LINIA
Subțire ca o ață de mămăligă
Mi se așează în cale
O linie
Ce poate despărți cerul, mâinile, inima.
O linie sigură dintr-o veșnicie tot mai nesigură,
O linie ca toate liniile ce complică existența
Luându-ți forma cu multă iubire.
Dincolo de ea începe păcatul.
Sau ploaia-
dimineața aceasta cu iz de zambile.
Încă zăbovesc acolo strigând pe cine nu e.
A FI- A NU FI
A nu fi
Trăia așa
de-a dreptul, fără chitanță,
Biciuit de fumul
ultimei sale tristeți.
Urcase treptele -câte trei-
s-ajungă lângă lucruri,
să afle ce știu.
Si nu mai găsi
decât câteva dorințe
la schimb.
- Ia spune, de ce nu ești?-
îl întrebă
A fi,
înfășurat frumos în piele și os-,
Cari privirea de colo colo,
fără garanție.
Mai lasă fântâna din care nu se bea
Luna-și făcu loc și-și privi ngrijorată
ultimul rid.
Fantâna, cu capul sub braț,
Si-astepta lacomă
prada.
CEL CU INGERII
- « Tu ești cel cu îngerii ? »
- « Nu
- zice. Sau ... sunt?! »
L-am întâlnit frecându-și mâinile
A neliniște tăvălită prin suflet
Așteptând visele pentru Cel de sus.
Prieteni,
Pleacă CelCuÎngerii,
Ne-a lăsat să complicăm ceea ce era simplu de tot
Și să ne arătăm dinții.
Cred că deja dă explicații
Cum de ne lipsește
Ceea ce trebuia să fie...
AL NIMĂNUI
Iată, trece-al nimănui...
Nu-și găsește căpătâi.
Are-o aripă rănită
Și o Ană nezidită,
Ar bea apă otrăvită.
Nu plânge, amarule,
Vezi ce faci cu soarele,
Prea apune repede...
Iar dacă ți -e greu, spre seară,
Leagă-ți inima c-o sfoară
Să nu dea pe dinafară
Că nu este, nu-i, și nu-i
Leac pentru al nimănui.
MOARTEA
Vine încet cu coasa întoarsă spre ceruri. E așa o
ceață ... Ca de o metaforă mă reazăm.
Ea este. Plimbă
ochii după o pradă ușoară, ii simt... Mărturisesc că am
căzut deseori de pe cuvânt.
Mi-e teamă de noaptea niciodată a mea,
si de orice mă poate mânca,
Mărturisesc...
Parcă ezită, o cunosc după ochi... parcă
ezită... Păsările țipă fără noimă un cântec pe
care nu-l înțeleg...
Poate se duce după iarbă. Ia-o
peste câmp, așa, ia-o peste câmp, n-avea grijă, nu
trec masini...
du-o vântule, gândule, du-o ...
Și coasa-ncovrigată decupează
norii -ngrămădiți pe mămăligă. Trece- fără bilet de
trecere- prin noaptea asta frumoasă și
stricată,
și
mă mir că ziuă se face,
și
mă mir că pot să las totul așa cum e
fără să mai gândesc...
IMAGINARE
Intre noi distanța iar se prelinge.
Ce catastrofă ar fi, dacă ne-am atinge !
Am trasat peste tot culoare imaginare.
Udăm pe furiș floarea lui, fiecare.
Si bolborosim ca, dimineața, apa prin țevi :
-Tu cine ești ?
-De ce mă întrebi ?
Ne-am trezit așa cu ochelari de cal amândoi,
Poți întoarce de-acum și căruța ntre noi...
Mai e loc destul, totdeauna e loc,
Nu e nici un deranj dacă treceți,
Vă rog...
Nu, nu sunt trist, vi se pare...
Știți, s-a dat drumul la
Imaginare!
VENEȚIA IUBIRII
Odată ajunse n poem,
Înfometate de nemurire,
Respiră victorioase.
Cel mai greu e dacă
Gândurile
Se izbesc de inimă.
Acolo, urmele dispar
Și pot rătăci
Căutând la infinit
Jocul împerecherii.
