Material preluat de la Institutul European din Romania

Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Legislaţia primară include tratatele Comunităţii cu toate modificările şi completările ulterioare şi reprezintă cadrul constituţional al Uniunii Europene.

Legislaţia secundară cuprinde toate actele juridice comunitare (directive, regulamente, decizii, recomandări, avize etc.) adoptate de instituţiile comunitare în temeiul tratatelor.

            UNIUNEA EUROPEANĂ

 Instituţii şi concepte

Comunitatea Europeană (EN European Community, FR Communauté européenne, DE Europäische Gemeinschaft) este denumirea folosită deja înainte de Tratatul privind Uniunea Europeană pentru toate cele trei Comunităţi în contexte nejuridice. Prin dispoziţiile Tratatului de la Maastricht intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, denumirea de Comunitatea Economică Europeană a devenit Comunitatea Europeană. Prescurtarea uzuală care se întâlneşte în actele comunitare adoptate după data menţionată anterior este CE.

Comunităţile Europene sunt: Comunitatea Economică Europeană (în prezent, Comunitatea Europeană), Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau, mai frecvent, Euratom).

Comunitatea (EN Community, FR Communauté, DE Gemeinschaft) este o variantă prescurtată pentru Comunitatea Europeană sau numai pentru una dintre cele trei Comunităţi, atunci când contextul este clar.

Comunităţile (EN Communities, FR Communautés, DE Gemeinschaften) este o formă prescurtată care se foloseşte ocazional pentru toate cele trei Comunităţi la un loc.

Comunitatea celor Cincisprezece (EN The Community of Fifteen, FR les Quinze, DE die Fünfzehn) se foloseşte pentru a evidenţia numărul statelor membre. În timp ce formula The Fifteen din limba engleză este neoficială, les Quinze se utilizează adesea în franceză cu referire la o acţiune interguvernamentală, pentru a o distinge de o acţiune a Comunităţii, în special în politica externă şi în contextul celor doi piloni care nu sunt de competenţa Comunităţii.

Comisia Europeană (EN European Commission, FR Commission européenne, DE Europäische Kommission) este formată din 20 de membri, cunoscuţi sub numele de comisari, care aparţin celor 15 state membre, dar acţionează independent, în interesul Uniunii Europene. Comisia este organul executiv al Uniunii. Are drept de iniţiativă legislativă, controlează respectarea şi aplicarea corectă a legislaţiei comunitare, fiind numită şi „gardian” al tratatelor, gestionează şi aplică dispoziţiile comunitare şi reprezintă Comunitatea Europeană în raporturile juridice cu organizaţiile internaţionale.

Consiliul Uniunii Europene (EN Council of the European Union, FR Conseil de l’Union européenne, DE Rat der Europäischen Union) sau Consiliul de Miniştri (EN Council of Ministers, FR Conseil de ministres, DE Rat der Minister) sau Consiliul este principalul organ de decizie al Uniunii Europene, format din miniştrii guvernelor celor 15 state membre. Există un Consiliu de Afaceri General şi, în funcţie de problemele discutate, Consilii alcătuite din miniştrii de resort, în funcţie de domeniul abordat: afaceri externe, agricultură, industrie, transport etc. Preşedinţia Consiliului este deţinută prin rotaţie de câte un stat membru, pe o perioadă de şase luni. ATENŢIE! A NU SE FACE CONFUZIE ÎNTRE CONSILIUL UNIUNII EUROPENE ŞI CONSILIUL EUROPEAN SAU CONSILIUL EUROPEI!

Consiliul European (EN European Council, FR Conseil européen, DE Europäischer Rat) este reuniunea bianuală a şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene. Rolul său este de a impulsiona dezvoltarea Uniunii şi de a defini orientările politice generale ale acesteia.

Parlamentul European (EN European Parliament, FR Parlement européen, DE Europäisches Parlament) reprezintă forumul democratic necesar dezbaterilor. Ales prin vot universal din 1979, Parlamentul este format din 626 de parlamentari, grupaţi nu în funcţie de ţările de origine, ci de afinităţile politice (socialişti, creştin-democraţi, liberali).

Mediatorul sau Ombudsman (EN Ombudsman, FR Médiateur, DE Bürgerbeauftragter/Ombudsmann) este numit de Parlamentul European şi îndeplineşte atribuţii de avocat al poporului pe durata mandatului Parlamentului European care l-a desemnat.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (EN Court of Justice of the European Communities, FR Cour de justice des Communautés européennes, DE Gerichtshof der Europäischen Gemeinschaften) este formată din 15 judecători şi 9 avocaţi generali desemnaţi pe o perioadă de 6 ani. Rolul Curţii de Justiţie este de a asigura respectarea dreptului comunitar, precum şi respectarea şi aplicarea tratatelor.

Tribunalul de Primă Instanţă (EN Court of First Instance, FR Tribunal de première instance, DE Gericht erster Instanz) nu este o instituţie comunitară distinctă, ci un organism al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, autonom şi care dispune de organizare proprie.

Uniunea Europeană (EN European Union, FR Union européenne, DE Europäische Union) este uniunea economică şi politică formată din 15 state membre: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda (state fondatoare ale CECO, CEE şi Euratom, 1957), Danemarca, Marea Britanie, Irlanda (care au aderat în 1973), Grecia (1981), Spania, Portugalia (1986), Austria, Finlanda şi Suedia (1995). Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) a introdus denumirea oficială de Uniunea Europeană, făcând referire la cele trei Comunităţi.

Tratatul de la Maastricht a consacrat instituţia Uniunii Europene prin asemănarea cu un templu grec având la bază trei piloni, fiecare cu reguli şi proceduri proprii, dar care se găsesc sub un frontispiciu comun. Comunităţile Europene constituie primul pilon al UE, în timp ce politica externă şi de securitate comună şi respectiv justiţia şi afacerile interne reprezintă pilonii al doilea şi al treilea ai Uniunii Europene, competenţele cu privire la pilonii al doilea şi al treilea revenind exclusiv UE. Tratatul de la Amsterdam păstrează aceeaşi arhitectură generală a Uniunii Europene, dar deplasează o mare parte din pilonul al treilea (justiţie şi afaceri interne) sub competenţa Comunităţilor.