I.
Soarele strãlucește
fãrã sã mã încãlzeascã
primãvara se îndreaptã cãtre varã
dar în mine încã
sãlãșluiește marea acoperitã de gheațã
și ceața
II.
Vreau sã strig
dar sunetul nu rãzbate
lacrimile nu spalã
doar transpirația șiroiește
și astfel oamenii merg mai departe
III.
M-ai purtat atât de departe
încât aproape cã gãsesc înaintea mea
Strãinul cunoscut
aproapele frate
mâinile mamei mai calde
ascunse în cuvântul strãin
Drumuri se deschid
revãrsându-se
cãtre mãri necunoscute
IV.
Timpul e înãuntru
pentru a schimba apele
a uita mâinile
care-au atins atât de tandru
timpul e înãuntru
pentru a trezi din vis
V.
Când ne vom întâlni din nou
Vom avea o strãlucire în ochi
vâlvãtaia focului se va ridica
sau ne va toropi oboseala
și astfel vom merge înainte
VI.
Am cerut
tãcerea grea a pãdurii de pin
mi-am dorit aripi agile de lebãdã
ochi de pește
iar în loc de o inimã neliniștitã
aș fi vrut sã am o piatrã lunecoasã
Traducere: Elena Bortã