(pseudo)eseu
Cred ca m-a fascinat dintotdeauna marea. Nu am avut ocazia sa o vad de foarte multi ani. Si nu voi mai avea ocazia sa o revad niciodata CU TINE, ' my love, my life and my bride'.
Poate ca niciodata nu ar fi trebuit sa-mi fac iluzii ca vom fi impreuna (cugetare matura, de barbat trecut de 50 de ani, in asteptarea iluziilor sale cu tine, care probabil nu se vor implini niciodata ASA CUM NOI DOI AM VISAT).
Aud inca freamatul valurilor care se sparg de tarm, imi imaginez din nou mica laguna din vara in care am fost cu tine la mare, mai plutesc si acum in ILUZIA FERICIRII IMUABILE, dar totul este un vis, intelegi? UN VIS...
Nimic nu se va intoarce pentru a ne mai da o a doua sansa de a fi fericiti...Florile exotice plutesc si acum in memoria mea din vara in care am plecat in Grecia, departe de tine, rupindu-ma parca de tine...Din vara care parca ne-a despartit brutal, facind o rana de un apus marin EASTMANCOLOR intre noi.
Nici un eseu NU NE VA FACE MAI DERICITI.
OK, vom gusta marea poezie a lumii, vom admira metaforele inspirate, vom suferi politicosi pe marginea unor poeme remarcabile, dar NIMIC DIN CE A FOST VIRTUAL-PERFECT nu se va intoarce.
Imi amitesc si acum comentariul tau, atunci cind mi-ai marturisit sfatul dat de o prietena a ta; te intrebase ce se intimpla cu tine...I-ai spus despre iubirea noastra imposibila, si despre faptul ca as fi vrut sa ma casatoresc cu tine...Iar tu i-ai raspuns ca ILUZIA NU AR FI DURAT DECIT POATE TREI ANI... "Si doar pentru atit si tot ar fi meritat!", ti-a spus prietena ta. Nu voi putea uita niciodata aceasta replica si sunt convins (la modul subiectiv, evident) ca avea dreptate.
Astept si acum, sprijinit de marginea acestui eseu, ca bunul meu prieten I. C. sa ma salveze; sa ma ia si pe mine la mare intr-o delegatie de citeva zile, sa retraiesc ILUZIA fericirii cu tine...
Valurile marii se sparg ireal in acest text orgolios si
intelept-euforic, nimic nu se va intoarce la anii cind te-am iubit cu disperare... Imi place sa iau un pumn de nisip si sa-l rasfir in vint... Poate e mult, poate e putin, asa trece si viata noastra pe malul unei mari aflate in zbucium permanent.
Iti multumesc aici, in ultimul rind, pentru ILUZIA ca am fi putut fi impreuna...
Este o dupa-amiaza de vara perfecta, voi pleca de la Cafe Internet cu multumirea ca am trimis acest text spre eternitate si cu iluzia ca tu il vei citi cindva...Ceea ce conteaza, de fapt, este viata reala, ea ma asteapta dincolo de acest ecran, in clipa in care voi inceta sa-mi amintesc, cind voi deveni o masina de redactat amintiri, cind eu insumi voi capata ceva din impasibilitatea calculatorului in fata caruia ma aflu...
O dupa-amiaza de vara perfecta...Undeva, departe, marea incearca sa ma recheme, stiu ca exista putine sanse de a o revedea. In nici un caz CU TINE, ' my love, my life and my bride'.
Cred ca m-a fascinat dintotdeauna marea. Dar nu voi mai avea ocazia sa o vad NICIODATA IMPREUNA CU TINE. Doar valurile se sparg imaginar de acest pseudoeseu, e un zgomot imaginar urias, o imensa pierdere si regasire (de iluzii), macar in acest (pseudo)eseu, macar in acest text, macar in aceasta dupa-maiza de vara perfecta cind redactez, in fata unui calculator, amintiri despre O ILUZIE PERFECTA.
Ioan Iacob
