PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Ioana Text postat de Luiza Negura Liniştea se lăsase apăsătoare peste satul care gemea în noapte asemeni unui bolnav. Toamna se prăbuşise peste casele şi peste sufletele oamenilor, aducând cu sine o vreme rece şi umedă. Ioana privea pe geamul fumuriu spre casele adormite. Nu mai avea lacrimi să plângă, aşă că acum sta ca o statuie, iar buzele i se mişcau în răstimpuri de parcă ar fi rostit cuvinte de neînţeles. Or fi fost rugăciuni, ori poate blesteme... Ce viaţă ticăloasă avusese! Tinereţea şi-o irosise alături de un bărbat arţăgos, care nu pregeta să o lovească adesea. Moartea lui se dovedi o binecuvântare pentru ea, răsuflând uşurată, în ciuda vorbelor răutăcioase care stăteau pe buzele oamenilor. De ce să nu trăiască şi ea liberă, cu sufletul uşor? Avea abia 23 de ani, iar frumuseţea îi era cunoscută trei sate în jur. Prima oară când merse la horă după ce rămase văduvă simţi furnicături în tot corpul, părându-i-se că toţi îşi sprijină privirea în trupul ei. Noroc de Alexandru, care o luă la joc în ciuda voinţei ei. Parcă viaţă se scurse iar în inima sa, care simţea pentru prima dată fiorii iubirii sincere. Începură să se vadă tot mai des, şi nimeni nu fu mirat când, după un an cei doi se luară. Ioana se simţea împlinită, dar se vede treabă că unora nu le este scrisă fericirea! Războiul muşcă cu sete din viaţa lor, urlând ca o fiară pe câmpul sălbatic, plin de morţi. Tunurile nu se mai opreau, iar fiecare bubuitură lăsa o urmă nu doar în pământul vlăguit, ci şi în inima Ioanei. Vestea morţii bărbatului sosise la ceas de seară, când luna se ivise sfioasă de după un nor sângeriu. Trei zile a umblat nebună pe câmpuri aiurând. Noroc că au prins-o oamenii înainte de a se aruncă în apele negre ale râului! Singura mângâiere era acest copil,Petru, ce nu apucase să îşi vadă tatăl. Îl crescuse cu toată grija şi dăruirea unei mame faţă de odorul ei! Îl strângea la piept şi simţea în răsuflarea lui caldă toată dragostea pe care i-o purta. Timp de trei ani, ziua începea cu surâsul său şi se sfârşea cu trupul său adormit în braţele ei. Asta până soarta o încercă iarăşi pe Ioana. Copilul zăcea bolnav de friguri, cerând mângâierea mamei. Disperarea femeii era atât de mare, încât atunci când simţi că rugăciunile nu mai au putere, fugi la baba Didina, promiţându-i orice, numai să-i scape copilul. Bătrâna veni pe înserat, iar umbra ei părea o dihanie în lumina albă a lunii pline. Îl privi pe bolnav şi îi dădu în bobi. -Ioano, salvarea o să-ţi vină la ceas de noapte, când luna plină va sângera a moarte. Să ştii de la mine că are umbra nefiinţei deasupra capului său, şi mare lucru dacă ţi-o trăi până atunci! Femeia o asculta năucă şi lacrimi grele îi udară chipul. -O să trăiască, mămucă, chiar dacă i-oi da sufletul meu! -Să nu mai zici aşa, fato, că fiecare-şi are soarta lui scrisă! De atunci încolo, femeia nu se mai dezlipea de lângă patul copilului. Doar buzele se mişcau încet, descântându-şi pruncul: „De la lună să iei trup, Şi din soare zbor de viaţă, Apa să te-nchege acum, Să răsufli plin de viaţă! Moarte, pleacă înapoi, Către cine te-a chemat. Că în faţa mea răsuflă Nu strigoi, ci un băiat!” Lumea era convinsă că înnebunise de durere. Adesea, chiar şi ea credea asta. Într-o noapte i se păru că vede sufletul lui Petru cum ia forma unei păsări şi căută fereastra. Dimineaţa zidi geamul, punând lumânări peste tot. Icoana Maicii Domnului veghea la căpătâiul patului, privind-o cu mila pe care doar o mamă o poate simţi. Ioana o privea plină de speranţă, zicându-i adesea: - Măicuţă,doar tu îmi înţelegi durerea. Sângele meu plânge şi sufletul se teme. Nu îmi lua copilul! Mai bine lasă-l pe el să trăiască şi ia răsuflarea mea drept ofrandă! Şi lacrimi îi scăldau iar chipul. Peste ceva timp, deşi starea lui Petru era la fel de gravă, moartea încă îl ocolise. La ceas de seară, la uşa Ioanei bătu cineva. Era o femeie sărmană, care îi cerea adăpost peste noapte. Femeia o primi, fiindu-i milă, însă, cum nu avea loc, o luă lângă dânsa şi lângă copil. -Mămucă, nu am ce să-ţi dau de mâncare, zise ea legănându-şi pruncul. Doar un adăpost pentru noaptea asta lungă, care şi-a înfipt colţii în durerea mea. -Să nu zici asta, copilă, căci fiecare îşi are soarta lui scrisă de Dumnezeu! -Aşa o fi, nu zic nu, dar daca Dumnezeu mi-ar asculta rugile, mi-ar lăsa copilul să trăiască. -Decât o viată chinuită, poate că i-ar fi mai bine să... -Nu! o întrerupse Ioana brusc. Viaţa e bună indiferent de cum e ea. Şi vreau ca el să trăiască măcar bucuria de a simţi răsuflarea fierbinte a pruncului său. -Vinde-mi-l, Ioană, şi-l scapi! Femeia se uită îngrozită înspre bătrâna care părea coborâtă din altă lume. Privi prin uşa deschisă luna plina care strălucea de după norii sângerii. Amintindu-şi de vorbele babei Didina, se aruncă de pe pat ca o nebună, ţipând: -Ţi-l vând, maică! Ca să mi-l fereşti de moarte! Şi cu disperarea înecatului, începu să smulgă tencuială de pe geamurile acoperite, lovind lumânările care îi stăteau în cale. Sângele îi şiroia, însă Ioana continua, acoperindu-şi pumnii cu cămaşa albă. Când prima rază a lunii intră în cameră, chipul copilului se linişti brusc, zâmbind ca o nălucă. Mama îl luă în braţe şi trupul se făcu greu, ca o piatră de moară. Prin geam îl dădu străinei, strigând din toate puterile: -Ţi-l vând, mamă, pe fiul meu, Petru,, mort în trup şi în spirit! Dă-mi în loc pe Ion, curat la trup şi la suflet! Un zgomot groaznic străbătu satul, iar oamenii se îndreptară buluc către casa Ioanei. Nu găsiră decât trupul femeii, cu mâinile însângerate strângându-şi în braţe copilul, care privea nelămurit mulţimea ce se adunase. În depărtare, sub lumina albă a lunii pline se puteau ghici două siluete: a unei femei tinere şi a unei bătrâne ce se sprijinea parcă într-o coasă... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Multumesc frumos!   Postat de catre Luiza Negura la data de 2012-10-20 15:42:22               Imi place cum scrii. Reusesti sa creezi atmosfera, suspans, emotie... Multa inspiratie in continuare.   Postat de catre elia david la data de 2012-10-20 11:00:02	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23932 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE