FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cleștar
de  Radu Gyr
  Dumnezeu, din muguri și mătase,
mi-a trimis un pui, ca un lăstar,
ziua să mi-l joc pe chiparoase,
seara să mi-l culc în degetar.
Pentru piciul ăsta mic de aur viu
-fulg de lună, zâmbet de zăpadă-
m-am făcut tătic giuvaergiu,
strai de-azur să-i cos într-o baladă.
Îi aștern, suave, pentru mers,
strofe mici ca fulgi de crizanteme,
ca să calce numai peste vers,
cu pantofi de rouă prin poeme.
Îi fac jocuri din aripi de cărăbuș
și din umbră moale și ușoară.
Leagăn i-am cioplit dintr-un arcuș
și culcuș de cer într-o vioară.
Cresc păpuși din floare de cireș
și le plimb prin stihurile mele,
și-un căluț de vis îi scriu pe-un preș
măiestrit din cântece și stele.
Chiar și urșii cu priviri de sticlă roz
și cu funde prinse în agrafe,
îi adorm în basm cu voievozi,
în cocioabe albe de garoafe.
Și-așa trec zilele, cu steme,
cu surâs, cu zurgălăi sau cu amar,
și ne uită-ntre garoafe și poeme -
pici plăpând și tată grădinar

pe o margine albastră de cleștar.


(din "Stele pentru leagăn")

Text postat de Mariana Ghicioi
Date despre autor
Data nasterii: 2 martie 1905
Locul nasterii: Câmpulung Muscel
http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr

și

http://www.radugyr.ro/index.php?menu=biografie

 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE