FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Trenul opri din nou, dar de data aceasta justificat, ajunsese in prima statie. Imi parea rau ca nu luasem o carte cu mine, nu trecuse nici o ora si deja simteam apasarea plictiselii, si mai aveam destul de mers, oraselul nu era chiar atat de aproape pe cat crezusem initial. M-am uitat pe bilet, acum se obisnuia sa se scrie locul si ora plecarii, sosirii si numarul de statii pana la destinatie, erau trei pe biletul meu, si nu parcursesem decat una. M-am gandit sa incerc sa adorm, caci de fumat nu imi mai ardea, era prea dimineata si inca nu imi era foame, asa ca tigara nu isi mai gasea nici o utilitate, si zacandu-mi toate astea, m-am intins pe trei scaune din compartiment, punandu-mi bratul drept sub cap, dar nu am apucat sa inchid ochii, usa compartimentului se deschise si ma facu sa ma ridic si sa raspund la intrebarea, E liber?. Am ridicat din umeri ca si cand nu as cunoaste raspunsul, insa miscare fu luata ca o afirmatie, un barbat intra, isi puse o geanta mica pe locul de bagaje de deasupra scaunelor, si se aseza langa usa, pe acelasi rand cu mine.
Nu l-am bagat in seama o perioada buna de timp, chiar daca ii simteam privirile atintite asupra mea, m-am comportat ca si cand as fi fost singur, ca si cand intimitatea inca nu imi fusese violata, n-or fi fost destule compartimente goale in vagon? Pesemne aveam de a face cu unul din aceia carora nu le face placere sa calatoreasca singuri, care cauta tovarasie si leaga prietenii rapide si fragile, pe termen scurt.
Porniram din nou la drum, vedeam cladirea mica a garii cum se apropie de mine, apoi se indeparteaza din ce in ce mai repede, lasand locul catorva case presarate de-a lungul liniei ferate, apoi copacilor si stalpilor de telegraf, a caror miscare rapida imi obosi ochii, facand-ma sa ii inchid si sa ma cufund intr-o toropeala placuta, insa nici starea aceasta nu tinu mult, usa compartimentului se deschise a doua oara, si nu era taxatorul de bilete, asa cum banuiam, ci o mogaldeata murdara, cu parul sarmos, sprijinandu-se in carje de lemn cu varf metalic, ce ii suplineau piciorul drept.
-Fericiti cei saraci cu duhul caci a lor, a lor... incepu sa bolborosesca clipind des cu barbia in piept si cu mana intinsa, a lor, aaa, a lor,continua, era clar ca nu stia urmarea, se impotmolise.
- A lor este imparatia cerului, am completat eu, mai mult instinctual, iar el si-a ridicat privirea nedumerit
-Poftim? spuse speriat
-Fericiti cei saraci cu duhul caci a lor este imparatia cerului, nu asta ati vrut sa spuneti?
O umbra de speranta i-a lucit in ochi, insa nu pentru ca ii ghicisem replica, ci pentru ca ii acordam atentie, ii adresam cuvinte, nu conta ce, erau, si ieseau de la mine din gura indreptandu-se catre el, si asta era important.
A inceput sa vorbeasca repede, aruncand spre mine o adevarata avalansa de vocale si consoane spuse printre icnituri si gafaieli, dintre care nu se distingea nimic concret, insa care ma deranjau prin agresivitatea lor, dracu ma pusese sa deschid gura, trebuia sa il ignor, sa il las in pace, in durerea lui reala sau fabricata, in zilele astea nu mai stii ce sa crezi, esti tras pe sfoara in cele mai ciudate moduri. I-am aruncat colegului de compartiment o privire, statea imobil, cu mainile pe genunchi si privirea inainte, fixa, o stana de piatra, un mim incremenit, detasat parca de tot ce se intampla in jurul sau. Cersetorul isi inteti logoreea, acum aproape racnea, se inrosise la fata de atata efort, mi-era teama sa nu il loveasca apoplexia, si nu exista decat o singura metoda de a-l reduce la tacere, iar eu mi-am calcat pe inima si am pus-o in aplicare, am deschis portofelul si i-am oferit bani, nu mai stiu ce suma era dar nu cred ca l-a multumit pe deplin, poate considera ca efortul pe care il depusese merita rasplatit mai bine, il vedeam sovaind in usa compartimentului, rotindu-si ochii de la mine la barbatul de langa el, care statea in continuare impasibil, apoi din nou la mine, exercitiu ce dura cateva clipe, pe muteste, pana cand i se puse capat cu un oftat ce se vroia trist si un Multumesc... aruncat din varful buzelor.
Odata cu plecarea invalidului se asternu linistea. Nu auzeam decat zgomotul sacadat al vagonului tras de locomotiva puturoasa, zgomot cu care simturile noastre se obisnuisera atat de mult incat parca nici nu ar fi existat, parca ar fi facut deja parte din organismul nostru, ca respiratia pe care nu ne-o auzim decat daca ne concentram asupra ei, si atunci ni se pare nefireasca, stranie, facandu-ne sa ne intrebam parca cu uimire, Eu respir asa? Eu fac aerul sa intre si sa iasa din mine, suierand? O clipa am reusit sa ascult respiratia vecinului meu, calma, usoara, ritmica, apoi l-am auzit adresandu-mi-se, insa fara sa ma priveasca, fara sa isi schimbe pozitia, doar mainile i se impreunara in poala, cu degetele intrepatrunse.
-Ma scuzati ca va deranjez, incepu, dar nu am putut sa nu remarc faptul ca stiti bine Biblia.
-La ce va referiti? m-am simtit cumva dator sa ii raspund, cu toate ca nu aveam nici un chef de conversatie.
-Pai modul in care l-ati corectat pe cersetorul acela m-a facut sa cred ca...
-Aha. Va inselati, i-am retezat-o, nu stiu Biblia deloc, nu am citit-o niciodata. Fragmentul acela din intamplare este din Mark Twain, mi-a ramas in minte de cand eram mic. Cred ca in Tom Sawyer l-am intalnit, stiti despre ce vorbesc?
Nu stia, si asta il puse o clipa in incurcatura caci tacu si clipi des, clipitul des este un tic obisnuit al oamenilotr din ziua de astazi, ma intreb ce gesturi s-au facut de-a lungul istoriei pentru a-ti trada nervozitatea, s-o fi realizat vreun studiu pe aceasta tema pana acum?
-Nici eu nu o stiam, l-am auzit iar, dar a trebuit sa o citesc. Asta a fost una din conditii, adauga apoi facu o pauza. Vroia sa ma faca curios, sa il intreb Conditii pentru ce? sau Cum adica? sau Ce vreti sa spuneti? dar am tacut strangand din dinti, nu i-am dat satisfactie, lucru care insa nu il descumpani asa cum ma asteptam, caci incepu din nou sa vorbeasca si atunci am stiut ca o va face pentru mult timp iar eu nu il voi putea opri decat, poate, la coborare.
-Mai mult decat atat, m-au pus sa o invat pe de rost, ca pe abecedar, iar eu i-am ascultat, doar nu eram prost sa refuz o asa oferta. Sa vedeti, eu sunt preot, spuse si ma privi pentru prima oara, intorcand capul spre mine. Recunosc ca afirmatia ma surprinse, nu avea nimic de preot in el, asa cum era imbracat, cu blugi albastri decolorati de la atata spalat, un tricou rosu mulat pe corp sub care i se distingeau pectoralii puternici, cred ca ii lucra mult la sala. Parul de un blond spalacit il avea tuns scurt, militareste, iar pe mijlociul mainii drepte purta cu fala un inel gros, aurit, de un prost-gust ce ma facu o clipa sa ma cutremur de neplacere. Nu am fost de la inceput, eram ospatar. Nici la biserica nu ma duceam, hihihi, cine ar fi crezut.... Dar stiti cum se spune, nu Dumnezeu te gaseste pe tine, tu il gasesti pe El, El este peste tot, in toate, vesnic si pentru totdeauna, printre noi, e ca o usa cu clanta doar pe dinauntru, bate si ti se va deschide, eu am batut si mi s-a deschis, cere si ti se va da, eu am cerut si mi s-a dat din belsug, caci acum imi permit lucruri la care nici nu am visat vreodata. Si nu trebuie sa fac prea multe, doar sa merg la biserica lor in fiecare duminica, nici nu trebuie macar sa stau toata ziua acolo, si din cand in cand sa vin la Bucuresti pentru o conferinta. Ma duc, ca oricum drumul il platesc ei. Acum de acolo vin, spuse si se foi pe scaun, cred ca amortise putin. Au niste chestii al dracu de misto, si spuse cuvintele acestea cu o asa naturalete incat ma facu sa zambesc, de ce zambiti, totdeauna am vorbit cum mi-a placut, insa nu si la biserica, acolo nu ne lasa sa dracuim sau sa injuram, daca ne aude cineva spunand asemenea vorbe ne da afara imediat si ne taie toate privilegiile, adica gata, ne excomunica din organizatie. Cum spuneam, au o aparatura de iti pica dintii la conferintele astea ale lor, ei vorbesc si eu ma zgaiesc la proiectoare si calculatoare, si camere video din alea mititele, niciodata nu am ascultat pana la capat ce spun aia la microfoane, nu am avut rabdare, nici nu m-a interesat prea mult drept sa va spun. Nu trebuie sa stim ce se vorbeste, trebuie doar sa aparem acolo, asta a fost conditia, sa venim, cat mai multi, sa se para ca lucrurile merg bine si enoriasii sunt uniti, face bine la imaginea lor in strainatate asa au spus, ca totul vine din strainatate, toate fondurile, iar ei trebuie sa le arate ca au activitate, asa ca au construit biserici - la noi sunt doua - fac excursii, tabere de copii, organizeaza intalniri locale si nationale, iar noi trebuie sa participam la cat mai multe putem. Eu m-am dus la toate, si mi-am trimis si baiatul. Am un baiat, si spuse asta ca o paranteza, pe o alta tonalitate, putin mai joasa, e inca mititel, are zece ani dar moare dupa taberele astea ale lor, a fost in doua pana acum, una de vara si una de iarna si a venit atata de incantat, ca mi-am zis sa il trimit la toate care-or mai aparea. Sunt avantajoase, masa, cazare si drum asigurat, tu doar sa ai niste bani la tine, nu prea multi, doar asa, in caz de nevoie.
Dar nu ne lasa sa bem. Asta nu prea imi convine, imi place sa mai beau cate un paharel, dar nu, sa nu punem neam de alcool in gura, e litera de lege. Lege-lege, dar tot o mai sar cateodata, hihihi, nu ma pot abtine, viciu e viciu, cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu tot oameni suntem, si rase zgomotos foindu-se inca o data pe scaun, se vedea ca nu il satisfacea pozitia, trebuia sa stea putin intr-o parte pentru a-mi vorbi, si cred ca amortise. Dar rezolva repede situatia, se muta pe bancheta de vis-a vis, acum ma putea privi direct in fata, fara sa se chinuie prea mult. O clipa am crezut ca o sa taca, caci nu mai spuse nimic, isi lua capul in maini sprijinindu-si coatele de genunchi si intra intr-un fel de amorteala. Am rasuflat usurat si mi-am aruncat privirea pe geam, gandindu-ma cum sa fac sa imi schimb compartimentul, acum ar fi fost momentul prielnic, sa ma ridic si sa plec, eventual sa arunc un Scuzati-ma... sau sa ies pur si simplu, fara nici o explicatie, nu ii datoram asa ceva, dar nu am apucat sa fac nici o miscare, caci reincepu sa vorbeasca, obligandu-ma sa particip intr-un fel la conversatie, scotand periodic cate un Hm, sau zambind usor, sa ii dau impresia ca-i urmaresc cu sufletul la gura ineptiile si, mai ales, ca ma intereseaza peste masura procesul sau de indumnezeire si iluminare totala la care participase in decursul a catorva luni, caci totul incepuse cu nici un an in urma, mai degraba printr-o intamplare pe care el o numea providentiala, caci, nu-i asa? ii schimbase viata.
-Si cand ma gandesc ca totul a inceput cu nici un an in urma.... Mai degraba printr-o intamplare, providentiala, as adauga, caci mi-a schimbat viata. Eu aveam, sa vedeti, un client fildel, venea la noi in restaurant in mod regulat. De fapt el ma avea pe mine, hihihi, nu stiu de ce ii cazusem cu tronc, caci frumos nu sunt, aratos pe atunci nu eram (aici se umfla putin in pene, sa isi scoata pectoralii lucrati in evidenta), cert e ca numai eu il serveam, nu accepta pe altcineva, daca se apropia vreun coleg de al meu de masa lui, intreba de mine, iar eu trebuia sa las totul balta si sa ii iau comanda, clientul nostru stapanul nostru. Nu schimbam cu el nici o vorba, il serveam, el platea si atata, rar isi ridica ochii din farfurie sa ma priveasca, era un ciudat, imi amintesc ca ma duceam in spate, la bucatarie, si il injuram cu naduf, incruntat, pentru preferinta lui, i se pusese pata dom’ne pe mine si ma enerva la culme chestia asta, iar colegii mei radeau cu lacrimi, mai ales cand venea cate unul sa imi zica,”Ba, iar ti-a venit baietelul, vezi de-l serveste ca stii ca plange cand nu esti langa el!”, si da-i cu hohote. Intai am crezut ca o fi vreun poponar, nu avusesem de a face cu nici unul, nu stiam cum arata, dar auzisem ca sunt aproape oameni normali, numai ca au niste gesturi asa, mai feminine, intelegeti, tin furculita altfel decat noi, mai stangaci, iar cand merg misca din solduri de parca fac echilibristica pe sarma. Dar asta se comporta normal, tinea lingurile viguros, manca barbateste si mergea apasat, nici urma de sarma sub picioarele lui, il pandeam cand pleca, sa ma ia dracu daca stiu de ce am fost eu si nu altul. Cand ma gandesc ca imi venea sa ii torn in cap farfuria cu ciorba de burta – numai ciorba de burta manca la felul intai, stiam asta, nici nu trebuia sa imi notez, felu’ unu’ ciorba de burta, felu’ doi stai sa consulte meniu’- imi vine si acum sa rad, hihihi, cu lacrimi, caci daca nu era el nu as fi ajuns aici, nu as fi stat de vorba acum cu dumneavoastra (ah, ce bine ar fi fost, imi venea sa ii arunc, ce linistit as fi stat eu acum gandindu-ma la ale mele, la fata aceea cu ochii de culoarea berii pe care o lasasem dormind, la excursia in strainatate care, de ce nu? poate mi-ar schimba si mie viata, la Maria, femeia care m-o fi asteptat in parc crezand ca sunt altul, la tanara ce isi gasise moartea sub tren, uf, ce moarte bizara, poate chiar si la cainele pe care il parasisem langa statuia aceea, neavand ce sa ii dau de mancare, ce viata simpla duc animalele, de ce la noi este totul atat de complicat?) ci as fi purtat in continuare farfuriile cu ciorba si fripturi printre mese, cu grija sa nu le scap, sa nu ma fac de ras, in meseria asta cel mai grav lucru e sa scapi farfuriile din brate.
Caci eu tocmai asta am patit, sa vedeti, intr-o zi, cand am venit obosit la servici - nu dormisem noaptea de dinainte, bausem mult cu doua boarfe, prietenul meu Matei le gasise, si mi-am zis, la dracu, hihihi, ce-o fi, o fi, sa bem, sa ne veselim si sa dam la buci, si uite ca a fost - de obosit ce eram, am scapat farfuriile din mana, exact langa o masa de mahari, afaceristi de pe acolo, de pe la noi, toata lumea ii cunostea, si le-am murdarit costumele scumpe, le-am patat de sosuri si maioneze. A iesit scandal, si nemernicul de sef m-a dat afara, nici nu a contat ca lucrasem cinci ani si ceva acolo, fara vreo greseala, gata, afara, in fata lor, sa se vada ca el nu tolereaza un astfel de comportament. Era si clientul meu acolo, ciudatul, a vazut toata scena si a iesit dupa mine, a alergat si m-a ajuns din urma. A fost prima data cand mi-a vorbit mai mult de cateva cuvinte, si atunci mi-am dat seama ca era strain, stia bine romaneste dar cateodata aluneca, hihihi, o stalcea, o fonfanea asa, americaneste. Ziceai ca i se innoada limba in gura. Ca el e omul lui Dumnezeu, ca face parte din Biserica Evanghelica si ca nu vreau sa il urmez? Adica cum sa il urmez, l-am intrebat, ce insemna asta? Pai sa ma inscriu si eu, sa merg la biserica, la toate slujbele lor, sa cant alaturi de ei si sa aduc multumiri Domnului, caci el este Tatal nostru al tuturor acum si in vecii vecilor, amin.
Apoi sa invat Biblia, din scoarta in scoarta, Vechiul si Noul Testament, caci ea este Cuvântul vesnic al lui Dumnezeu pentru om, scris prin inspiratia Duhului Sfânt, si spunand acestea isi schimba iarasi glasul, deveni oarecum pedagog, parca imi preda ora de religie, insa o facea intr-un fel de automatism, avea atat de bine intiparite in minte aceste vorbe si cele ce urmara, incat nu facea nici un efort de memorie, rostise primul cuvant, declansase un mecanism, restul venind de la sine, din reflex, inghesuindu-se sa iasa mai repede de acolo, din tenebrele creierului . Continua in acelasi stil, privindu-ma adanc in ochi, oarecum hipnotic, cu mainile impreunate in dreptul pieptului, stand in continuare pe scaunul din fata mea, ridicandu-si si coborandu-si timbrul vocal in functie de zgomotul facut de trenul in miscare:
- Acest Cuvânt este desãvârsit. Nimeni nu are dreptul sã adauge, sã scoatã sau sã schimbe cu ceva continutul Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu este este singurul Dumnezeu viu si adevãrat. Acest Dumnezeu existã vesnic in trei persoane: Tatã, Fiul si Duhul Sfânt. Dumnezeu Tatãl este Duh, viatã, luminã, dragoste, întelepciune, drept, bun, îndurãtor, îndelung rãbdator. El este transcendent: nu poate fi vãzut, nici pãtruns de mintea omeneascã. Domnul Isus Hristos este din vesnicie Unicul Fiu nãscut din Tatãl, Fiu al lui Dumnezeu si Fiu al omului. El s-a întrupat prin puterea Duhului Sfânt si s-a nãscut ca om prin fecioara Maria, a trãit pe pãmânt o viatã de ascultare deplinã de Tatãl si a murit pentru pãcatele noastre in zilele lui Pontiu Pilat. A fost îngropat si a înviat a treia zi dupa Scripturi, S-a înãltat la cer si stã la dreapta lui Dumnezeu mijlocind pentru noi. Va veni din nou pentru rãpirea Bisericii Sale, de pe pãmânt, pentru judecata lumii, si pentru instaurearea împãratiei pãcii si a dreptãtii pe pãmânt. El este Judecãtorul celor vii si al celor morti. Duhul Sfânt, numit si Duhul lui Dumnezeu, Mângâietorul, Duhul Adevãrului, este a treia persoanã din Dumnezeire. Numai prin Duhul Sfânt se primeste nasterea din nou si viata vesnicã, el este manifestarea puterii lui Dumnezeu în omul credincios.
Aici se opri, fiind nevoit - si eu odata cu el - sa dea la taxat biletul, venise nasul, salvatorul, eliberatorul, imi venea sa ii sarut obrajorii bucalati si rosii de bautura, caci nu as mai fi suportat o noua felie de intelepciune aruncata spre urechile mele obosite.
Trecusem si de a doua statie, imi mai ramanea una de parcurs, nu mai era mult, devenisem nerabdator, prezenta asa-zisului preot incepuse sa ma irite la culme. Statea in continuare in fata mea, pregatindu-se sa isi continue poezia, acum cu palmele deschise pe genunchi, ii puteam vedeam unghiile de la degetele mici ale fiecarei maini crescute lungi, ingrijite, feminine, unii le folosesc pentru a se scobi in ureche, alti in nas, nu stiam ce utilitatea aveau in cazul preacuviosului meu coleg de drum, dar nici macar nu indrazneam sa imi inchipui vreuna.
Dar tonul ii redeveni cordial, ca si cand cineva il scosese brusc din priza si acum plutea din nou in deriva, printre noi, pamantenii. Reveni cu povestirea exact de unde o lasase, ca si cand acest intermezzo, acest exemplu de eficienta in spalarea creierului, nici nu ar fi existat vreodata, nici pentru el, nici pentru mine.
-Aha – continua - , ii zic, dar mie ce imi iese la toata afacerea asta? Ca o sa fiu preot, ca oriunde o sa merg, o sa merg sa predic, voi fi reprezentantul direct al Bisericii in fata oamenilor care asteapta trezirea, iar eu le-o voi da... si alte aiureli din astea. Da, da, zic, dar mie ce imi iese la toata afacerea asta? Se facea ca nu intelege, pai nu doar mi-a spus? Nu ba nene, material, banuti ceva? Ca tre sa traiesc si eu nu? Aha, pai o sa aiba biserica grija. O sa fiu platit, o sa mi se dea bunuri, bani, chestii socoteli, o sa intru in programul lor social care este foarte bun, o sa vad, caci este sprijinit de occident, pe scurt o sa o duc mult mai bine. Si asa a fost. Ca n-am mai stat pe ganduri, mi-am zis, da-i dracu pe astia cu ciorbele lor cu tot, ia sa ma fac eu preot de biserica evanghelica! Si m-am inscris.
Acu’ o duc bine, l-am auzit, am reusit sa vad toate filmele cu VanDamme, mi-au dat video, imi dau si casete, cu slujbe inregistrate, ne dau sa le vedem si de acasa, daca nu ajungem la biserica intr-o zi. Daca se imbolnaveste careva, sau are o problema mare, ca altfel nu prea ai voie sa lipsesti. Asa a fost invoiala. Si printre casetele astea, se mai strecoara si cate un film doua... Eh, daca stii cu cine sa vorbesti, pe langa cine sa te dai, faci rost de ce vrea muschiul tau. De la filme de actiune pana la porneturi, hihihi. Mie imi place VanDamme. Imi place cum se bate, daca nu ma faceam ospatar sigur ma faceam caratist. Ca vana am. Si isi incorda bratul drept, ridicandu-l in dreptul ochilor. Ia uitati-va, piatra, nu altceva, spuse si apasa cu degetele celelaltei maini pe biceps. Fier. Otel. Dar nu a vrut mama, a zis ca ce sa fac eu cu caratele in lumea de astazi? Si m-a trimis la cursul de ospatari, imediat dupa ce am terminat liceul. Ca nu mi-a placut sa invat. Nu mi-a placut si pace, oricata matematica a indesat profesorul ala in mine, nu am reusit sa prind nimic. Ramaneam corijent in fiecare trimestru, insa in ultimul imi dadea sapte, sa ma treaca. Venea mama cu obolul. Hihihi, fain profesor de matematica am avut. Il chema Haralambie Popescu, hahal nume, avem si acum la noi la biserica pe unul, tot Haralambie il cheama si l-am intrebat odata, Ma, tu il cunosti pe unul, profesor de matematica, il cheama ca pe tine, arata asa si pe dincolo, ca nu, nu-l cunoaste. Cam ursuz Haralambie asta, colegul meu, e preot, ca si mine, dar nu poti sa scoti mai mult de doua vorbe de la el, nu stiu cum predica asta cand pleaca in deplasari, ca noi ii zicem mutulica, ca piticul din Alba ca Zapada. Hihihi, mi-am adus aminte un banc cu Mutulica asta, piticul, ia-uziti, cica se duc piticii in concediu la Roma, unde se intalnesc cu Papa si Papa asta, binevoitor, ii primeste in audienta si le spune incantat, ma piticilor, Dumnezeu sa va binecuvanteze si alea, alea, ca tare multe suflete de copii ati mai alinat voi in povestile astea de tot soiul si uitati, ca sa vedeti cat de generos sunt, va las sa ma intrebati orice va trece prin capetele voastre mititele. Tacere, apoi se ridica Mutulica asta, caci despre el este vorba, si zice, ia-uziti, hihihi, cica, domnule, in toata Roma asta, cat ea e de mare, voi avesi maiculise misi de unu douazesi, albe pe fasa si negre pe spate? Se gandeste Papa asta, zice, nu, nu avem, nu cred. Trece timpul, vorbesc ei cate in luna si stele, asa si pe dincolo, iar se trezeste Mutulica, caci despre el este vorba, ridica asa doua degetele, Domnule, domnule, zice hihihi, dar in toata Italia asta, cate e ea de mare, de la un capat la altul, voi avesi maicuse misi de unu douazesi, albe pe fata si negre pe spate? Papa se intrerupe, se gandeste, zice, nu, nu cred ca avem, dar stai sa imi intreb preotii si se ridica, intreaba apoi raspunde ridicand din umeri, nu, nu avem. Trece vremea, vorbesc astia iar intre ei, chestii socoteli, apoi sa isi ia ramas bun, sa sarute pe rand mana papei, ii vine randul lui Mutulica, caci despre el este vorba, care se trezeste iar vorbind, hihihi, dar, Domnule, zice, in toata lumea asta, cat este ea de mare, de la un capat la altul, voi avesi maicuse misi de unu douazesi, albe pe fasa si negre pe spate? Se gandeste Papa, isi pune asa, mana sub barbie si priveste in gol cateva minute, apoi ridica din umeri si zice, nu, nu cred ca avem. Apoi, si aici este poanta, hihii, se intoarce Mutulica, caci despre el este vorba, spre ceilalti pitici care erau pe punctul de plecare si se trezeste strigand bucuros batand din palme, baaa, zice, v-am spus eu, baaa, ca ati futut pinguini, hahahaha, si aici prea cuviosul isi izbi puternic palmele de coapse apoi izbucni intr-un hohot de ras nestavilit care ma facu sa trag si eu cateva icnituri fortate, asa, din spirit de politete.
M-am uitat la ceas si am tresarit, mai aveam foarte putin pana sa cobor si i-am spus si lui asta, Domnule, imi pare rau dar trebuie sa cobor, am ajuns.
-Cum? ma privi nedumerit, il intrerupsesem din ras, nu auzise o iota din ce gangurisem eu asa ca am repetat, de data asta mai tare, Trebuie sa cobor, am ajuns la destinatie, si mi-am pus pe umar rucsacul pe care il luasem de acasa, tineam in el cateva haine mai groase, la munte aerul e mai tare.
-Aha, facu si se cauta in buzunare precipitat, pai atunci sa aveti o zi buna, mi-a facut placere sa discut cu dumneavoastra, sunteti un tanar deosebit, adauga, cum de si-o fi dat seama nu stiu, ca nu scosesem mai mult de cinci cuvinte tot drumul, dar nu am putut decat sa il aprob in sinea mea, eram deosebit, da. Scoase o hartie si mi-o intinse, era o carte de vizita, Popa Marin scria pe ea, cu un numar de telefon si o adresa, nu am stat sa citesc, doar mi-am aruncat ochii.
-Daca aveti vreodata drum... sa nu va sfiiti sa sunati, poate mai stam de vorba, mi-ar face mare placere.
-Si mie, domnule, l-am mintit, o sa sun negresit.
Si am iesit, lasandu-l singur in compartiment.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  Ina, mult nu mai e de postat, mai sunt doua parti din ce e scris. O sa incerc sa le pun pe amandoua luna aceasta.
  
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-06-04 09:40:18
         
 
  Noroc de Maria ca ma trase de "urechi"!
Ma mananca pielea acum dupa ce am citit al saselea fragment. Vreau sa spun de fapt ca, felul tau de scrie, ma face sa fiu acolo, si m-a enervat evanghelistul asta, de numa-numa!
Din nou cu admiratie si cu nerabdare... o sa lipsesc cateva luni cred si tare mi-as dori sa parcurg mai mult din romanul tau!
Mai postezi ceva luna aceasta?
  
Postat de catre Ina Cirlan la data de 2004-06-03 21:53:40
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE