FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Scrisoare mamei
de  Serghei Esenin
  Tu tot mai trăiești, bătrînă mamă?
Ție cu supunere mă-nchin!
Mica-ți casă, seara de aramă,
Lumineze-o pașnic și senin.

Mi se scrie că ești tulburată,
Că ți-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades bați drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat.

În albastre seri ți se năzare -
Gînd pustiu, ce lacrimei dă val -
Că la crîșmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gîndul tău, ducîndu-l spre prăpăd;
Nu-s bețiv chiar în așa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.

Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Și la noi acasă să mă-ntorc.

Eu voi reveni pe cînd răsfață,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineață,
Cum opt ani în urmă ai făcut.

Nu trezi deșertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere și trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

Să mă rog tu nu-mi mai da povețe!
Nu-i nevoie! Duse-s cîte-au fost.
Numai tu-mi ești reazem la tristețe,
Numai tu dai vieții mele rost.

Fie-ți deci neliniștea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat.
Text postat de Mariana Ghicioi
Date despre autor
Data nasterii: 3 octombrie 1895
Locul nasterii: Constantinovo, regiunea Riazan
http://ro.wikipedia.org/wiki/Serghei_Esenin
 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE