PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
intamplare ciudata de  nicolae sirius   Întâmplare ciudată Cine? a întrebat un copil lăcrimând uitându-se atent într-o parte a străzii unde-un bătrân îngândurat în întuneric tot spera asemeni unei păsări obosite să-şi mai găsească locul. Seara? a întrebat din nou copilul, cu un fel de disperare în glas, continuând: Seara, în plină zi, se vede pe străzile Romei de parcă un om ar fi? i nemaivoind să mai audă nici un răspuns a început să-şi vorbească şoptit: Seara-i un om îngândurat- trece continuu pe străzile Romei, vorbind despre lucruri pe care noi le-am uitat. 10-12-2000 Cea mai târzie iarnă Valuri roşii asemeni unui câmp de maci umbrele ultimelor frunze de arari arzând lasate de vântul trecând peste lacul aproape secat. ...Neputincioşi... si totuşi nu ne acoperim faa. Vin cântăreţii să ne ureze An Nou şi-aproape că nu le mai vine să deschidă gura. Unde-i zăpada... unde e aerul ce până-n adâncul pământului în cristale de gheaă apa lega? îi întreb din priviri în timp ce ei îmi colindă aproape plangând: Iarna a rămas suspendată în cer... undeva... O să se stingă şi obiceiurile spune mama şi pleacă în casă oftând. Iau o mână de grâu şi o arunc cât pot de sus- să ajungă aş vrea acolo unde suspendată a rămas iarna să cadă ningând odată cu ea. 3-09-2000 Moştenire Vouă vă rămân, spuneau bătrânele umbre- vouă vă rămân toate: norii pe cer foşnetul valurilor razele soarelui ciripitul păsărilor. Vouă celor ce de-acum pregătiţi sunteţi să veniţi. Noi n-o să luăm la plecare nimic mai mult decât înnegritele noastre umbre ce par că noaptea ar fi. Noi n-o să luăm nimic- repetau aproape regretând- chiar dacă de mâini aerul o să ni se atârne ca şi cum ar vrea să-l scoatem de aici, chiar dacă ultimul cântec al mierlei o să ne cadă pe timpan ca un ac perforând materia- chiar dacă razele soarelui în noapte vor crede că n-or să mai fie văzute şi-o să ne însoţească visând. Vouă vi se va încredinţa totul: seminţe, rădăcini… Iată-le! strigau ele aruncându-le-n aer. Cuvintele, s-au mai auzit ele într-un târziu, spunând, sunt şi ele aici... voi o să lucraţi cu ele cântând, bucurându-vă, tânguindu-vă, de parcă nici nu aţi şti de unde vă vin. Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE