FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Mi-am luat bilet la clasa a doua, cu reducere, inca mai eram student, chiar daca nu ma mai dusesem la facultate de luni intregi. Insa am gasit usa compartimentului inchisa cu lacatul, un lacat mare, ruginit, pe care abia il puteam cuprinde in mana, nici pana acum nu mi-am dat seama cum de se putuse repartiza un loc intr-un compartiment sigilat, dar eroarea poate aparea oriunde, oricand, iar noi nu putem decat sa ridicam din umeri, totata lumea o stie, sistemul e de vina si nu se poate face nimic in sensul asta, caci suntem prea mici, iar ei prea sus, nu ii putem accesa, iar ei nu ne pot vedea, in concluzie nu are rost sa ne obosim intreprinzand vreo actiune sortita din start esecului.
Era primul compartiment de langa locomotiva, asa ca nu mi-a fost greu sa il gasesc pe controlorul de bilete, sa ii prezint cu calm situatia, Nu am unde sa intru, usa este incuiata, iar in picioare nu pot sta, am platit biletul cu loc, uitati, locul treisprezece, cifra fatidica dupa unii, norocoasa dupa altii, indiferenta mie.
- Si in plus, am adaugat, priviti cat de plin este coridorul, stau oamenii ca sardelele, nu vreau sa merg tot drumul intr-un picior.
Solutia a fost sa ma mut la clasa intai, acolo era complet liber, oamenii sunt din ce in ce mai saraci, iau cu asalt vagoanele de clasa inferioara, lasandu-le pe acestea goale-golute. Mi-am ales un compartiment de mijloc, rugandu-ma in gand sa nu fiu deranjat tot drumul, si m-am instalat comod intr-un fotoliu de la fereastra, imi place sa privesc totul din mers, din viteza, sa vad cum natura fuge de mine, imbatranind, in timp ce eu o sfidez nemiscat, nemuritor si rece.
Trenu porni greu dar se opri repede, brusc, lipindu-mi spatele de spatarul scaunului, nu am stiut de ce, apoi mi-am dat seama, am vazut oamenii de pe peron, toti odata, facand aceleasi gesturi, ochii mari, fata ingrozita, mainile in aer apoi prabusite pe crestetul capului, toate acestea in timp ce se ridicau de pe bancile de asteptare (cei care stateau jos), sau alergau spre locomotiva (cei deja in picioare). Am deschis geamul, impins de curiozitate, deja banuiam tragedia, insa mi-au trebuit confirmarea si ceva amanunte.
- Ce s-a intamplat, am strigat spre o femeie ingrozita, insa nu ma auzi, sau daca o facu, ma ignora, ma pregateam sa strig din nou, dar m-a intrerupt o domnisoara, isi pastrase cumpatul, parea si ea rascolita insa se stapanea mai bine, tineretea e mai putin profunda in senzatii si perceptii, viata e privita mai usor, insa nu neaparat mai superficial, doar cu putin mai multa detasare, atata tot.
-A murit o femeie, a raspuns intorcandu-se spre mine, a cazut sub rotile trenului, a vrut sa se urce din mers insa a alunecat, iar trenul a retezat-o de la jumatate, a murit pe loc.
Nu s-a zabovit prea mult, murise, murise, nu mai era nimic de facut, trebuia eliberata linia, cadavrul va fi examinat putin mai tarziu, probabil va fi anuntata familia, Va anuntam cu regret ca fiica, sau mama, sau sora, sau sotia dumneavoastra, a fost calcata accidental de rotile trenului, moartea survenind pe loc prin decapitare, mai degraba injumatatire, ar putea completa o a doua persoana, niciodata o evidenta nu se face de unul singur, perspectiva asupra faptelor trebuie sa fie cel putin dubla, altfel raportul nu prezinta credibilitate. Incet-incet ne-am pus in miscare, lasand in urma peronul cu oamenii inca agitati, vorbind intre ei, dandu-si cu parerea, se va comenta mult faptul, cu greu uiti o intamplare ca aceea, mai ales daca ai vazut cu ochii tai totul, eu nu puteam decat sa imi inchipui, piciorul alunecand pe scara poate putin umeda, ea scurgandu-se intr-o fractiune de secunda sub tren, fara sa aiba timp sa realizeze unde se afla si cum ajunsese acolo, apoi lovitura, brusca, puternica, si gata, ce moarte stupida.
Ni se poate intampla oricand, pe neasteptate, femeia aceea nu stia ca astazi va muri, nici prin cap nu ii trecea, atunci cand isi facea bagajul, cand isi putea hainele in geanta, gandindu-se ca in doua trei ore va fi la munte, respirand un alt aer, diferit de cel din oras, mai curat, mai sanatos. Poate fredona o melodie ramasa in minte de la radio sau tv, nu era neaparat fericita, insa se simtea bine, indeajuns incat sa cante, asa, doar pentru ea, parca spuandu-si, Azi este o zi minunata, toate lucrurile imi zambesc, iar eu le intorc zambetul, viata e frumoasa, cine spune ca nu e asa se inseala.
Nu ne este dat sa ne cunoastem momentul exact al mortii, si nici circumstantele, daca le-am sti viata noastra s-ar desfasura complet altfel, diferit de la om la om, exista o doza mare de imprevizibil in fiecare, oricat de mult afirmam ca ne cunostem pe noi insine, ne inselam, orice situatie extraordinara ne poate evidentia parti ale noastre pana atunci nestiute, moduri de comportament total incontrolabile. Daca ar fi stiut ca dimineata aceea va fi ultima, la fel si micul dejun, cafeaua, ceaiul, orice o fi baut sau mancat, probabil femeia nu ar mai fi plecat nicaieri, ar fi stat in pat, sau pe fotoliu, nemiscata, cateodata nu mai poti lupta, nu are rost sa te zbati, oricum nu poti invinge, nu te alegi decat cu zbuciumul si poate cu o moarte violenta, asa ca mai bine stai linistit si astepti sa te invaluie cald, pe nesimtite. Poate s-ar fi culcat, si-ar fi reluat somnul, moartea in somn este cea mai usoara, goodbye cruel world, I leave you now, nu asta am vrut, asa mi-a fost dat. Sau si-ar fi luat toti banii din casa, ar fi scotocit infrigurata prin sertare, apoi ar fi fugit la banca, la CEC, si-ar fi lichidat in graba toate economiile, gandind sa traiasca la maxim atat cat i-ar mai fi ramas, traire trecuta prin filtrul personal, nu stiam ce preocupari avea, ce aspiratii sau neimpliniri o bantuiau. Poate cu banii aceia si-ar fi indeplinit o ultima dorinta, pe care cei din jurul ei, sotul, copii, parintii, nu ar fi putut sa i-o refuze, chiar daca numai ea stia ca moare, nu si ei, ei ar fi vazut doar nebunia cum se instaleaza, caci nu poti intelege pe deplin ceva ce nu poti controla. Daca, in plus, stia si circumstantele, daca cineva i-ar fi spus, Ai grija, nu fugi dupa tren caci o sa sfarsesti sub el, ar fi incercat sa evite, si ar fi reusit cu usurinta, ar fi asteptat linistita urmatoarea cursa, nu s-ar mai fi grabit, nu s-ar mai fi urcat in taxi si nu ar mai fi spus, Repede, la gara, nu trebuie sa intarzii. Dar cine poate sa iti zica, Vezi ca intr-o ora, sau o zi, sau o saptamana, un an, o sa mori, si o sa mori asa si pe dincolo, depinde doar de tine sa iti eviti moartea, o poti pacali, e doar o chestiune de alegere, insa ai grija, odata si odata tot te va inhata, e clar, toata lumea o stie, omul este muritor, asa a fost creat si asa va fi intotdeauna. Daca femeia aceasta nu ar fi murit astazi, poate ar fi murit maine, daca Maria, femeia de la telefon, nu s-a aruncat in acea zi de sus, daca a ales sa isi prelungeasca viata cu cel putin o zi, asta nu inseamna decat ca a intarziat putin momentul, insa indeajuns pentru a mai putea face o gramada de actiuni, de exemplu sa se duca in parc, la intalnirea cu mine, adica cu Robert. Si se dusese, sunt sigur de asta, caci isi pusese toate sperantele in acea intalnire, si prima ora trecuse repede, cand astepti infrigurat nu simti timpul, apoi devenise agitata, avea sa vina sau nu, un ghimpe ii incerca fiinta, insa nu intepa prea puternic, inca spera, poate nu ii pornise masina, sau statea mult la metrou, sau se intalnise cu vreun cunoscut pe care nu il putuse evita, dar cu siguranta se grabea sa ajunga, cateva minute, atata tot, si va ajunge, in sfarsit il va vedea, viata va capata iar un sens, nu se stia care ar fi fost acela, insa ce mai conta, va fi aici, in carne si oase, l-ar putea atinge, insa nu ar indrazni, trecuse mult timp, ar fi fost un gest total nepotrivit. Insa timpul trecea, acum din ce in ce mai dureros, fiecare minut avea greutatea lui, fiecare barbat parea el, cu toate ca acum nici nu si-l mai putea inchipui, oare n-o fi acela care se indreapta incoace? chiar daca are parul blond, s-o fi vopsit, nu putem sti ce este in mintea oamenilor, poate vroise o schimbare de look si atitudine, poate se tunsese la zero, ca persoana aceasta care se apropie, sau isi lasase plete, insa nu, nici acesta nu se oprise in fata ei, nu se asezase pe banca pe care o ocupa urmand sa o priveasca cu interes. Intr-un final avea sa inteleaga, nu va veni, totul fusese o amagire, asta era evidenta, statea ca proasta si astepta o fantoma, si zicandu-si asta sufletul ei se va narui ca un castel de nisip luat de apa, vrusese prea mult de la acest moment si nu primise nimic, nu era drept, viata nu era dreapta, mai bine se arunca inca de atunci, de cand ii vorbise la telefon, dar ar putea sa il sune chiar acum, din nou, ii va incolti un gand, ar putea forma numarul cu o singura apasare de tasta, telefonul memorase apelul, sa il intrebe de ce, de ce se juca cu ea, de ce o chinuia, insa i se va face lehamite, o va invalui greata, oboseala, resemnarea, se va ridica cu gesturi moi, bagand telefonul la loc, in poseta, mai mult din reflex, si va parasi parcul tarandu-si picioarele fara vlaga, viata nu merita traita, nu, nu asa...
Lucrurile se puteau petrece si altfel, scenarii sunt nenumarate, poate statuse putin apoi o apucase teama aceea nedefinita care ne stapaneste atunci cand asteptam cu atata ardoare ceva, si cand e gata-gata sa ni se intample ne dam seama ca nu suntem pregatiti pentru asta, ne dam seama ca, pur si simplu, nu asta vrem, ca ne simtim bine ateptand si atat, concretizarea ne scoate din ritm, facandu-ne vulnerabili, stare de disconfort pe care refuzam sa o acceptam. Putea sprijini un copac gandindu-se, Acum va veni, il voi vedea, si apoi? Apoi ce? Ce se va intampla? Ce ii voi spune, cum voi reactiona? intrebari retorice care o vor face sa se cutremure, sa intre in panica, sa se uite de doua ori in jur apoi sa grabeasca pasul spre iesire, tinandu-si poseta lipita de coapsa dreapta si privirea sus, rugandu-se in gand sa nu care cumva sa il vada, sau, chiar mai grav, sa nu se ciocneasca unul de altul, aproape intamplator, sansele erau destul de mari, parcul nu avea pra multe iesiri.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Trist. Am pierdut si eu un prieten drag candva, tot asa, dintr-o prostie, altul si mai drag este ros de o tumora maligna..

Si eu am citit "cu sufletul la gura" proza ta, gandurile sunt exprimate deopotrva lucid si literar.

Nu am sa iti reprosez decat faptul ca unele fraze sunt mult prea lungi, spre exemplu:
"Intr-un final avea sa inteleaga...viata nu merita traita, nu, nu asa".
Si mai sunt vreo doua.

Per ansamblu, zic si eu ca e bine!

Pe curand,
peta.
 
Postat de catre l;'l da la data de 2004-06-03 09:17:43
         
 
  Sorin,
M-as duce eu la un editor, dar inca nu am terminiat romanul asta. mai e de scris destul din el, poate daca il finalizez am sa iti ascult sfatul.

Nu te gandi sa lasi totul balta, scrii bine, ai umor, esti talentat.

Ina...
Restul o sa vina, atat cat mai e scris.
Fata de la petrecere o sa mai apara ea, putin mai incolo. O sa vezi ;)

 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-06-01 11:41:03
         
 
  Ma gandesc ca poate pe Sorin o sa-l asculti! Ca eu vorbesc de-a doanda si nu ma crezi cand iti spun, ca asta e chiar un roman si ca, nu are rost sa tot tragi mata de coada... vreau si eu autograf cat esti tanar si verde, mai George!
Hai cu restul ca-s curioasa daca mai simt "frantura"!
A! Nu stiu de ce, dar preferatul meu e fragmentul al patrulea...Hmmm! Dar fata de la petrecere nu mai apare? Mi-era draga!
 
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2004-05-27 16:34:44
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Mai, George, mai. In locul tau as strange toate textele si as incerca la un editor. Poate n-o sa sara in sus de bucurie, ca i-am vazut tare scarbosi, dar poate unul o sa te bage in seama. Asta e sfatul meu.
Vezi, mai, George, mai cum sta treaba? Pe alt site au succes numai textele cu porcarii. Dupa ce ca traim cum traim, ca auzim peste tot numai injuraturi, vedem numai betivi, batausi si hoti de buzunare, intram pe un site de literatura si dam de acelasi limbaj, de aceeasi oameni sub o masca noua. Daca ii tragi de atentie iti spun ca esti sensibil si n-ai citit literatura noua, literatura secolului XXI. E trist ca unii prozatori nu au loc de cei care scriu literatura secolului nostru. Si daca tot insisti, iti trantesc lozinca: jos cenzura!
Asta e, George. Am fost tentat sa las totul balta - inca nu sunt hotarat. Pentru mine, prezenta in site-uri de literatura a fost doar pentru relaxare. Nu-mi trebuie polemica absurda si neconstructiva. O sa vad... Pana atunci, incanta-ne mai departe, George. Si, in locul tau, as incerca la niste editori.
st
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2004-05-27 16:10:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE