Şi-am făcut o pată de soare. Am mai încercat eu s-o dreg Cu părul de pe piept. Dar m-am poticnit definitiv La suflet. ROATA Locuiesc într-o roată. Îmi dau seama de asta După copaci. De câte ori mă uit pe fereastră Îi văd Când cu frunzele-n cer, Când cu ele-n pământ. Şi după păsări, Care zboară Cu-o aripă spre sud Şi cu-o aripă spre nord. Şi după soare, Care-mi răsare Azi în ochiul stâng, Mâine-n cel drept. Şi după mine Care când sunt, Când nu mai sunt. VARSTE Cercurile La marginea pădurii Aşteptând să intre în copaci. DUPA UN NUMAR… După un numărde concentrări Masive,într-un singur punct Se prezintă punctul la mine, Zice: - Sunt gravidă. - Aud? O LUNA… O lună galbenă de groază CLipeşte strâmb prin strâmta oază Şi apele-şi arată fundul, Crapă butoaielor rotundul. Pământul ca plesnit din doage Hodorogeşte-n orice ins- Un clopot dat-a să se roage Şi dangătul în cer s-a stins. Neamator de parsatase, Un cimitir vomită oare IAr spiritul, plutind deasupra, Nu se mai vede nici cu lupa. Cum la-nceput a fost cuvântul, Ce se purta pe-a apei faţă, Acum se pare că doar vântul Ne va sufla pustiu în faţă. Dă, Doamne, să mai ţină-o clipă Această veche schelărie, CE într-a stelelor risipă, Înalţă-un strop de apă vie. Aşa cum lacrima se urcă În ochiul meu din mări secate, Proptit de tine ca de-o furcă A lumii, spune-mi că se poate. Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE