PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Oscar şi Tanti Roz ( II ) de  Eric-Emmanuel Schmitt   Dragă Dumnezeu, Am şaizeci de ani şi plătesc nota pentru abuzurile de ieri-seară. Azi nu prea mai sunt în formă. Mi-a făcut plăcere să mă întorc acasă, la spital. La bătrâneţe nu-ţi mai prea arde să călătoreşti, oricum eu, unul, n-am chef să umblu creanga. Ceea ce nu ţi-am spus este că ieri, la Tanti Roz, am văzut statuia lui Peggy Blue. Îţi jur. Întocmai aceeaşi, numai că din ghips: acelaşi chip blând, toată în albastru, la haine şi trup. Tanti Roz pretinde că-i Fecioara Maria, mama ta, dacă am înţeles bine, o madonă adică, moştenită la ei în casă din generaţie în generaţie. A acceptat să mi-o dăruiască mie. Mi-am pus-o la căpătâi, pe noptieră. Oricum, tot la ea se va întoarce într-o bună zi, de vreme ce am înfiat-o pe Tanti Roz. Peggy Blue e mai bine. A venit să mă viziteze în scaunul cu rotile. N-a găsit deloc că seamănă cu statuia mea, dar am petrecut un moment minunat împreună. Am ascultat Spărgătorul de nuci ţinându-ne de mână, ca în vremurile bune. Nu-ţi povestesc mai multe, că începe să-mi fie tot mai greu să ţin stiloul. Toată lumea din spital e bolnavă, până şi doctorul Düsseldorf, din pricina ciocolatei, a pateului de gâscă, a castanelor glasate şi a şampaniei pe care familiile le-au oferit în cantităţi masive personalului medical. M-aş bucura să-mi faci o vizită. Te pup. Pe mâine, Oscar Dragă Dumnezeu, Azi am avut şaptezeci, apoi optzeci de ani şi m-am gândit la o mulţime de lucruri. Mai întâi să ştii c-am folosit cadoul de la Tanti Roz, nu-mi amintesc dacă ţi-am vorbit de el, o plantă din Sahara care-şi trăieşte toată viaţa într-o singură zi. De cum pui sămânţa-n pământ şi-o stropeşti, încolţeşte, dă tulpini, îi apar frunzele şi-apoi face o floare care produce seminţe, se scutură, lasă capu-n jos şi, hop, până seara s-a terminat! Găsesc că-i un cadou nemaipomenit şi-ţi mulţumesc că l-ai născocit. Am udat-o azi-dimineaţă eu, Tanti Roz şi părinţii mei – a, nu ştiu dacă ţi-am spus, ei stau acum la Tanti Roz că-i mai aproape –, aşa că am putut să-i urmăresc toată existenţa. M-a emoţionat. Bine, sigur, nu-i cine ştie ce floare, e mai curând plăpândă, iar la aspect nu prea bate ea recordul, sărăcuţa, dar, deşi nu aduce cu vreun baobab, îşi face treaba ei de plantă ca una mare, fără-ntrerupere, într-o singură zi, sub ochii tăi. Peggy Blue şi cu mine citim adesea din Dicţionarul medical. E cartea ei preferată. O pasionează bolile şi se întreabă întruna pe care dintre ele o s-o aibă, mai târziu, când se face mare. Eu nu m-am uitat decât după cuvintele care mă interesează: „Viaţă“, „Moarte“, „Credinţă“, „Dumnezeu“. Şi închipuie-ţi, n-ai să mă crezi poate, dar nu erau acolo! Fireşte, dac-ar fi s-o luăm aşa, e o dovadă că nici viaţa, nici moartea, nici credinţa şi nici tu nu sunteţi nişte boli. Ceea ce e deja o veste bună. Deşi, după mine, într-o carte atât de serioasă ar trebui să existe răspunsurile la întrebările cele mai serioase ale existenţei, nu? – Am impresia, Tanti Roz, că în Dicţionarul medical n-au băgat decât chestii speciale, probleme pe care le pot întâmpina unii şi alţii. Dar lucrurile care ne privesc pe toţi, Viaţa, Moartea, Credinţa, Dumnezeu au fost lăsate de-o parte. – Ar fi poate mai bine să te uiţi în Dicţionarul filozofic, Oscar. Deşi, după părerea mea, chiar dacă vei găsi cuvintele care te interesează, s-ar putea să fii decepţionat. Sunt propuse acolo răspunsuri foarte diferite pentru fiecare noţiune. – Cum aşa? – Întrebările cele mai interesante rămân şi vor rămâne întrebări. Ele întreţin misterul. Fiece răspuns trebuie precedat de „poate că“. Doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv. – Vrei să spui că la „Viaţă“ nu există soluţie? – Vreau să spun că la „Viaţă“ există mai multe soluţii, prin urmare ea n-are soluţie. – După mine, Tanti Roz, singura soluţie la viaţă este să trăieşti. Doctorul Düsseldorf a intrat să ne vadă. Avea iar aerul lui de câine bătut, încă şi mai expresiv din pricina sprâncenelor ălora groase şi negre. – Vă pieptănaţi sprâncenele, domnule doctor? l-am întrebat. S-a uitat la toţi cei din jur, surprins, cu aerul că îi întreabă pe Tanti Roz şi pe părinţii mei dacă au auzit şi ei ce-a auzit el. În cele din urmă a răspuns printr-un da sugrumat. – Întrebam şi eu, nu-i nevoie să faceţi mutra asta, domnule doctor. De altfel, dacă e să fim sinceri, ţin să vă spun că, din partea mea, am fost cât se poate de corect în ce priveşte medicamentele, iar dumneavoastră de asemenea în privinţa bolii. Aşa că terminaţi odată cu aerul ăsta de vinovăţie. Nu e vina dumneavoastră dacă trebuie să daţi veşti neplăcute oamenilor anunţându-i că suferă de tot felul de boli incurabile cu nume latineşti. Destindeţi-vă niţel, relaxaţi-vă, ce naiba, că doar nu dumneavoastră sunteţi Dumnezeu Tatăl. Nu sunteţi dumneavoastră cel care comandă naturii. Dumneavoastră nu sunteţi decât un reparator. Nu mai fiţi aşa încordat, domnule doctor, ce naiba, nu vă mai daţi atâta importanţă, altminteri nu veţi putea continua multă vreme meseria asta. Uitaţi-vă numai un pic ce mutră faceţi! Pe când mă asculta, doctorul Düsseldorf făcuse o faţă de-ai fi zis că înghiţise un ou. Apoi mi-a zâmbit cu un zâmbet adevărat şi m-a pupat. – Ai dreptate, Oscar. Îţi mulţumesc că mi-ai spus toate astea. – N-aveţi pentru ce, domnule doctor. Plăcerea e de partea mea. Reveniţi când doriţi. Asta-i tot, dragă Dumnezeu. Aştept să-mi faci o vizită, nu uita. Vino. Nu ezita, chiar dacă e multă lume în momentul respectiv. Mi-ar face într-adevăr plăcere, să ştii. Pe mâine. Te pup, Oscar Dragă Dumnezeu, Peggy Blue a plecat. S-a întors acasă, la părinţii ei. Nu-s tâmpit să nu-mi dau seama că n-am s-o mai văd niciodată. Nu-ţi mai scriu, că sunt prea trist. Peggy şi cu mine am trăit o viaţă împreună, şi-acum mă pomenesc singur, chel, ramolit şi obosit în patul ăsta de spital. Urâtă-i bătrâneţea! Azi nu te iubesc. Oscar Dragă Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ai venit. Ai ales la fix momentul, că nu mă simţeam bine deloc. Poate că scrisoarea mea de ieri te-a jignit un pic... Când m-am trezit din somn, mi-am adus aminte că am nouăzeci de ani şi-am întors capul spre fereastră să mă uit la zăpadă. Şi deodată am înţeles c-ai să vii. Era dimineaţă. Eram singur pe Pământ. Era atât de devreme, încât până şi păsările dormeau, darămite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care trăgea la aghioase, pe când tu te munceai să aduci zorile. Nu părea să-ţi iasă din prima, dar te străduiai. Cerul pălise. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, înviorând lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite. Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primăvară! Şi iarnă! Şi uite-o pe Peggy Blue! Şi uite-l şi pe Oscar! Şi pe Tanti Roz! Asta zic şi eu sănătate de fier! Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară. Urmându-ţi aşadar sfatul, m-am străduit să-l pun în aplicare. Contemplând lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simţeam cum aerul îmi pătrunde în nări făcându-mă să respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Fremătam de o bucurie necuprinsă şi pură. Aceea de a exista. O bucurie care mă fermeca. Îţi mulţumesc, dragă Dumnezeu, că ai făcut asta pentru mine. Era ca şi cum m-ai fi luat de mână şi m-ai fi dus în miezul tainei ca să o cuprind cu mintea. Îţi mulţumesc. Pe mâine. Te pup, Oscar P.S. Dorinţa: Ai putea să mai faci o dată chestia asta şi pentru părinţii mei? Tanti Roz cred c-o ştie deja. Şi pentru Peggy, de asemenea, dacă ai niţel timp... Dragă Dumnezeu, Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine. Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru. Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu până la capăt ce-am început. Eu mă simt niţel cam obosit. Te pup. Pe mâine, Oscar Dragă Dumnezeu, O sută zece ani. E mult. Cred c-am început să mor. Oscar Dragă Dumnezeu, Băieţelul a murit. Voi rămâne în continuare o doamnă roz, dar Tanti Roz n-am să mai fiu niciodată. Am fost numai pentru Oscar. S-a sfârşit azi-dimineaţă, pe când părinţii lui şi cu mine coborâserăm pentru o jumătate de ceas să bem o cafea. A plecat când nu eram noi de faţă. Cred c-a aşteptat cu bună ştiinţă momentul, ca să ne menajeze. Ca să ne ferească de şocul de a-l vedea stingându-se. Până în ultima clipă el a fost cel care a vegheat asupra noastră, şi nu invers. Mi-e inima grea. Oscar s-a cuibărit în ea şi n-am cum să-l alung. Va trebui până diseară să-mi înghit lacrimile, nu vreau să-mi compar durerea cu aceea, de neîndurat, a părinţilor lui. Îţi mulţumesc că mi-ai îngăduit să-l cunosc pe Oscar. Graţie lui am reuşit să devin hazlie, năstruşnică, să născocesc o mulţime de poveşti, ba chiar şi să mă pricep la wrestling. Graţie lui am râs şi am cunoscut bucuria. Tot el m-a ajutat şi să cred în tine. Sunt plină de iubire, Doamne, parcă mă arde pe dinăuntru, mi-a dăruit atâta, încât să-mi ajungă pentru toţii anii de-acum încolo. Pe curând, Tanti Roz P.S. În decursul ultimelor trei zile pe care le-a mai trăit, Oscar pusese la căpătâiul patului o pancartă. Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea: „Numai Dumnezeu are voie să mă trezească“. Text postat de Mariana Ghicioi Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE